poezie - Oglinda literara

ISTORII DE PE BLOG
Creştinii români, între Dumnezeu şi Cezar
– Preotul devine dependent financiar de bunăvoinţa Statului
de a stabili o anumită contribuţie salarială, mereu ţinută în cuantumuri
mici, contribuţie pe care Biserica are dreptul să o completeze
dacă doreşte, un drept doar teoretic şi cu greu de exercitat în condiţiile
pierderii proprietăţilor.
– Datorită acestui sistem de întreţinere financiară a preoţimii,
moralitatea acestei caste a degenerat în timp, astfel că, după nici
150 de ani de la reformele lui Cuza, este ştiut şi acceptat că mulţi
dintre preoţi nu gestionează corect sumele pe care le încasează
drept contribuţie pentru serviciile religioase, că au ca unic scop îmbogăţirea
materială, preoţia fiind doar un pretext, o modalitate a dobândirii
de averi.
– Biserica se vede lipsită de mijloacele materiale şi financiare
necesare activităţilor misionare şi filantropice, astfel că se accentuează
ruperea comuniunii dintre cler şi credincioşi.
– Viaţa internă a Bisericii Ortodoxe Române şi mai ales procedurile
canonice de alegere şi numire a Ierarhilor noştri devin tot
mai afectate de intervenţiile reprezentanţilor Statului, astfel că în
timp, au apărut adevărate grupuri de interese şi centre de putere în
zona Sfântului Sinod şi a Patriarhiei formate din clerici, oameni politici,
oameni de afaceri etc. Sunt cunoscute, de exemplu, presiunile
şi amestecul brutal al funcţionarilor de stat în treburile interne
ale Bisericii în perioada regimului comunist ori în anii '90, când s-au
provocat crize în structurile administraţiei bisericeşti şi mari neajunsuri
sufleteşti în rândul credincioşilor.
Relaţia dintre Biserică şi primul Stat Român cu adevărat modern
nu a început frumos. Loialitatea de milenii pe care Biserica a
avut-o şi o are faţă de formele de viaţă statală specifice poporului
român a fost privită mai degrabă ca o slăbiciune, decât ca o calitate.
Astăzi, într-o Românie ce se pregăteşte să renunţe la o mare
parte din sine ca jertfă pe altarul idolatru al integrării în structura actuală
de organizare politico-economică a Europei, nostalgiile feudale
bizantine pe care încă le au fie unii membri ai clerului, fie câţiva
oameni politici loiali credinţei strămoşeşti sunt inutile.
Răscruce de drumuri pentru stat
O privire mai atentă asupra Istoriei Neamului ne va ajuta să
înţelegem că visul bizantin a fost spulberat încă de Kogălniceanu,
prin câteva cuvinte rostite în discursul său la înscăunarea lui Cuza
ca Domn în Moldova: “Prin înălţarea Ta pe tronul lui {tefan cel Mare
s'a înălţat iarăşi naţiunea română. Alegându-te pe Tine Domn în
ţara noastră, am voit să arătăm lumii întregi ceea ce toată ţara doreşte:
la legi noi, domn nou! (...) Fii, deci, omul epocii! Fă ca legea
să înlocuiască arbitrariul. Fă ca legea să fie puternică, iar Măria Ta,
ca domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales cu acei pentru care mai
toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Fă, o Doamne, ca prin
dreptatea Europei, prin dezvoltarea instituţiilor noastre, prin
simţămintele Tale patriotice să mai putem ajunge la acele timpuri
glorioase ale naţiunii noastre când Alexandru cel Bun
zicea ambasadorilor Împăratului din Bizanţ că Moldova nu are
alt ocrotitor decât pe Dumnezeu şi sabia Sa!”
Aceste cuvinte sunt expresia răscrucii de drumuri la care se
afla tânărul Stat Român modern: dreptatea Europei şi cerinţele epocii,
pe de o parte, şi Dumnezeu şi sabia Sa, pe de altă parte. Calea
de mijloc pe care indirect o propune Kogălniceanu în discursul său
nu a fost şi nu va fi vreodată posibilă, aşa că Domnitorul Cuza a
ales aşa cum aleg şi politicienii noştri de astăzi, adică a ales dreptatea
Europei în locul dreptăţii lui Dumnezeu.
Din 1859 şi până în vremurile noastre Biserica şi Statul au coabitat
într-o stare de fapt ce se regăseşte undeva în zona noţiunii de
căsătorie de complezenţă. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române
nu au avut capacitatea să joace cartea reinstaurării monarhiei
după 1989, aşa că acum avem un Rege bătrân şi obosit, retras în
castelul său de la Peleş şi suntem lipsiţi, se pare pentru totdeauna,
de şansa ca Patriarhul Bisericii să ungă pe Regele ţării îngenunchiat
în faţa icoanelor sfinte ale Mântuitorului şi Maicii Sale. Loialitatea
noastră firească faţă de Statul Român ne-a oprit de la a ne
implica cu fermitate în transformarea statului nostru dintr-o Republică
şubredă şi cu probleme, într-o Monarhie stabilă. Oricum discuţia
legată de forma de guvernământ este de mult încheiată.
