"Sangele lui Isis" (pdf)

-Tu? Păi o agendă FBI nu posedă centură neagră? Mi-e teamă pentru viața bieților oameni care ți-ar
căuta pricină pe întuneric.
-Ah, deci eroului de la Brest îi e frică! Asta explică multe…
-Sally, ce naiba vrei să spui?
Dar Sally trântise deja ușa cabinei sale, de unde nu ieși decât a doua zi de dimineață.
Nelly urmări de la fereastra hotelului silueta lui Joel depărtându-se. După ce el pieri din câmpul ei
vizual, femeia se furișă afară în noapte.
-Nu vă este teamă singură? întrebă recepționerul. S-a întunecat de mult și umblă tot felul de oameni
pe stradă.
Nelly se apropie de hotelier, cu ochii plini de o strălucire intensă. Își trecu o mână prin fața privirii
înmărmurite a omului și șopti:
-Nu m-ai văzut când am ieșit. Sunt în camera mea și dorm.
-Ești în camera ta și dormi, repetă omul în transă.
-Bine, așa te vreau.
Se întoarse pe călcâie și dispăru cu o viteză de neimaginat pentru o ființă omenească.
Aerul rece al nopții o învăluia ca o mantie întunecată, ascunzându-i ochii strălucitori și mișcările mult
prea iuți. Nelly se simțea bine în noaptea de-afară, atâta doar că o ardea gâtul, de parcă mii de flăcări i s-ar fi
prelins în jos spre coșul pieptului.
-Calm, își spuse ea, calm. Voi găsi ceva cu care să-mi potolesc setea arzătoare, fără să-mi calc
jurămintele.
Rătăci îndelung pe străzi, cu simțurile la pândă, observând viața de noapte a orășelului. În afara
câtorva localuri din port, totul era tăcut și liniștit. Se îndepărtă de mare, urcând pe străduțele vechi și înguste
din centru. Pe o stradă lăturalnică, trei bărbați scoteau printr-o trapă în asfalt ceva din subsolul unei case și
puneau acel ceva , aflat în saci de plastic negru, în portbagajul unei mașini.
„Aprovizionarea de noapte a magazinelor care vor deschide mâine la prima oră” gândi Nelly. „Da, dar
de ce în cel mai deplin întuneric?” Decise că n-o interesa ce făceau oamenii aceia, dar totuși urmări mașina
până ce ea opri în fața unei porți impunătoare de fier forjat. În spatele porții se ghiceau siluetele întunecate ale
unor copaci deși și falnici. „Bravo mie! Mă iau după niște indivizi care au dat o mică spargere la un depozit de
băuturi, au umplut sacii cu doze de bere și acum se duc în parc, să se îmbete și să adoarmă sub cerul liber”.
Mulțumită de concluzia ei, se îndreptă din nou spre port.
Auzi clopotul bisericii bătând miezul nopții. Localurile din port se închideau la ora aceea și văzu un
grup de cinci bărbați, toți abia ținându-se pe picioare, azvârliți afară pe o ușă. Cei cinci o observară și ei și
începură să-i strige tot felul de obscenități. Nelly grăbi pasul, fără să exagereze totuși – se comporta exact
cum ar fi făcut o femeie speriată, deși se amuza copios. Cei cinci începură s-o urmărească, împleticindu-se și
înjurând de mama focului. Nelly alese să cotească pe o străduță îngustă, care urca în pantă, slab luminată și
pe care nu se zărea nici țipenie de om. Cei cinci o urmară.
-Să mor eu, bombăni unul, a intrat pe strada asta și acum strada e complet goală. Unde dracu a
dispărut?
-Parcă se mișcă ceva, dacă văd bine. Cu două case mai încolo, nu? adăugă un altul.
-Ba noi ne mișcăm, idiotule!
-Nici vorbă. Casele se mișcă.
-Casele stau pe loc, afurisitule. Strada se mișcă, asfaltul de sub picioarele noastre are tangaj.
Ajunseră în dreptul casei unde unul din ei sesizase o mișcare. Într-adevăr, un bărbat tânăr, palid, cu
părul blond, stătea rezemat leneș de un zid. Avea frumusețea ireală a unui înger. Patru dintre urmăritorii
femeii făcură un pas în spate, al cincilea, mai curajos, înaintă încercând să lege două vorbe coerente.
-Hei, tinere, ai văzut o femeie frumoasă?
Ochii tânărului sclipiră ca două diamante în noapte. Avea un mod intimidant de a-i domina pe cei cinci
cu privirea, care îi făcu pe viteji să se mai dea cu un pas înapoi, mergând ca racul.
-Să nu vă prind pe aici, mizerii umane, vorbi blondul. Plecați, dacă țineți la viețile voastre – femeia aia
nu-i de nasul vostru!
Le zâmbi ironic și cei cinci, dezmeticiți din aburii alcoolului de privirea aceea amenințătoare și de
aerul înghețat care se răspândea dinspre bărbatul blond, o rupseră la goană fără să privească înapoi. Fiecare
din ei ar fi putut jura că văzuse în gura tânărului, când aceste zâmbise, niște canini de o lungime neobișnuită.
Tânărul care doar zâmbise, acum râdea din plin.
-Oh, câtă prostie! Și cum s-au mai trezit din mahmureală! Cred că am ajuns să fiu mai bun la asta
decât un centru de dezalcoolizare.
După plecarea celor cinci bărbați, o luă încet spre malul mării. Găsi o plajă cu nisip fin, alb la lumina
lunii, privi în jur și, văzându-se singur, se dezbrăcă arătându-și trupul de o perfecțiune sculpturală. Făcu un
mic pachet din hainele închise la culoare pe care le purtase, îl ascunse între stânci și lunecă în apa rece, fără
să tresară de frig așa cum ar fi făcut orice om. Se afundă în apă până când valurile îi acoperiră părul care
74