poezie - Oglinda literara

„Ziariştii care se află aici au
avut acel curaj incredibil”
- interviu cu Philippe Spinau, director „Maison des Journalistes”, Paris -
L-am întâlnit pe Philippe Spinau prima oară în biroul său din strada Cauchy.
Mi-a făcut impresia unui bărbat impunător, gen Hemingway, solid, părul alb,
purtat uşor în plete, barba albă, care mă privea părând că i stă gândul la
altceva. În primul moment, simţindu-mă fâstâcită sub acea privire, am vrut să
dau înapoi, să plec, să renunţ. Invitându-mă să iau loc, am observat că acea
privire era a unui om bun, modest, deprins să-şi uite problemele pentru a-l
asculta pe cel de dinaintea sa. Am prins curaj şi i-am spus ce povară purtam
în suflet. Dialogul s-a însufleţit de aşa natură încât la sfâşit l-am întrebat
dacă este de acord să-mi acorde un interviu. După câteva zile reveneam în
acelaşi birou cu reportofonul. Producător şi documentarist la Radio France,
militant al anilor '70, în 2000 a început să lucreze alături de Danièle Ohayon,
la proiectul „La Maison des Journalistes”.
LECTOR
Marilena Lică-Maşala
Spuneţi-ne câteva cuvinte
despre cum aţi ajuns la ideea
creării unei case pentru ziarişti
refugiaţi?
- De acord. Această casă
este făcută de două persoane,
Danièle Ohayon şi eu însumi.
Danièle aflase de grijile ziariştilor
străini refugiaţi în Franţa.
Am vrut să facem ceva concret,
dincolo de discursurile despre
bunele sentimente, pe care le
auzim zilnic de la politicieni. Oamenii
trebuie ajutaţi concret.
Aici am creat un spaţiu pentru
oameni de toate naţionalităţile,
de toate culturile. Încercăm să
le asigurăm independenţa, autonomia, să-i ajutăm să se apere. Am
făcut-o şi vom continua să facem şi alte case în Germania, în
Spania, în Anglia. Lucrurile înaintează.
În sens metaforic, este „copilul” dvs?
- Da. Este creaţia mea. Este viaţa mea. Vreau să funcţioneze
bine. De aceea fac reguli. Experienţa de educator m-a ajutat. Aici
avem oameni atât de dreapta cât şi de stânga. Dar oamenii care
au fost torturaţi sunt aceeaşi, indiferent că sunt de dreapta sau de
stânga. Dictaturile, roşii sau naziste, sunt şi ele aceleaşi. E foarte
complicat. Primim oameni care sunt prigoniţi în ţările lor pentru
părerile lor. Eu sunt mai degrabă de stânga. Cel care are nevoie de
adăpostul nostru poate fi fascist, de exemplu, în ţara lui. Pentru noi
este un om. Apoi, mi s-a întâmplat să întâlnesc oameni de stânga
cu care nu m-am înţeles. Important este să spunem adevărul. Cine
are dreptate? Cine se înşală? Cine poate spune?! Oamenii pot veni
aici cu opiniilor lor.
.
Există criterii de selecţie a ziariştilor-locuitori ai casei?
- Nu. Am adăpostit ziarişti, editorialişti politici. Am primit oamenii
indiferent de opinii, de sex, de vârstă.
Iar „casa” dumneavoastră, domnule Spinau, ce vârstă are?
- În curând, şase ani. În 2000 am început proiectul. Am avut
nevoie de doi ani de pregătire.
A fost greu să daţi viaţă proiectului dvs?
- Astăzi avem peste 140 ziarişti, dintre care peste 30 sunt
femei. În alte spaţii culturale, Asia, India, Africa, nu este uşor pentru
o femeie să fie acceptată ca ziarist.
Care sunt serviciile oferite?
- Sunt acoperite cheltuielile pentru a le oferi o „casă”, bilet pentru
transportul public, ticket pentru restaurant, pentru că oamenii
sunt atât de diferiţi cultural, încât nu mănâncă niciodată la fel, cursuri
de franceză, cartele telefonice, sala cu calculatoare, psiholog,
un radio şi un ziar on-line. Asigurăm legătura cu administraţia pentru
a le regulariza situaţia- (proceduri administrative pentru a cere
azil) şi a le ajuta reinserţia profesională - mai rar în presă, datorită
barierelor lingvistice şi greutăţilor acestui sector.
Iar după cele şase luni?
- Facem tot ce este posibil ca oamenii, când părăsesc „casa”,
să aibă tot ce le trebuie, documente, azil politic, tot.
Care au fost prietenii proiectului dintre mass-media?
- A, sunt 15 mari grupuri de presă. Bayard Presse, Canal+, Le
Canard enchaîné, CAPA, Centre Presse Poitiers, Le Figaro, Le
Monde, Télérama, TF1, TV5, Radio France şi altele. Pe site puteţi
vedea lista completă.
Cum aţi defini „ziaristul”? Cum ar trebui să fie un ziarist al
zilelor noastre?
- Eu nu sunt ziarist! Dar, un ziarist trebuie să fie curios, cinstit,
curajos. Curiozitatea, onestitatea, curajul sunt virtuţile unui bun
ziarist. Trebuie să fie curios să caute, să afle şi să aibe curajul să
spună ceea ce găseşte. Ziariştii care se află aici au avut acest curaj
incredibil, deşi acest curaj a avut un preţ. Apreciem pentru tot ce au
făcut în ţările lor. Lor le-am deschis această casă. Au pierdut cu
mult mai mult decât vor putea câştiga aici.
Printre proiectele de viitor, v-aţi gândit la un schimb cu structuri
ziaristice din Europa de Est?
- În prezent, pentru a ajuta ziariştii care vin în Franţa, este
multă muncă. Pentru a menţine acest proiect, ne concentrăm pe tot
ce avem de făcut aici. Ne gândim să lărgim proiectul, ne gândim la
o casă a scriitorilor. Dar în viitor, de ce nu?!
Câteva cuvinte, vă rugăm, pentru cititorii români.
- Nimic nu este uşor. Dar, sunt genul care nu renunţă. Uneori
trebuie să ai idei care pot părea utopiste pentru a reuşi ceva concret.
Toată lumea putea să contribuie financiar. Primarul Parisului,
politicienii, grupurile de presă. am muncit, am convins. Astfel, avem
azi aici un spaţiu concret şi un ajutor concret oferit oamenilor.
Fiecare cameră poartă numele unui grup de presă.
Ne puteţi da un număr al ziariştilor găzduiţi?
- Cunosc puţin situaţia în România, am fost în ţara dvs cu mulţi
ani în urmă. Îmi imaginez că prezentul nu este extraordinar. România
v-a reuşi, dar, pentru a evolua, este mult de muncit.
Mult curaj, vouă tuturor, românilor şi ziariştilor români
(interviu, traducere şi adaptare)
Marilena Lică-Maşala
Paris, aprilie 2008
www.oglindaliterara.ro 4609