poezie - Oglinda literara

ESEU
JURNALISTICA EMINESCIANĂ ÎN EXEGEZA
CONTEMPORANĂ
RODICA MAGDALENA BACIU: CONŞTIINŢĂ CRITICĂ ŞI VIZIUNE TRAGICĂ ÎN PUBLICISTICA
EMINESCIANĂ, ED. UNIVERSITARIA, 2005
Sociologia şi istoria vin în întâmpinarea exegezei literare o
dată cu lucrarea “ Conştiinţă critică şi viziune tragică în publicistica
eminesciană” de Rodica Magdalena Baciu. Intenţia declarată “să
descifrăm originea ideilor sale social- politice” 1 , prin metoda criticii
tematice restrânge aria de investigaţie la un segment al gazetăriei
eminesciene. Primul capitol descrie contextul socio-uman, tragismul
şi periodizarea publicisticii lui Eminescu. Spre deosebire
de alţi exegeţi ce l-au perceput pe jurnalistul Eminescu drept un
intelectual animat de idealuri postpaşoptiste, autoarea cărţii emite
o supoziţie interesantă: “Eminescu a crezut că paşoptismul a ratat
simbioza între modernitatea occidentală şi autohtonia noastră culturală.”
2 Se enunţă teza tragismului, determinat de factori externi 3 ,
nu interni, lăuntrici amânându-se descinderea în profunzimile ideaticii
şi textului, survolându-se cele 5 faze ale gazetăriei celui mai valoros
om de presă din deceniile VIII-IX ale veacului al XIX lea.
Încă din etapa întâi s-a cristalizat o tematică preponderent
naţională şi “culturală”, înfăţisând destinul românilor din Transilvania
şi Bucovina.
Este evocat şi M. Dorian , semnatarul unui op crucial, din
perspectiva sociologică şi politică: “Civilizaţia românească în viziunea
lui Eminescu” (Ed. Fundaţia Culturală, Bucureşti, 1998, pp. 32
– 33) 4 .
Gândirea politică eminesciană se bizuie pe trei factori: poporul,
naţiunea, statul, urmăriţi rând pe rând în avalanşa de articole
risipite prin: “Albina”, “Curierul de Iaşi” etc.
Se fac observaţii asupra limbajului gazetarului, deconspirându-se
preferinţe din tinereţe pentru neologisme, comparativ cu
uzitarea arhaismelor şi a graiului popular, în faza de maturitate, ca
la final, în “etapa sinelui” 5 să se realizeze sinteza (lingvistică).
Dotat cu bun simţ, drept, paşnic, omenos, religios, poporul
român – “popor de păstori” – “este prima realitate a istoriei, pe temeiul
căreia se organizează statul şi se fundamentează arta guvernării.”
6
După romantismul din “portretul iconoclast” al românilor,
Eminescu recurge la iluminism şi “la şcoala germană a dreptului” 7
în descrierea noţiunii de naţiune.
Cu fineţe analitică, se delimitează naţiunea de neam:
“Naţiunea se întemeiază pe comunitatea etnică şi pe tradiţie, în timp
ce neamul însumează un patrimoniu biologic, spiritual şi cultural.” 8
Textul R.M. Baciu abundă în consideraţii teoretice,
omiţându-se momentan pagina de ziar scrisă de Eminescu.
Astfel diferenţa între concepţia despre stat a liberalilor şi cea
a lui Eminescu sau a conservatorilor constă în aceea că doctrina
liberală îşi trage seva din revoluţia franceză promotoare a libertăţii
individului, a spiritului de iniţiativă în contrast cu teoria statului voievodal,
imaginat de Eminescu, după un model străin, popularizat de
Quesnay.
Capitolul al III-lea, “Teme critice”, se scutură de “hlamida”
teoretizărilor, a abstracţiunii revenind la text, la “planul tehnic”.
Se actualizează “modul românesc de a fi” 9 , conflictul cu Românul,
“fanariotismul ca apogeu al înstrăinării” 1 .
Atitudinea marilor imperii nu este una admirativă, problema
alogenilor se restrânge la “chestiune evreiască”, încă o dată se descompune
aşa zisul antisemitism.
Cu toate că evreii au răspândit un model cultural şi economic
străin de poporul român, gazetarul “pe evrei nu i-a urât”, dimpotrivă
i-a acceptat ca meseriaşi, ca producători.
Reproşul lui l-a direcţionat spre stabilitatea economică 1 şi
insuficienta adaptare la un popor gata format.
Înrăutăţirea situaţiei ţăranului român este explicată prin rapacitatea
păturii suprapuse, care conţine elemente parazite capabile
a face demagogie, a fura, a da “iama bugetului” 1 .
“Utopia” şi “ucronia”, mitul şi motivul “Paradisul”, “Vârsta de
aur” alimentează structura capitolului IV “Supra teme ideologice.
Componente tragice” în vreme ce următoarea parte, valorificând
unele sugestii şi idei ale Monicăi Spiridon (din “Eminescu. O anatomie
a elocvenţei”, Ed. Minerva) relevă artisticitatea jurnalisticii
eminesciene, justificabilă graţie naraţiunii paradigmatice, contrapunctului…
Prin atâtea “erupţii poetice”, gazetarul poate fi catalogat şi
polemist, şi pamfletar.
Iulian Bitolean
________________________
1
Rodica Magdalena Baciu “Conştiinţa critică şi viziune tragică
în publicistica eminesciană”, Ed. Minerva, Craiova, 2005 ,p. 5
2
Idem., p. 6
3
Idem, p. 13 “Tragismul eminescian nu este doar un accident
biografic…el este consecinţa unei întârzieri istorice în tradiţia
Cantemir, Dinicu Golescu, dar cu deosebire a paşoptiştilor.
Tragicul adus din neputinţa umană de a îndrepta lucrurile prost
rânduite.” (Articolul « Un om nu poate face nimic într-o ţară rău
tocmită »)
4
Capitolul al II-lea “Naţiuni identice” mai vizează şi cultura
şi limba “din paginile eminesciene” şi lămureşte ce înseamnă conservatorismul
în raport cu junimismul.
5
R.M Baciu, op. cit., p.43
6
Idem , p.19
7
Idem., p.21
8
Idem., p.27
9
Idem ., pp.61-67
1
Idem, pp.80-85
1
Idem, pp. 85-86
12
Idem , p. 95
Sorina Munteanu- 33
poeti greci contemporani
70 de ani de experienta 40
de ani parteneriat fcer-joint
Miron Ţic-Lecturi despre
cartile confratilor
Marturisirea de credinta
literara
Irimia Balescu-Motanul
printesei
www.oglindaliterara.ro 4601