"Sangele lui Isis" (pdf)

căzură pe ultimul dintre ziare, iar el nu se putu abține să nu scape o înjurătură printre dinți. Pe prima pagină
se lăfăia o fotografie uriașă a Stelei Atlanticului, făcută înainte de a începe reparațiile. Titlul, voit tendențios, al
articolului aflat sub fotografie, se întreba: „mai poate o asemenea epavă să traverseze Atlanticul?” Joel citi,
simțind gheara furiei strângându-i gâtlejul: „căpitanul vasului Steaua Atlanticului, Jean Kerran („la dracu, le-am
spus cum se scrie!”) ne-a declarat că vasul a suferit avarii majore ale motoarelor și mecanismelor de
navigație. Cu toate acestea, compania deținătoare a navei, Atlantic Voyages, insistă că în trei săptămâni
vaporul va fi gata pentru o călătorie Brest – New York, garantând securitatea pasagerilor și vânzând bilete la
această cursă spre moarte pe sume care sfidează bunul simț”.
-Ospătar, unde pot cumpăra niște ziare?
-Chiar aici, la noi!
-Prea bine! Pe acesta să mi-l aduni la prețul prânzului.
Joel luă ziarul și plecă agitat. Nu se opri decât pe puntea de comandă, își chemă oamenii și le arătă
articolul defăimător. Se stârni un val de proteste.
-Să dăm ziarul în judecată, fu de părere secundul. E o calomnie ordinară!
-Nu! Trimitem un fax la Atlantic Voyages și cerem ca firma să dea ziarul în judecată, ca de la
companie la companie, Își pot permite cei mai buni avocați. Iar eu plec chiar acum la Jandarmerie, ca să cer o
patrulă pe lângă vas. Oamenii șantierului își au legitimațiile de serviciu, nimeni altcineva nu are ce să caute pe
vapor. Dacă prind un ziarist pe punte, îl duc la Oceanopolis, am auzit că sunt niște rechini feroce în acvariul
de acolo.
-M-aș îndoi să-l mănânce, mormăi mucalit unul dintre ofițeri. Soiul ăsta de oameni nu poate fi înghițit
nici cu lămâie, atât e de grețos!
Ca urmare a acelui articol nefericit, paza din jurul Stelei Atlanticului deveni draconică. Jandarmii
patrulau zi și noapte, marinarii vegheau la rândul lor și oricine ar fi îndrăznit să se apropie de navă era imediat
luat la întrebări. Dar incidentul mai avu o urmare, nu prea fericită pentru Atlantic Voyages: o parte din cei care
rezervaseră bilete la cursa de întoarcere renunțară, cu atât mai mult cu cât aeroporturile fuseseră redeschise.
Faptul că ziarul trebui să publice un nou articol, în care-și cerea scuze pentru dezinformare, nu avu darul să
schimbe situația. Odată răul făcut, vestea despre starea deplorabilă în care se afla Steaua Atlanticului se
răspândi ca o molimă.
---//---
Omul plăti cursa, dădu un bacșiș șoferului, apoi coborî din taxi și privi în jur. Pe chei se plimbau câțiva
curioși, nederanjați de frigul umed, dar în jurul Stelei Atlanticului nu se afla nimeni, doar cordonul de jandarmi.
Bătrânul își ridică gulerul paltonului ca să se apere de frig și porni în pas vioi către jandarmi. Mersul lui
tineresc contrasta cu smocurile rare de păr alb care-i ieșeau de sub pălăria de fetru, bine îndesată pe cap.
Purta haine negre, cu excepția fularului de mătase albă, iar fularul îl făcea să pară distins.
-Domnule, aș putea vorbi cu căpitanul?
Jandarmul se întoarse mirat, auzind că fusese abordat în engleză.
-Nimeni nu are voie pe vas.
Pentru că domnul în negru nu dădea semne că ar fi vrut să plece, jandarmul adăugă:
-Să văd ce pot face. Vorbesc cu unul din marinari.
Echipajul lui Joel era un amestec de nații și de limbi. Jandarmului nu-i fu greu să se înțeleagă în
franceză cu unul dintre ofițeri, care coborî de pe punte.
-E un individ care vrea în ruptul capului să discute cu căpitanul și nu se lasă dus de aici.
-Are alură de ziarist?
-Nu, nici vorbă. Dacă a fost ziarist vreodată, s-a pensionat de multă vreme, pentru că e un tip în
vârstă. Uitați-l colea!
Jandarmul arătă dând din cap spre individul în negru, care-și balansa greutatea corpului de pe un
picior pe celălalt și părea să nu dea nici o atenție discuției celor doi.
„Dacă ăla-i ziarist, eu sunt cașalot” îi trecu prin minte ofițerului. Omul era răbdător și nu avea nimic din
curiozitatea bolnăvicioasă a tagmei ziariștilor, care ar fi tras cu urechea la orice cuvânt.
-Lasă-l să treacă, îi spuse jandarmului, strămoșii căpitanului nostru sunt din părțile astea și poate să
mai aibă rude pe aici. S-ar supăra dacă ar afla că l-a căutat vreo rubedenie și noi am alungat-o.
Jandarmului cuvintele astea i se părură spuse cu chibzuință, așa că-l pofti pe necunoscut să urce cu
ofițerul pe navă. Cei doi traversară nenumăratele încăperi aflate mai mult sau mai puțin în stare de șantier,
până când ajunseră la cabina lui Joel. Pe tot parcursul drumului, străinul aruncă în dreapta și în stânga priviri
speriate.
-Domnule căpitan, vă caută un om în vârstă, anunță ofițerul și adăugă în șoaptă: sigur nu e ziarist, pot
să bag mâna în foc pentru asta.
-Mulțumesc. Invită-l să intre.
22