poezie - Oglinda literara

ADNOTĂRI
Motto : « De câte ori mă
uit după o femeie, îmi moare
câte o oaie »
Gigi Becali
Ziua debutase prost. O mişcare
greşit calculată şi glezna
mea stângă gemu de durere. Ca
replică trupul mi se răsuci brusc în
partea opusă şi cotul se înţepeni
în colţul
Stănică Budeanu
mesei. Cu nădejde. Cu toată
snaga neamului din care mă trag.
Virtualii mei moştenitori ţipară
a revoltă şi mesajul lor ajunse în sfârşit la creier care imi comandă
o stare de hiperexcitare nervoasă. Şchiopătând şi cu cotul
prins în palma celeilalte mâini mă precipitai să tai macaroana celui
care de ceva timp îmi ostraciza viaţa şi aşa destul de amărâtă. Telefonul.
De dincolo de ecran, mutra leonină a Ursanului, un ceahlău
de om, cu ochii lui şăgalnici şi vocea de neconfundat îmi umplu camera.
- Alooou…. Salut, bă !
- Bună, dom’ preşedinte, zic eu, sperând că dracu’ nu poate fi
totuşi aşa de negru.
- Păi, bine bă, mă laşi neterminat ?
Îmmm…. Mă pusese susnumitul să-i promit că-i voi trimite
ceva scris pentru revistă.
- Să văd, replicai, poate zilele astea…
- Băi, da sau ba ? Că mă ţii încurcat !
- Ba da , împăcai eu numai capra.
- Hmmm.. mâine o vreau, mârâi. Şi liniştea instantaneu instalată
mă sperie.
Asta e ! Când ii e sulii să-i mearga prost, şi-n chizdă 1 găseşte
cuie , îmi zbârnâi în zona corticală vorba unuia bărbos, care din
pură coincidenţă mi-era şi bunic după mamă. Era potcovarul satului
şi o folosea când îşi mai altoia câte un ciocan peste degete uitându-se
după vreo codană ce îşi căra cofiţa cu apă luată din
fântâna gospodariei lui.
Aşa că mai schiopătând, mai gemând am început a scociorî
prin biblioteca mea în căutarea unei salvări şi am dat peste o cărţulie
pripăşită la mine în apartament în urma unui schimb cultural
între vecini. O zărisem în vitrina lui cu bibelouri multe şi chinezeşti
între Sanda Marin şi Manualul tânărului apicultor.
- Ia-o vecine, ia-o de tot, îmi zise, am primit-o la o acţiune d’aia
culturală unde ne-a trimis şeful să asigurăm ordinea. Vezi că e scris
şi ceva cu pixul pe prima foaie… N-am priceput ce.
Îi muţumisem vecinului meu, poliţistul, rămânându-i totuşi
dator c-o bere.
”Templul iubirii”….
Taj-Mahal? O nouă abordare a poveştii de dragoste din secolul
al XVII-lea a frumoasei Mumtaz Mahal şi a prinţului Shah Jahan?
Oare voi avea şi eu aceeaşi soartă, să-mi albească părul în numai
câteva ore ca bietului împărat indian în câteva luni ? Aveam totuşi
un avantaj. Lipsa părului.
Aşadar…Eroul nostru, prinţ şi ăsta, Omedeu pe numele lui de
botez (omul e Deus ?) este izgonit din cetatea Omedaniei de tat’su,
Marele Omedan. El tre’ să se întoarcă pe plaiurile natale după lungi
peregrinări prin lume, după ce se va fi maturizat şi acumulat destule
cunoştinte pe plan spiritual ca să-i succeadă acestuia la tron.
Aşa…cam cum a fript-o şi Harap Alb ăsta al nostru, autohtonul.
După ce iese din smârcurile Iazului de la Cotitură, intră în
lumea leodanienilor, pe care trebuie să-i convertească să facă parte
din cea a omedanienilor, prima etapă iniţiatică.
Încă de la primul pas dă piept cu vicisitudinile vieţii, personificate
în o mică formă ce se deosebea de plictisitorul pustiu sufletesc,
prin care-şi târa existenţa de atâta vreme. Prin dialog enigma
este dezlegată, eu sunt femeia ! Pătruns de cele aflate inţelege şarada
încercării şi în baza preceptului Lăudat fie numele ei !
conchide că dacă aceasta este femeia, va trebui s-o cunosc ! (Leo
Taxil ar muri de ciudă !) Cum era cam mototol de felu-i, femeia are
Suferinţele tânărului Ghiţă sau Templul iubirii
iniţiativa şi… cunoaşterea prin dăruire începuse. Calea avea sa fie
lungă şi plină de neprevăzut…Era chemat să-şi împlinească destinul.
Odată ce a dat de gustul iniţierii a pornit-o printre leodanieni făcând
misionarism. Anunţat de femeie că va avea un moştenitor se
hotărî s-o facă fericită cu adevărat. Împreună, trec prin Poarta Vâlcelei
păzită de cerberi neînduplecaţi, muţi şi surzi care nu se sinchiseau
de nimc, pe o alee care ... era dreaptă, fără ocolişuri, şi
pătrunse în Templu Carantinei, un soi de bordel modern dar la intrarea
căruia nu se percepea nici o taxă. Primeşte şi prima lecţie
de viaţă, dură, tipesa ce-l însoţea, deşi gravidă, ştergând-o cu altul.
