poezie - Oglinda literara

Cum am rămas necompostat !
MERIDIANE
Oi mai fi mers eu cu trinu’, da’ ca dă data asta, chiar că
n’o mai fost !
Nu că merjeam dăparche, că dăla Târgu Mureş la Deva
nu’i o moarche ghe om, da’ pierzi o zâ până ajunji ! Că noi
n’avem « Intercity » d’ălea dă merg ca vântu’ şi ca gându’ ! Şi
p’ormă te seacă dă bani că ziche c’o vre v’o 5 sau 6 cartonaşe
d’ălea colorate. Unu’i « supliment de tren accelerat »,
altu’ zişe « preţ întreg valabil via Cuci » (ş’i maro), unu’ verde
cu dungă albastră să cheamă :«valabil orice distanţă », şi mai
apoi altu’ cu « diferenţă clasă valabil 120Km cu legitimaţia
Nr… » Da’ mai important e hârtiuţa aia uşurică de’o pierzi pân
buzunare cu « seria A no. 55534 suplement tren accelerat clasa
1 valabil cu legitimaţia no. 3023 » pă care controlorul o găureşte
la lună şi la zî.
Doar că numai să faci toate scrisurile astea, trebe să vii
cu noaptea’n cap la staţie, până ce casieriţa învaţă să le facă.
Da’ mai întâi trebe să sune la « centru » ca să aibă « locu’ »,
că după schemă rămâi în pişere, că zişe că locurile s’au gătat.
Pă schemă s’au gătat, da’n ţug nu’i nimeni, nu ştiu cum ! Şi
ea sireaca, trebe să întrebe la şef şi să’i spună cum s’o face
beletu’ cu tăti cartonaşele alea !
Da’ mai bine iei personalu’. E şi mai ieftin, mai întâlneşti
un om, afli ce să mai întâmplă pân sat ! E fain !
În plus, te mai găseşti pă lâng’o vădană şi treşe vrămea
mai lesne, că ţugu’ ăsta să opreşte la
toate birturile, dă nici nu’s trecute pă vr’o
hartă. Şi mai trebe şi să schimbi dă
vreo două-trei ori. Numai să te înveţe
unde ! Că unii zişe că’i mai bine la
Vinţu’, alţii zişe la Alba, că stă mai mult.
No, tăti or fi bune, dacă n’ar fi aşa
dă cald ! Par’că ar fi luna lui cuptor şi
suntem doar în cireşar. Am putea
dăschide o ţâră jamurile, da’ baba din
fundul compartimentului, aia îmbrobodită
c’o năframă bine strânsă sub’ măsele,
ţipă că trage ş’o răşesc !
Da măcar un lucru’i bun ! Vădana
mea’i cu’n prunc dă vreo patru-cinci ani,
care doarme pă două urechi dă cald
ce’i ! Poate c’oi putea să mă apropii !
Nici vădana nu’i spăriată ! Tocma’ când îi suflu’n ceafă, s’o
răcoresc, apare controloru’.
Să uită câş la mine şi la bilet şi zişe : « Nu’i compostat !»
Îi zâc : « Tocmai voiam să-o compostez. Lasă-mă mneata
un perţ dă ceas, şi fac eu ce trebuie ! » Nu, că să cobor !
Tocmai acum, când vădana ar zice că da ! « Mai lasă-ma, rog
frumos, Dl. Controlor, că mă dau la prima ! (mă rog, depinde
cine’i prima !) » Şi m’o lăsat.
Între timp, ficioru’ vădanei s’a sculat şi ţipă ca din gură dă
şarche, dă parc’ar vrea ţâţă. Mă-sa îi dă un CAPPY TUTTI
FRUTTI şi’l linişteşte.
Da amu zişe c’o vrea să duhănească (vădana, nu
pruncu !)
Numa’ că Dom’ ministru a zâs că nu să duhăneşte în
compartiment. Aşa că pleacă la platformă şi mi’l lasă mie pă
prunc să’l păzesc ! Şi bagajele cu el, că sânt vreo 6 sau 7
saci.
După v’o zece minute să’ntoarşe. Da amu’i obosâtă ! Nu
ştiu ce-o fi duhănit, da miroase cam dulce-acrişor ! Îşi pune
capu’ pă umăru’ meu şi adoarme ca o fătucă ! Da’ o fătucă
care sforăie.
