"Sangele lui Isis" (pdf)

multă vreme. Se plimbă pe punte, din ce în ce mai nervoasă, până când simți, cu un suspin de ușurare, iahtul
înclinându-se ușor și văzu mâna lui Joel ieșind din apă. Acesta se săltă pe punte, dar Sally înmărmuri – chipul
bărbatului era alb ca varul și răvășit de parcă ar fi zărit o stafie. Își scoase costumul de scafandru și vomită
peste marginea punții, întocmai cum făcuse Samuel Oz atunci când se văzuseră pentru prima dată la bordul
Zeiței. Atât că Joel n-ar fi suferit niciodată de rău de mare.
-Dumnezeule, am gătit eu ceva stricat? Ai o toxiinfecție alimentară, sau ce?
Joel negă scuturând din cap, apoi arătă fără o vorbă spre aparatul de fotografiat , dar Sally nu așteptă
nici un răspuns la întrebarea ei. Își aruncă o rochie peste costumul argintiu de baie, își înșfăcă poșeta, pantofii
și alergă pe uscat. Se întoarse peste un sfert de oră, roșie în obraji, transpirată și răsuflând ca pufăitul unei
locomotive cu aburi. Era evident că alergase tot drumul. Joel o privi cu ochi apatici cum se agită în jurul lui,
înghiți fără convingere un medicament amar pentru stomac pe care ea i-l dădu, apoi se trezi că Sally îi pune
în mână un pahar mare, plin cu un lichid transparent și incolor ca apa.
-Bea totul!
-Sally, ce-i asta? Votcă? Ultima oară când m-am îmbătat aveam șaptesprezece ani și am vomitat în
fața fetei pe care o plăceam, iar ea a fugit, îngăimă Joel cu un glas stins.
-Acum ai vomitat fără să bei, iar eu n-am de gând să fug, Bea, te vei simți mai bine. Trebuie!
Joel dădu paharul pe gât dintr-o singură sorbitură. Lichidul îi ardea stomacul, dar senzația de
fierbințeală îi făcea bine, readucându-l la viață și îndepărtând greața. Sally se așeză lângă el fără o vorbă,
luându-i mâinile în mâinile ei.
-Am găsit șape cadavre într-un mic spațiu de depozitare de la pupa, spuse el repede, ca și cum ar fi
vrut să scape mai iute de acel adevăr incomod. Erau în spatele unei uși înțepenite, de aceea nu le-a găsit
nimeni până acum. Toate în costum de scafandru și toate decapitate. E îngrozitor cum puteau să arate după
atât timp de stat în apă!
-Nici când sunt proaspete cadavrele nu arată prea grozav, iar decapitarea nu le face mai frumoase,
remarcă Sally. Le-ai fotografiat?
-Da.
-Hai să vedem pozele!
-Ai înnebunit? Vrei să pățești ca mine?
Sally surâse.
-Am lucrat într-o echipă de criminaliști câțiva ani, iar medicul legist era o femeie. Greu mai găsești
ceva care să mă surprindă sau să mă îngrozească. Orice lucru poate fi privit, dacă ai o pregătire prealabilă
corespunzătoare.
Sally se îndepărtă, lăsându-l pe Joel să bombăne de unul singur:
-Și li se mai spune sexul slab! Poftim de încrede-te în ce zice lumea!
Se lămuri ce însemna, după părerea lui Sally, „pregătire corespunzătoare” când ea apăru cu două
căni mari și împărți frățește conținutul sticlei de votcă.
-Pentru ca să poți face unele lucruri, trebuie să fii puțin pilit, decretă ea.
Apoi se apucă să descarce pe calculator imaginile din aparatul de fotografiat al lui Joel și să le
privească pe rând, cu toată atenția. După fiecare imagine lua câte o înghițitură din cană și Joel ajunse la
concluzia că femeia avea o doză bună de antrenament, așa că-i urmă exemplul.
-Oamenii ăia au fost decapitați ca să fie imposibilă identificarea lor, asta în cazul că i-ar fi găsit cineva
înaintea rechinilor sau înainte de a putrezi de tot. Asta e crimă cu premeditare, spuse Sallly.
-Bine, dar noi ce facem? Poliția trebuie să afle, iar eu n-am chef să fiu luat la întrebări.
-Nu mă pot gândi la asta acum, sunt prea beată, zise ea sincer. Nu vreau decât să dorm.
-Dar nu e nici măcar trecut de amiază!
Sally îl privi scandalizată.
-Doar nu vrei să-ți pregătesc ceva de mâncare!
Ideea de mâncare îi întoarse lui Joel stomacul pe dos. Ca să nu vomite din nou, bău și ultima picătură
de votcă din cană - Sally și-o golise pe a ei de multă vreme. O privi încercând să găsească intrarea în cabina
ei și sprijinindu-se ba de un perete, ba de celălalt, apoi se duse în propria lui cabină, cu pași nesiguri și cu
gândul la Jim.
„De ce n-am eu antrenamentul lui Jim? Pentru el o jumătate de sticlă de votcă e ca laptele pentru
copii, e în loc de bună dimineața. Pe când eu nu voi fi capabil să stau trei zile de-acum înainte pe picioare. Și
m-am făcut de râs față de Sally, asta e sigur!”
Oare gândurile au puterea să cheme oamenii? Sally apăru în cabina lui Joel clătinându-se periculos și
împiedicându-se de propriile ei picioare. Fără o vorbă, se întinse lângă el pe pat și stătu așa o vreme, tăcută
și nemișcată.
-Ai mai văzut așa ceva? întrebă Joel ca să se afle în treabă. Adică, vreau să spun, atunci când ai
lucrat pentru FBI?
78