“A da Cezarului ce este al Cezarului” este o poruncă ce atribuie
şi recunoaşte stăpânirea Cezarului-puterii politice asupra celor
ale lumii materiale trecătoare. Însă, în momentul în care Cezarul
caută să-şi împroprieze cele ce sunt ale lui Dumnezeu suntem chemaţi
să medităm profund în post şi rugăciune şi să dăm răspunsul
adecvat, răspuns ce poate la un moment dat să însemne renunţarea
la viaţa trupului în favoarea vieţii veşnice a sufletului.
4608
(urmare din numărul anterior)
www.oglindaliterara.ro
Proiectul Legii cultelor: oportunităţi şi primejdii
Proiectul Legii cultelor aflat în discuţia Parlamentului României
reprezintă o adaptare la condiţiile României a directivelor Uniunii
Europene cu privire configurarea relaţiei Stat-Biserică.
Constituţia Europeană a delimitat foarte clar separaţia dintre
Biserică şi supra-statul UE. Absenţa oricăror referiri directe la izvoarele
creştine ale civilizaţiei europene este definitorie pentru mentalitatea
şi viaţa sufletească ce caracterizează pe cei ce stăpânesc
vremelnic aproape tot continentul Europa.
Aflată într-o permanentă şi accelerată pierdere a capacităţii de
decizie, aşa cum cere de altfel procesul de integrare europeană,
puterea politică de la Bucureşti este constrânsă tot mai mult să
pună în practică hotărârile instituţiilor conducătoare ale Uniunii Europene.
Odată cu apropierea datei-limită de 1 ianuarie 2007 pentru încheierea
procesului de pre-aderare, sunt luate în discuţie şi problemele
zonelor mai “fierbinţi” ale societăţii româneşti ce trebuie
rezolvate după modelul european. Acum se pare că a venit şi rândul
vieţii religioase.
Proiectul Legii cultelor introduce elemente noi fie prin reaşezarea
unora dintre relaţiile Stat-Biserică deja tradiţionale, fie prin
“importul” de norme juridice specifice Uniunii Europene.
Folosind forma proiectului de lege pe care o am la dispoziţie
(posibil să se fi adus modificări între timp) dau ca prime exemple articolul
5, alin. 2 (Structurile religioase cu personalitate juridică reglementate
de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile religioase,
iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase) şi
articolul 6, alin. 1 (Gruparea religioasă este forma de asociere fără
personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nici o procedură
prealabilă şi în mod liber, adoptă şi exercită o credinţă religioasă.care
face posibilă apariţia grupărilor religioase fără
personalitate juridică).
Din perspectiva drepturilor omului, aşa cum sunt acestea înţelese
şi definite de Uniunea Europeană, articole de lege amintite reprezintă
prin conţinutul lor, o oportunitate pentru cei care doresc să
practice credinţe ce nu se regăsesc pe „piaţa” cultelor şi asociaţiilor
religioase recunoscute de stat, într-o modalitate comodă prin
care se evită atât exigenţele stabilite de stat pentru recunoaşterea
unei comunităţi religioase ca asociaţie ori cult, cât şi controlul direct
al autorităţii statale asupra activităţii unei astfel de grupări.
Creştinii vor cunoaşte acum noi ispite, căci nimic nu va împiedica
pe un exaltat păgân ori pe un escroc să-şi facă propria grupare
religioasă fără personalitate juridică în beneficiu propriu ori chiar în
dauna Bisericii. Va fi tot mai mare primejdia apariţiei unor grupări religioase
fără personalitate juridică, dar recunoscute implicit de stat
prin articolele de lege în discuţie, formate din foşti preoţi scoşi din
cler pentru abateri grave ori care au părăsit clerul nemulţumiţi de
dreptatea severă a Ierarhului, preoţi care vor avea acum posibilitatea
să atragă în rătăcirea lor pe credincioşi. Să insist asupra riscului
apariţiei de grupări religioase fără personalitate juridică adepte
ale unor practici imorale nu cred că are rost. Dacă această prevedere
va fi adoptată nu voi putea să fiu oprit de exemplu să fondez
o astfel de grupare religioasă care să practice închinarea la zeiţa
Afrodita ori la zeul Apollo. Absenţa personalităţii juridice va face
foarte dificilă activitatea de supraveghere a moralităţii practicilor
unor astfel de grupări religioase. În anul 392 Împaratul roman Teodosiu
I interzicea toate cultele păgâne din Imperiu şi iată că la peste
1600 de ani de la acest eveniment asistăm la o posibilă redeschidere
a uşilor templelor păgâne!
O oportunitate reală oferită de acest proiect de lege poate să
fie articolul 10 (Art. 10. - (1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor
şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din
mijloacele proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate
cu statutele lor. (2) Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor
lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară. Contribuţiile
vor fi deduse din baza de calcul a impozitului pe venit, în
condiţiile legii. (3) Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni
cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările
către culte, în condiţiile legii. (4) Statul sprijină, la cerere,
prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români
şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului
clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul
sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului
de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite
prin lege. (5) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin
material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea
unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu
numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale. (6) Statul
sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de furnizori
de servicii sociale.)