poezie - Oglinda literara

MAPAMOND
O clipă în cer
4636
Aurel Anghel
Acvariul oceanic
Cu trei ani în urmă, ca un simbol al trecerii omenirii în
veacul următor, la Shanghai s-a deschis cel mai mare acvariu
din Asia, având cel mai lung tunel subacvatic din întreaga
lume. Este una din realizările de excepţie ale Chinei,
o demonstraţie a forţei economice, a geniului constructiv al
marelui popor chinez.
Amplasat în partea centrală a Pu Dongului, între
clădirile ce te copleşesc prin dimensiuni şi frumuseţe, în imediata
vecinătate a unei bile uriaşe, sprijinită pe nişte stâlpi de
dimensiuni gigantice, acvariul atrage ca un magnet mii de
vizitatori în fiecare zi. Aici şi-au găsit a doua casă cele mai
renumite vietăţi din oceanele şi mările lumii. Vizitatorul constată
uimit cât de complexă şi misterioasă este lumea care se
ascunde vederii noatre în oceanul planetar. Este cel mai
potrivit loc, unde putem vedea “popoarele de vieţuitoare şi
secretele lor” (din ghidul acvariului). Intrarea în acest sanctuar
al lumii subacvatice este destul de piperată, cam
400.000 de lei de persoană. Construirea lui, întreţinerea exemplară,
efortul de menţinere în permanenţă a condiţiilor de
viaţă din ocean, cred că implica cheltuieli ce vor fi omologate
în mulţi ani de acum înainte.
Un sistem de lifturi şi scări rulante conduc vizitatorul
prin această lume, în care plutesc peşti de dimensiunea unui
om, crocodili, anghile, crabi, vieţuiesc aici în cea mai perfectă
atmosferă a mediului natural, reconstituit cu artă şi migală.
Ne apropiem de un bazin uriaş. Un rechin se repede spre
mâna unui copil. Peretele de sticlă gros
4-5 cm este o protecţie sigură şi resemnat,
ferocele rechin face viraj într-o altă
direcţie în cel mai natural mod cu
putinţă. Trăieşti senzaţii, pe care nu le-ai
mai trăit niciodată. Sunt locuri unde poţi
să te consideri un scafandru sau, de ce
nu, chiar o vietate plutind în acest
mediu, despre care mai avem încă
multe de aflat. Pe deasupra vizitatorului
planează pisici de mare de dimensiunea
unui covor. Crocodili leneşi, în nemişcarea
lor binecunoscută, par nişte
pietre, ca prelungiri ale stâncii, pe care
se odihnesc. Meduzele, de care ne ferim
la mare, le vedem plutind în mediul lor natural, de forme şi
culori diferite şi par nişte lampadare care luminează ireal apa,
în care se mişca lin ridicând cu discreţie fustele lor de gelatină.
Am ajuns în zona cea mai impresionantă, a marilor bancuri
de peşti din regiunea recifurilor australiene. Senzaţia de
plutire, pe care o încercăm din plin este creată cu ajutorul
unei benzi transportoare pe care vizitatorul alunecă uşor...
Tot ce ni se întâmplă pare un vis, din care ne trezim brusc,
părăsind banda pentru a vedea mai bine un rechin uriaş care
trece pe deasupra noastră ca un adevărat submarin. Unii
peşti se apropie de peretele din sticlă arătându-ne podoaba
de dinţi care ar putea reteza piciorul într-o fracţiune de secundă.
Exclamaţiile copiilor, ţipetele unora dintre ei ne
trezesc din nou la realitate, dar ne şi conving definitiv de valoarea
acestui extraordinar muzeu. Ne aflăm în marea cea
adevărată, construită şi îngrijită de mâinile harnice ale acestor
oameni. Omul, prietenul acestor fiinţe apare şi el. Este
surpriza cea mai mare, la care nu ne aşteptam. Este un
scafandru care adună cu un aspirator reziduurile ce ar în-
www.oglindaliterara.ro
negri în câteva zile fundul
bazinelor, care
strălucesc de curăţenie.
