"Sangele lui Isis" (pdf)

-L-ai citit, desigur. De ce mă mir?
Femeia deveni serioasă.
-Spune-mi, căpitane, ce înțelegi prin „inadmisibil”? Există o regulă care precizează câți oameni e
normal să piardă un vas, în funcție de distanța față de uscat la care a avut loc naufragiul?
-Nu am naufragiat niciodată, mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Dar am studiat istoria navigației
înainte de a-mi lua brevetul de căpitan și un capitol separat era dedicat tragediilor petrecute pe mare. Există
statistici în acest sens, dacă te interesează. Și am participat la numeroase simulări, în care nu murea nimeni,
bineînțeles, dar îți puteai face o imagine asupra riscurilor și a situațiilor care trebuiau evitate. Costa Brava a
naufragiat pe mare calmă. În acest caz pot să-ți spun cu certitudine că treizeci de morți e prea mult.
Sally se înfioră.
-Căpitane, nu știi și nici nu-ți doresc să afli vreodată cu câtă ușurință își omoară semenii unii oameni.
Îi strivesc ca pe niște gângănii, fără să simtă nimic, nici o urmă de remușcare.
-Stai, vorbim despre crimă aici?
-Nu despre crimă, ci doar despre o ipoteză de lucru pe care va trebui s-o aprofundăm.
Tulburat, Joel se apucă să citească listele de pasageri. Erau trei mii de nume, așa că acțiunea îi luă
ceva timp, dar în final exclamă, uimit:
-Ia uite aici! Evelyne Bishop, femeia cu diamantul blestemat, ocupa un apartament de lux pe Costa
Brava, tot așa cum a făcut și pe Steaua Atlanticului. În ambele cazuri a fost însoțită de sora ei, Caroline Mac
Namara, o femeie oarbă. Se pare că au supraviețuit amândouă, pentru că numele lor nu apar subliniate.
Sally luă foaia de hârtie botezată pompos plan de acțiune, tăie „Costa Brava – listă de pasageri” și
scrise „crimă?” apoi „diamant blestemat” și în final notă numele celor două femei, Evelyne și Caroline.
A doua zi de dimineață, Joel își verifica pe punte căsuța poștală, când ochii îi căzură pe un mesaj
nou-venit de la Samuel Oz.
-Sally, avem o invitație! Pe mâine seară șeful tău a rezervat o masă la un restaurant din Nisa și ne
propune să cinăm împreună.
-Asta e bine, observă ea. Ar fi suspect ca Zeița să zăbovească prea mult în port la Bonifacio sau pe
lângă epavă. Un iaht e făcut să circule, vine și pleacă.
-Dar cine e Carla? se interesă Joel. Uite aici: „va veni și Carla, cu o prietenă de la Paris”.
Sally începu să râdă.
-Ha, eroule, vei nimeri pe un câmp de bătălie și-ți spun de pe-acum că terenul e minat. În fine, un
bărbat care nu se interesează de modă sau de bijuterii s-ar putea să nu sesizeze nimic, dar pentru mine va fi
foarte amuzant. Știi, de când Carla a devenit măricică și a început să-și impună voința, eu sunt cea care ține
scorul meciurilor dintre ea și Samuel Oz.
-Cine e Carla? Tot nu mi-ai spus.
-Șeful meu nu ți s-a lăudat cu familia lui numeroasă?
-Ba da. Zicea ceva de cinci băieți și trei fete, dacă am reținut bine.
-Așa e, aprobă Sally. Ei bine, Carla e fiica băiatului mijlociu, al treilea dintre cei cinci. E nepoata
preferată a bătrânului, încăpățânată, rebelă, singura care și-a înfruntat bunicul și și-a ales cariera fără să-l
consulte pe el și tot singura care i-a moștenit imensul talent. Numai că între ei e un conflict de stiluri și de
orgolii. Pe scurt, bătrânul – îi știi părerile ciudate și conservatoare – a interzis femeilor din familie să se ocupe
cu șlefuirea de diamante. Carla a copilărit pe lângă tatăl ei, șlefuitor cum au fost toți bărbații familiei, de
decenii și a vrut, în mod firesc, să urmeze meseria tatălui ei. Când bătrânul i-a interzis asta, fata s-a revoltat și
a jurat să nu mai poarte decât bijuterii create de ea însăși. Samuel are o slăbiciune pentru Carla – copila a
fost dintotdeauna deșteaptă și precoce – așa că a încercat s-o împace, trimițându-i de ziua ei, la șaisprezece
ani, un colier cu diamante care valora peste două milioane de dolari. L-a primit înapoi printr-un curier, cu un
bilețel pus în cutia bijuteriei de draga nepoată: „păstrează-ți rahaturile sclipitoare pentru tine”.Am crezut că
Samuel o va lua razna - e un om generos și știe că nimeni nu-i poate refuza darurile. Îți dai seama ce soi de
om e Carla, dacă pe când nu era decât o puștoaică nu s-a lăsat ademenită cu un cadou pentru care ar ofta și
o regină? În fine, asta a fost acum șase ani. Zgâtia s-a mai maturizat, a devenit o tânără femeie și a decis să
plece la Paris ca să studieze desenul și creația de bijuterii. La balul de absolvire al școlii bătrânul a încercat
iarăși să-i trimită bijuterii, dar ea a purtat pe gât o panglică de catifea de care atârnase mărgele de sticlă
înșirate astfel încât să formeze modele complicate și lucrul i-a ieșit atât de bine, încât a apărut pe coperta unei
reviste pentru femei.
De atunci s-a apucat de altceva, mai nou creează podoabe din pastă polimerică – e un soi de
plastilină care se modelează cu mâna și se usucă la aer, apoi Carla ia fiecare piesă și o pictează. Genul ăsta
de lucruri prinde bine în rândul studentelor și fata trăiește din veniturile pe care i le aduce un mic magazin
deschis în Montmartre, în care ea și un grup de prieteni vând produse artizanale făcute de ei înșiși. Samuel
era gata să-i trimită bani de studii, dar Carla e pe val cu creațiile ei și se descurcă foarte bine de una singură.
Este o admiratoare înfocată a lui Lalique, care a combinat sticla cu pietrele prețioase și alte materiale, în timp
ce bătrânul e un tradiționalist, singurele materiale cu care lucrează sunt aurul și platina, iar amestecul cu
52