Între timp s’a urcat în compartiment ş’un popă. Îşi ţăsală
barba dă v’o două-trei ori, închide ochii şi adoarme. Amu să
sforăie pă două voci în compartiment : una dă soprană a vădanei
şi una dă bas, a popii. Numa’ pruncu’ nu sforăie şi eu,
care nu pot să dorm. Da’i căldură mare, Dom’le, şi ferestrele
astea tot închise !
În fine, ţugu’ s’opreşte d’a binelea ! Vinţu dă Jos. Unde’o
fi ăla dă sus, că nime’ nu-mi
spune dă el !
Toţi s-au trezit, sar pă
bagaje, să le dea jos, că ţugu’
stă numa’ un perţ.
Eu, că mi-s cavaler, o
ajut pă vădană. Numa’ pruncu’
urlă, că l-a trezit din somn.
Urc repede dă v’o douătrei
ori să cobor sacii, până Adrian Irvin Rosei
n’o pleca trenu’. Uite c’o plecat
!
Chiar şi cu sacu’ meu, că n’am avut vreme să’l dau jos
şi amu’ călătoreşte spre Sibiu.
Da’i mai bine că’s mai uşor !
Trenu’ de Simeria vine la linia 4. Cum la Vinţu’ dă jos
nu’i pasaj subteran, trebe să treşem şinele pă sus. Da’s vre’o
două trenuri garate care trebe să le traversezi. Dacă n’or pleca
drept când sânt cu sacii vădanei în treşere ! Mai bine înconjuri
trenu, da’ iute, că la Vinţu’ ţugu nu aşteaptă ! Pentru că
se opreşte mai mult la Blandiana, staţia ce vine mai apoi. Dă
ce asta, numa Domnu’ conductor ştie!
O fi din pricina furtunii!
Par’că s’a spart ceru’! Plouă, tună şi trăzneşte dă să rup
tăriile văzduhului. Şi jamurile astea, care
mai adinauri nu lăsau să intre o ţâră dă
aer, amu’ mustesc dă apă.
Uşor, uşor, apa avansează pân crăpături,
curge pe pereţii wagonului, udă
scaunul dă plastic, şiruie pân culoar şi
dispare sub uşa compartimentului.
Gara Sibot. Cinci minute, zece minute,
jum’ate dă oră !
Iacă şi watmanu’, nu ăla care voia
să compostez, altu’ ! « Din cauza furtunii,
linia este întreruptă. Aşteptăm autobuzu’
să vă ducă la Simeria. Vă rugăm să veniţi
în gară. »
Şi afară tot ploauă şi ploauă! Şi
sacii vădanei’s tot mai grei, o fi cărat
pietre!
No c’o venit şi otobuzu’ ! Da’ntre timp s’o făcut noapte.
Am ajuns şi la Simeria, că nu’i dăparte, numa’ vreo 25 dă kilometri.
Măcar acii’i sec. N’a căzut niş’o picătură dă apă şi’i o zăpuşală
dă moarte. Poate mă zvânt o ţâră, că tot cărând sacii
vădanei îs ud până la chiele.
Da’ zugu’ dă Arad a trăcut acum v’un ceas. Şi cum ştie
tot omu’, « trenu’ nu aşteaptă », nici când s’o rupt linea. Mai
e unu, da’ peste v’o două ore.
Noroc că la restaurantu’ gării faşe o ciorbă dă burtă faină.
Nu-mi mai arde nici dă vădană, nici dă popă, nici dă
nimic. Mi-e frig în gară şi’s numa’ n cămeşe. Şi manelele astea
care urlă prin megafon dă’ţi sparg urechile.
Şi ciorba, care nu mai vine ! D’aia o fi scriind pe uşă:
« Angajăm de urgenţă ospătar !»
Da’n sfârsit, a venit ! E cam fierbinte, da’ am tot timpu’
s’aştept.
« Pâr, bum, hâr, Bucuresti, hâr, bum, Deva, bum, pâr, 60 de
minute », megafonul scuipă nişte pârâieli.
« Ce zişe ? », o întreb pe casieriţă. «Că trenul Bucureşti –
Deva, cu o întârziere de 60 de minute, intră în gară la linia
3. Vă urează călătorie plăcută !»
Păntru numa’ zeşe minute dă voiaj până la Deva !
Ş’am lăsat şi ciorba, ş’am rămas şi necompostat !
Data viitoare iau maşină mică !
PS. Pentru referinţele pronunţării, vezi Marius Chicoş Rostogan,
« Un pedagog de şcoală nouă » de Ion Luca Caragiale.
www.oglindaliterara.ro 4623