Dar unde să ne
uităm mai întâi? Lumina
perfect calculată
face posibilă perceperea
fiecărui amănunt,
a fiecărui detaliu.
Vizitatorii se strigă unii
pe alţii: uite, uite
peştele ăsta, uite rechinul, uite coralii ca nişte frunze roşii,
brodate de o mână genială. Sunt aici atâtea minunăţii, încât
ar trebui să poposim zile întregi să le putem vedea pe toate.
În zona arctică ne-au fermecat doi pinguini, pe care i-am îndrăgit
pentru mersul lor caraghios, ca al copiilor care fac
primii paşi. Aici înotau pe sub apă cu o viteză pe care nu o
puteam bănui. Înotau pe faţă, se înorceau pe spate, se aruncau
ca nişte ghiulele unul spre celălalt, se atingeau o clipă şi
continuau alunecarea aceea rapidă şi fără zgomot ca a unui
gând ce te duce în altă lume… Aerul se răceşte brusc şi începem
să auzim şuieratul vânturilor arctice care ne poartă
pentru câteva minute la Polul Sud. În 2-3 ore călătorim prin
spaţiul şi timpul cu care viaţa omului, oricât de minunată
este, nu se poate măsura. Obosim fără să ne dăm seama.
Mulţimea impresiilor ne copleşeşte, mă simt mic-mic nesmnificativ,
suntem cu toţii din nou copiii care stau cu ochii larg
deschişi să vadă o lume, despre care ştiam atât de puţin.
Doamne, câte am putut vedea şi învăţa în câteva ore! Tot ce
am ştiut despre lumea subacvatică până acum este doar un
prag pe care păşim în lumea reală a oceanului planetar, încă
o mare necunoscută pentru om. Îmi fac o sinceră “mea
culpa”, de ignorant nevinovat în raport cu Marea Zidire, a
acestei lumi care este oceanul dar şi de această minune din
Shanghaiul contemporan.
Bucuria pe care am încercat-o a
fost susţinută permanent de un excelent
ghid, pe care l-am avut. Cristina Roşca
din Romania, profesoară de limba
chineză şi engleză, discipol instruit al
marelui profesor de biologie Mircea
Ionescu de la Şcoala Normală din
Buzău. Ne-a ţinut de mână şi ne-a explicat
timp de 3 ori minunăţii, despre
care nu am auzit în viaţa mea. Am fost
atent permanent la reacţia micuţilor cu
ochii oblici dar şi a micuţei cu ochii albaştri,
Ioana, nepoţica mea. I-am văzut
cât sunt de bucuroşi şi de interesaţi să
cunoască, şi să înţeleagă mai bine lumea în care vor trăi. Am
primit cea mai frumoasă şi mai densă lecţie de biologie din
viaţa mea, pe care nu o voi uita niciodată. La ieşire întâlnim
o expoziţie cu vânzare. Exponatele sunt melci, scoici, animăluţe
pietrificate, obiecte artizanale încercând să repete
marea faptă a Oceanului. Ce să cumpăr, ce să duc cu mine
ca simbol al trecerii pe aici? Am cumpărat un melcuşor, de
care nu mai văzusem. Când am ieşit la lumină Cristina mi-a
oferit cel mai frumos cadou, ghidul Acvariului, care îmi va
permite să împărtăşesc bucuria de aici cu cei dragi de acasă.
Părăsesc încă o minune, la care sunt martor printr-un straniu
joc al întâmpării de a mă afla aici la 12 ore de mers cu
avionul, îndrăznind totuşi să dau un sfat celor care întâmplător
sau nu vor ajunge la Şhanghai: dacă veţi avea doar o
zi la dispoziţie, mergeţi pentru 2-3 ore şi vizitaţi acest minunat
muzeu viu!
(continuare în nr. viitor)