poezie - Oglinda literara

LECTOR
Un poet cu revelaţia cuvintelor
Cu volumul de poezie „Muzeul cu nemărginiri” apărut la Ed.
Ramuri, Craiova, 2006, Florea Miu, poetul din Alexandria, poate fi
decriptat de către cititorii săi, ca fiind un poet cu un evident tangaj hedonist
între lumea exterioară a fiinţei şi lumea interioară a sufletului,
între realitate şi oniric cu unele accente elegiciace. Poate fi perceput
ca un poet care priveşte lumea prin bagheta magicianului căutător
şi el de drumuri ascunse ochiului, pentru care visarea nu este utilizată
doar ca monedă de schimb între realitate şi irealitate, la alţii.
Cartea sa de poezie, e dacă vreţi, târgul poetului cu acest mod de
scufundare în sine, pentru a găsi noi resurse lirice, noi valenţe
gândirii poetice. Pe marginea norului (iată şi un nor locuibil), poetul
vrea să le facă loc tuturor. Suntem ca şi invitaţi la spectacolul pregătit
de poet: „sunt întoarcerea într-o casă/ cu ferestrele sparte” – şi
înţelegem, că poetul va veni cu lucruri noi într-o lume poetică empiristă
care nu mai oferea nimic. („S-au trezit în mine cuvintele:/eu
gândesc într-un fel/şi ele spun altceva”). Pare interesant ce ni se
poate oferi dincolo de acel zid care tot „creşte din privirile sale”. Călătoria
feciorului de împărat, cel neascultător de puterea cuvintelor, a
şi început prin acest muzeu cu nemărginiri, în care: „De-o viaţă tot
sap nevăzutul/cum aş săpa într-o stea...” pentru că „aici sunt
toate/cele neîntâmplate:/câinele care latră în vis/şi cântecul privighetorii/ucis”.
Ajuns aici, ar vrea să se întoarcă, ştie că a ajuns „atât
de departe”, însă este „(era) foarte târziu”. De aici, din acest muzeu
cu nemărginiri, poetul va trimite celor dragi câteva gânduri-poeme:
fetei sale „din întâmplări cereşti” Cristina; tatălui - pentru că „din
mâinile lui s-au născut /păsări de lut”; mamei (să nu-şi piardă încrederea
„că n-am murit de tot”); ne va trimite şi nouă, gânduri-realităţi
despre „câinele din vis”, „castelul de la marginea zilei”etc... şi
aflăm şi rostul acestor gânduri: „umblă moartea printre cuvinte/şi nimeni
nu ia aminte -/are un aer aparte, e tristă/această moarte
suprarealistă...”. E cert: poetul are „o poveste de spus” din acest
muzeu cu nemărginiri, în care se întâmplă şi lucruri nemaiîntâlnite;
vâslesc unii „printre nisipuri ca şi arborii,/să care vântul dintr-un loc
în altul” şi unde cad frunzele din
arborii memoriei „de parcă-n minear
plânge Dumnezeu!”. Florea
Miu, are în acest volum de poezie
şi un gust spre epicitate. Percepţia
sa despre lume, este cea pe care
lumina o dă prin reflex din lentila
îndreptată asupra întâmplărilor
trăite, iar cuvintele sunt puse să
transmită doar imaginea gândurilor.
Cât de departe va străbate
poetul, drumul întins firului Ariadnei
mitologice, prin labirintul întâmplărilor
din acest muzeu cu
nemărginiri? Va fi „foarte târziu” şi Tudor Cicu
pentru cititorul care deja a luat loc
pe marginea norului stingher,
aşezat în mireasma de floare a poeziei lui Florea Miu, se va simţi
confortabil să călătorească prin labirint împreună, pentru că poetului
acesta, „păsări” îi cântă prin oase. Cu cel de-al doilea volum de
poezie „Partea cealaltă. Somnul şi cuvintele” ediţia II-a, apărut la
aceeaşi editură în 2007, vom pătrunde în galaxia poeziei lui Florea
Miu, în zariştea poetică de care amintea Blaga, şi vom descoperi
noua vocaţie a poetului: aceea de a fi avut într-o bună zi revelaţia cuvintelor.
Ar fi de redat în întregime, poemele „Partea cealaltă” ,
„Paznicul întrebării” etc... însă din curiozitate pentru cititor, îi vom
lăsa şi lui revelaţia unei astfel de rostiri. O spune cu sinceritate lirică
însuşi poetul: „Numai ochiul este de vină/că vede prin întâmplări”.
Şi mai departe: „Nu pentru mine lumea e făcută/mă uit şi eu prin gardul
întâmplării/ca să văd nesfârşirea”. Florea Miu, este în acest
volum „paznicul întrebării” ce „adună furtuna”, un poet grăbit care n-
a cerut „nimic niciodată”. El numai a dat: „am multe să vă spun –
chiar acum!,/pentru că mai târziu nu se poate”. Fluxurile şi refluxurile
poematice din acest nou volum, în limitele codificate ale limbajului
poetic, îi vor surprinde şi pe alţii prin intuiţia şi iradierea
cuvântului cheie, desferecător de frumuseţi spirituale şi, transmise
astfel şi nouă.
4642
Indicii de manipulare...
(urmare din pag. 4641)
www.oglindaliterara.ro
pune pe tapet şi ideea mult agitată mediatic a aşa-zisului antisemitism
românesc: “pentru că noi toţi am avut, şi din păcate mai avem
încă… pusee de xenofobie” (Cu faţa spre trecut, 2005, p.500).