În urma unui scandal stă ceva timp într-un soi de puşcărie în care
deşi era întuneric beznă, locatarii aveau chipuri dârze, priviri triste,
neînduplecate. Şi din care nimeni nu vrea să evadeze, uşile ei fiind
larg deschise tot timpul.
Refuză cantonarea în huzurul Templului Carantinei şi împreună
cu alţi câţiva trece la next level, Bariera Internă unde… culmea,
este agăţat de o altă muieruşcă pentru care bietul Omedeu
simţi în el golul lăsat de femeia pe care n-o întâlnise încă. Un hop
şi păşi în Calea Spiritului, unde ar fi trebuit să susţină nişte examene
de competenţă pentru absolvire dar…nu cu înscrisuri voi
ajunge la Asaltul Central. Dar nici cu muieruşca ! Vreau să mă distrez,
să cunosc lumea, viaţa şi să gust din plăcerile ei cât încă n-am
îmbătrânit. Supărat pe lume şi viaţă se afundă în studiul înscrisurilor
bibliotecii aflată în această locaţie şi ajunge la concluzia că iluminarea
acesta îi poate fi dată numai de ea, eterna femeie.O nouă
încercare în calea devenirii lui ? Desigur. Pătruns de învăţămintele
acumulate face rost de încă o femeie care ca şi celelate se deda
hrănirii trupului cu tainele aduse de prinţ. Timpul trece, prinţul în
călătoria lui iniţiatică trece şi el peste Podişul cel Mare şi îşi însuşeşte
încă o învăţătură. Eu vreau doar un bărbat care să mă facă
mereu să nu uit că sunt femeie.
Apoi… Heleşteul Însorit si Unghiul Suprem, mergând pe Linia
Capului, Valea Destinului colţ cu cea a Înţelepciunii.. şi primul extemporal
dat de Omedeu, o încercare de a media disputa dintre
Destin si Cunoaşterea de sine, notat în coadă de peşte.
În acelaşi timp, pe alte meridiane ale Leodaniei un alt pretendent
la cârma împărăţiei omedană, Mefeu, om căsătorit şi cu o
gaşcă de plozi, este ales, prin vot uninominal cred, de o majoritate
să-i reprezinte interesele de grup. Se prefigurează o încleştare
aprigă între cei doi, Mefeu urmând calea armelor, nu a cunoaşterii,
cale care de altfel, a avut totdeuna câştig de cauză. În vederea aprigii
încleştări, Omedeu ocoleşte Calea Vieţii, trece prin Templul Înţelepciunii
şi haida-haida se apropie de cetatea Marelui Omedan.
Între două reprize de desăvârşire spirituală bineînţeles că mai cunoaşte
încă o urmaşă a Evei, pe Lucia, fiica lui Mefeu, căreia Omedeu
îi va spune de acum şi până în veci, Imeia (F-imeia ?).
Fătuca-l face arşice pe bietul prinţ doar cu un banal ulcior din
care-l îmbie să bea niste apă rece, de izvor (truc feminin clasic).
Calea ce a trebuit urmată se apropie de sfârşit, Cetatea Omedană
ivindu-se la orizont. În acelaşi timp soseşte şi Mefeu cel rău
şi duşmănos cu armata lui. Şi are loc prima luptă între armatele
celor doi, a lui Omedeu înarmată cu flori de mirt, cealaltă clasic, cu
suliţe, halebarde şi alte unelte de tăiat capete şi împrăştiat viscere.
Luptă care va avea loc pe… Muntele lui Venus ! Armata lui Mefeu
este făcută zob, soldaţii leodanieni nerezistând mirosului de mirt,
majoritatea sinucigându-se, preferând fundul unei prăpăstii din
apropiere, în care s-a aruncat. (Să nu uităm că bătălia avea loc la
poalele Muntelui lui Venus, doar !)
Cei doi mari conducători de oşti se retrag spre a-şi trage sufletele.
Unul pentru a-şi plănui alt atac, celălalt pentru a reflecta în
linişte la relativism. Nimic nu e mai tăcut decât o linişte relativă. În
timpul liber se întâlneşe cu Lucica de care se îndrăgosteşte şi care
consfinţeşte dragostea lor îngropând împreună, undeva pe malul
unui râu, ulciorul cu apă. De fapt rolul lui se terminase. Bietul Omedeu
va afla că bărbatul consimte să renunţe la libertate, dorind povara
unei plăcute fericiri, iar noi, că poate de aceea Manole a căutat
(continuare în pag. 4596)
______________________
1. chizda =vulvă. (macedorom. chizdă; < sl., cf. bg. Dialectal)
- Bunicu’ a murit fără să ştie chestia asta !
www.oglindaliterara.ro 4595