poezie - Oglinda literara

VARIA
Beton şi sticlă
România se va allege, pe viitor, cu o generaţie
beton, prin care se va putea vedea ca prin sticlă
Înainte de apariţia virusului gripei aviare sau porcine
s-a manifestat mai întâi gripa umană în diferite faze ale ei.
Una din aceste faze se manifestă din plin astăzi, fără ca cineva
să fie preocupat de crearea vreunui vaccin pentru a o
combate. Este vorba de un virus ce a pătruns subtil în capul
guvernanţilor, în concepţia autorităţilor, vis-a-vis de actul de
cultură. Virusul se dovedeşte a fi extrem de periculos pentru
întreaga naţiune română. Excluderea culturii de pe agenda
de lucru a Guvernelor noastre postdecembriste este o realitate.
Primul ministru al ţării nu foloseşte prea des cuvântul
cultură în ieşirile sale publice, ca şi cum această criză economică
şi financiară ar putea fi rezolvată numai cerând oamenilor
să suporte consecinţele austerităţii, coroborat cu
stoparea a tot ce înseamnă cultură, învăţământ şi artă. Autorităţile
române de astăzi se orientează din ce în ce mai mult
spre beton şi sticlă, gândind poate că fiii şi nepoţii noştri, şi
ai lor, doar de aceste ingrediente au nevoie pentru a-şi desăvârşi
existenţa. Dacă unele guverne au minimalizat actul de
cultură în general, altele l-au redus la tăcere. Cel puţin cultura
scrisă aproape că nu mai există ca ramură distinctă printre
departamentele Ministerului Culturii, ea fiind trecută undeva
la şi altele. Acum, odată cu apariţia virusului crizei economice
şi financiare, nici nu ştiu dacă mai este necesar să
amintesc autorităţilor definiţia culturii : Totalitatea valorilor
materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare
pentru comunicarea acestor valori. Totalitatea vestigiilor
materiale dar şi spirituale păstrate, prin intermediul
cărora poate fi reconstituită imaginea comunităţii omeneşti
dintr-o anumită epocă. Am făcut-o în speranţa că unii dintre
guvernanţi n-o ştiu, ori n-au ştiut-o niciodată, de vreme ce
nici nu vor să audă de finanţarea acestui domeniu.Cum va fi
reconstituită imaginea comunităţii româneşti din această
etapă, dacă nu ne propunem altceva decât beton şi sticlă.
Ce vrem de la generaţiile tinere de azi cărora le servim în fiecare
zi doar crize, calamităţi intelectuale (manele, cătuşe, corupţie,
parvenire), iar idolii lor tind să devină mailaţii, ciumacii
şi minunaţii acceptaţi pe toate canalele mass-media. Violenţa
fizică şi de limbaj caracteristică ultimilor ani este şi consecinţa
slăbirii actului de cultură şi implicit a educaţiei. Mai ales
a educaţiei din şcoli, pentru că părinţii, aproape nu mai au
timpul necesar să o facă, copleşiţi de fuga permanentă după
procurarea mijloacelor necesare traiului fizic. Generaţia de
beton şi sticlă este una rece, din ce în ce mai depărtată de
actul cultural în sine, de cunoaşterea valorilor spirituale ale
neamului din care se trage, ori de cultura universală. Dar nu
putem reproşa nimic celor tineri. Nu cred că ei poartă vina
acestei situaţii. Greşeala porneşte de la concepţia culturală,
de la modalitatea de abordare a aceastei laturi a existenţei
umane. Iau exemplul anilor 70 – 80, generaţia liceenii. Când
nici nu existau meditaţiile plătite, profesorii făcându-le din
dragoste şi admiraţie pentru elevi, pentru şcoală, pentru actul
4646
educaţiei, faţă de care se simţeau
răspunzători în faţa viitorului.
Iată unde duce ideea
de beton şi sticlă, la abandonarea
unor principii cândva
consacrate în legile învăţământului
şi culturii, la depărtarea
dascălilor de esenţa
actului instructiv. Ei sunt cuprinşi
aproape în totalitate de nesiguranţa
zilei de mâine, de
frica rătăcirii în nebuloasa situaţie
materială. Aproape că
Gheorghe Mocanu
nu-i mai interesează finalitatea şi eficienţa orelor de curs.
De multe ori sunt absenţi, deşi sunt prezenţi la orele de curs,
gândul lor alunecând permanent spre problemele personale
care-i copleşesc în fiecare zi. Societatea i-a transformat în
automatisme de transmitere a unor date cerute de nu ştiu
care programă, din care, de cele mai multe ori, elevii nu înţeleg
mare lucru. Neadaptabilitatea profesorilor, interesul scăzut
al acestora faţă de performanţa în educaţie ţin de
societatea în care sunt obligaţi să supravieţuiască şi de atitudinea
autorităţilor faţă de statulul dascălului şi faţă de actul
de cultură şi educaţie în general.
Atâta timp cât planurile de viitor ale guvernanţilor vor
aşeza în coada priorităţilor tot ce înseamnă educaţie, spirit şi
artă, România se va alege pe viitor cu o generaţie beton, prin
care se va putea vedea ca prin sticlă.
www.oglindaliterara.ro
Poştalionul cu peniţe
Gheorghe Andrei Neagu
* Nişte derbedei, oproşiţi pe la diverse reviste literare, fac
mişto (acesta-i termenul care li se potriveşte) asupra calităţii
poeziilor publicate în revista noastră. Băi, ipochimenilor,
ce s-ar fi întâmplat, dacă primele poezii ale lui Nichita
sau Sorescu ar fi căzut în labele voastre? Mă mir că nu vă
luaţi de versificatorul Cărtărescu.
* Doamnei Mariana Untaru din Suceava, îi comunicăm că
nu mai avem bani să trimitem revista la domiciliu. Nici
măcar colaboratorilor. Daţi doi lei stimată doamnă şi abonaţi-vă
la RODIPET-ul sucevean.
* Pentru Constantin Ailenei din Giurgiu, o veste tristă: poeziile
chiar nu corespund. Uite că avem şi noi puterea de a
nu publica chiar toate poeziile ajunse la redacţie.
* Domnului Iulian Murăraşu din Satu Mare, îi transmitem o
veste bună: mai avem exemplare din Antologia Oglinda Literară.
O să vă trimitem contracost. Preţul a rămas acelaşi
– 45 lei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru domnul Vasile
Scarlat din Sălaj.
* Doamnei Maricica Cucu din Alba, îi comunicăm: nu am
primit materialele de care faceţi vorbire. Reveniţi pe
www.gheorgheneagu@ yahoo. com.
* PÂNĂ UNA ALTA, MĂ ADRESEZ TUTUROR ACELORA,
CARE DIN LENE NU S-AU ABONAT, CĂ POT DESCĂRCA
REVISTA DE PE SITE-UL www.oglindaliterară.ro.