Ion Varlam observa cu justeţe că propaganda de stânga a pus
pe seama naţionalismului, simplu aspect accesoriu al hitlerismului,
toate fărădelegile prin care rasismul german anti-semit nu s-a deosebit
prin nimic de totalitarismul comunist de extracţie rusească (5): “prigoana
politică, teroarea ideologică, generalizarea torturii si
exterminarea în masă”. Din cercetările lui Cicerone Ioniţoiu aflăm că
mercenarii ocupantului sovietic au ucis în România cca. 200000 (douăsutedemii)
de deţinuţi politici prin torturarea sistematică a oamenilor
ajunşi piele şi os acuzaţi a fi “bandiţi legionari” (Mircea Vulcănescu,
George Brătianu, Costache Oprişan, Traian Brăileanu, Vasile Voiculescu,
decedat în urma torturilor la scurt timp după graţiere etc.). Totalul
românilor închişi în două zeci de ani pe diferite termene, în timpurile
de “pace” care-au urmat Yaltei se pare că a fost de cca. 2 milioane de
oameni (v. Românii în ştiinţa şi în cultura occidentală, Ed. Davis, 1992.
p.207).
Intr-un articol din rev. Convorbiri literare (nov. 2008) Ion Papuc
definea propaganda de dreapta din Regatul României prin accentul
pus pe latura naţionalismului organic postulat de N. Iorga, Nae Ionescu,
Mircea Vulcănescu(6), etc. Cu exemple alese magistral din poezia lui
Aron Cotruş, Horia Stamatu, Mircea Vulcănescu, etc, eseistul sublinia
excelenţa estetică a produselor propagandei de dreapta în comparaţie
cu producţiile caricaturii de naţionalism dinainte de 1989. La un moment
dat el stăruie asupra unei poezii axată pe o tragedie întâmplată
aevea, un fapt istoric distilat într-o creaţie poetică a lui Horia Stamatu
pe care Ion Papuc are capacitatea de a o înţelege şi a o prezenta întro
perfectă adecvare a formei poetice cu conţinutul ideatic nedesprins
de poezia religioasă pe care autorul avea s-o scrie în exil. Si totuşi,
când a compus versurile Acatistului, nici Horia Stamatu (autorul) şi nici
poetul matematician care punea Acatistul lui Moţa şi Marin printre capodoperele
poeziei româneşti, nu au avut în minte finalitatea vreunei
propagande politice. Cum nici Ion Papuc nu a scris vreunul dintre remarcabilele
sale eseuri ca să facă manipulare post-decembristă.
Note:
1. De pildă, spre a se inocula impresia că România este un fel
de Belgie cu vreo 40 % minoritari si 60% majoritari, în presa franceză
de după 1990 s-a publicat informaţia falsă că în România ar exista o
minoritate maghiară de 8 milioane, umflând cei aprox. 1,5 mililoane de
unguri (cca 6% din populaţia ţării). Rectificarea s-a făcut tot printr-o
minciună, nepărăsind direcţia îniţială a manipulării: de data aceasta s-
a dublat numărul real al minoritarilor.Tipărită într-o casetă minusculă,
în erată s-a scris că ar fi fost o eroare de tipar prin care 3 a fost înlocuit
cu 8.
2. v. Refăcând peste ani ceva din atmosfera stalinismului din
Tribunalele “poporului”, groaza pe care i-a trezit-o lui Andrei Pleşu răsfoirea
revistei “Buna Vestire” (8 sept. 1940-23 ian. 1941) la care C-tin
Noica a fost prim redactor mergea mână în mână cu inocularea imaginii
unui Noica “salvat prin suferinţă”, adică prin binemeritatele schingiuiri
din timpul anchetelor, prin bătăile, foamea şi frigul din puşcăriile
generalului N.K.V.D Boris Grunberg, alias Nikolschi, întrucât se făcuse
vinovat de cufundarea în mocirla din jurul revistei “BunaVestire” (v. filmul
despre Noica, precum şi lăbărţata emisiune de la TVR-Cultural din
16 ianuarie 2009). Iată titlurile celor 11 articole publicate de Noica în
“Buna Vestire”: Credo (8sept. 1940); Eşti necinstit sufleteşte (12 sept.
1940); Si viaţă fără de moarte (15 sept. 1940); Anul I, ziua I-a (17 sept.
1940); Pentru cel care nu înţelege(18 sept.1940); Ierusalime, Ierusalime
(19 sept.1940); 10001 (20 sept. 1940); Nae Ionescu (21
sept.1940); Sufletul cetăţii (24 sept. 1940); Nu suntem contemporani
(28 sept. 1940); Sînteţi sub har (4 oct.1940). Pe 5 octombrie ţine la
Radio conferinţa: Limpeziri pentru o Românie legionară. Sub şocul
ciuntirii României, înaintea articolelor din “Buna Vestire”, publicase
numărul unic al rev. “Ad sum” (2-5 sept. 1940), scris în totalitate de
Noica (Sunt de faţă; Veac de colectivitate, aşadar veac de elită; Gânduri
despre marea trecere; Spiritualitate şi moarte; Moartea spirituală
a timpului nostru prin primatul auxiliarului; Însemnări; Pentru cei ce vor
să fie de faţă, etc). Prevăzând evenimentele apocaliptice din vara anului
1940, Mircea Eliade îi scrisese lui Alex. Rosetti de la Londra unde
era ataşat de presă al Legaţiei României: “Timpurile sînt grele, dar nădejdea
mea în permanenţa valorilor spiritului este mai fierbinte ca oricând.
Un singur lucru e indestructibil: spiritul. Siguranţa aceasta mă
linişteşte şi aştept împăcat apocalipsul” (M. Eliade, 7 iunie 1940).