poezie - Oglinda literara

PROZA
De veghe
Ecouri stinse de gust de mentă mă inundă. Dorm. Cu
ochii deschişi. Cu pătura trasă peste cap. Respir prin pielea
lipită de pătură, mă moleşesc şi eman mentă, e ca şi cum
umplutura dintr-un pătrăţel de ciocolată s-a vărsat peste
minem albă şi vâscoasă, s-a închegat cu mine prinsă în ea,
am împietrit aşa. Singura mişcare, care e mişcare deşi nu se
vede, e un tremur al buzelor, ca şi cum aş vorbi, rostogolind
sunete sferice într-o anumită ordine pentru a ajunge la
cineva, e mesajul, îl repet ritmic şi nevăzut, ca şi când aş
căuta să mă orientez prin umplutura albă ascultând ecourile
murmurului meu.
Începe să mă gâdile ceva în cerul gurii, ceva puţin ascuţit,
creşte acolo din saliva mea uscată şi corzile vocale
rigidizate, germinează din purpuriul pietrei secate şi se divide
rapid, sigur, sare peste etapele evoluţiei şi rădăcinile se
fixează bine, cresc, apare tulpina subţire şi la noduri cumulează
sunetele, se umflă până când crapă şi se revarsă
un lichid negru, fierbinte, care topeşte albul umpluturii şi
frunze verzi, dreptunghiuri plate, apar din ce în ce mai multe,
se reazemă de buzele mele şi ies din gură, îşi etalează culorile
şi preiau mişcarea precisă care transmite mesajul.
Miroase a mentă proaspătă, mă întreb cât o să mai
crească din mine şi dacă o să pot scăpa de aici sau rămân
doar nutrimentul pentru planta asta prosperă. M-am trezit
complet şi nu mai găsesc pătura, nici măcar nu mai respir,
mă zgârie marginile frunzelor pe obraji şi mă inundă menta,
mă înţeapă gustul şi îmi aduce aminte de apă, de bule de
aer pe care le căutam cândva. Se înălţau până în faţa ochilor
mei, pereţii străvezii se subţiau şi reflectau lumina, apoi se
spărgeau cu o mică mirare şi un oftat, clipeam des de la
stropii microscopici şi mă întrebam cât de sus poate ajunge
o asemenea bulă. Puteam să le urmăresc cu orele, sperând
că următoarea va reuşi.
Pot să-mi simt gâtul din nou, dar e înţepenit de rădăcini,
sunt acolo înfipte ferm şi îmi dau seama că planta e o extindere
a mea, nu e o anexă, eu sunt, de fapt, excrescenţa ce
va involua, se va usca pentru ca ea să crească. E mentă
verde, sălbatică, mă face sămi
imaginez un câmp năpădit
de iarbă înaltă în care mă îngrop,
atingerea cu buzele a
unui colţ de frunză mă taie,
nu curge nimic, dar picură culoare
peste rană şi se nivelează
imediat, e la fel de
neted ca înainte. Mi-e cald,
lichidul negru germinativ s-a
oprit undeva, pe palmele
mele, mai jos, aş vrea să îl
strâng între degete şi să-i
înec consistenţa, sa văd ce
înseamnă esenţă uzată,
scursă din mine după ce utilul
a fost extras.
Anca Adriana Arbune
Nu-mi place situaţia, ori mă lăsau piatră, ori mă
eliberează de tot de umplutura asta albă. Să dorm la loc liniştită,
întărită, respirând prin pătură, vedeam totul clar şi nu
simţeam nimic, eram doar un releu care emitea mesajul, nu
ştiam al cui pentru cine, îl murmuram continuu şi eram unealta,
obiectul. Nu mai am linişte, îmi percep sunetele sferice
cum bolborosesc în gânduri şi curg vijelios către laringe, vor
să le exprim şi vreau să le vorbesc, menta mă ţine paralizată
şi mirosul mă sufocă.
Ruşesc să-mi încleştez dinţii, se aude un scâşnet sec, a
sfărâmare, rup tulpina şi cad toate frunzele, le văd lichefiindu-se
verde pe pieptul meu şi ciocolată moale începe să
curgă din planta retezată. Izvorăşte în stropi mari şi mă
acoepră, înghit forţăt rădăcinile de mentă şi apoi dulcele mi
se prelinge dureros, încălzindu-mi gâtul, corzile vocale vibrează
şi articulez primele cuvinte, ciocolata cuprinde tot şi
se solidifică într-o pătură groasă deasupra mea.
Mi-am amintit mesajul şi ştiu ce înseamnă, îl înţeleg integral,
nu numai cuvintele simple din dicţionar, mă simt plină de
mentă umedă, dimineaţa, apa picurând, închid ochii şi regăsesc
aerul. Pieptul mi se mişcă intermitent, regulat, strâng
cearşaful de sub mine, de ciocolată, în pumni, şi vorbesc tare,
sonor, apăsând pe fiecare literă verde, cu gust de mentă, îţi
spun clar că visezi acelaşi vis delirant ca şi mine...
“Szabadulás a gettóból”
A aparut Antologia “Szabadulás a gettóból” realizata in conditii grafice exceptionale
de scriitorul si traducatorul de limba maghiara si slovaca d-ul Balázs F. Attila –
membru in Uniunea Scriitorilor din Romania si a Uniunilor din Ungaria si Slovacia, publicata
la prestigioasa editura AB-ART. Autorul a tradus peste 250 de poezii de la 44
poeti romani.
In aceasta antologie sunt prezente mari nume ale literaturii romanesti contemporane:
Ana BLANDIANA, Nicolae PRELIPCEANU, Marta PETREU, Mircea DINESCU,
Liviu Ioan STOICIU, Angela BACIU, Gabriel CHIFU, Varujan VOSGANIAN, Gabriela
MELINESCU, Vasile DAN, Mircea PETEAN, Claudiu KOMARTIN, Adrian POPESCU,
Adrian Alui GHEORGHE, Stefan MANASIA, Ioan- Pavel AZAP, Alexandru MUSINA,
Ioan MOLDOVAN, Andrei BODIU, Nichita DANILOV, Cassian Maria SPIRIDON, Aurel
PANTEA, Romulus BUCUR, Traian T.Cosovei, Magda CARNECI, Petre STOICA,
Traian STEF, Lucian VASILIU, Denisa COMANESCU, Dumitru CHIOARU, Ileana MA-
LANCIOIU, Mircea CARTARESCU, Gellu DORIAN, Aurel RAU, Daniela CRASNARU,
Ion MIRCEA, Hanna BOTA, Vasile BAGHIU, Ion CRISTOFOR, Adina UNGUR, Dan
COMAN.
Balázs F. Attila a initiat si publicat Colectia “Poeti Contemporani” a editurii AB-ART unde se regasesc si volume de
poezie semnate de Varujan VOSGANIAN, Mircea PETEAN si Gabriel CHIFU, publicate de curand.
Antologia “Szabadulás a gettóból” a fost lansata la Dunajska Streda in Slovacia, la Budapesta, vor urma lansari la
Cluj, Oradea, Arad si...in Moldova. (si poate chiar la Galati)...
Angela Baciu
4618
www.oglindaliterara.ro