Vatra veche 8, 2011, Final

Cronica literarăMotto: “1 + 1 fac 2. Dar 2 nu maie 1+1” (Constantin Noica)Dacă am spune că “Temapentru acasă”, de NicolaeDabija, Editura pentruliteratură şi Artă, Chişinău,2011, e un roman de modăveche, ar trebui să lămurimce-nseamnă modele înliteratură şi ne-am adânci înape agitate. Moda se repetă,istoria se repetă, astfel încât afi “de modă veche” este unatribut nobil, al eleganţei, al rafinamentului.Romanul este “de modă veche” şi, în acelaşi timp, “lamodă” sau “de modă nouă”.Nicolae Dabija, poetul în ipostaza de prozator, e uncreator care nu construieşte doar metafore, dar spune, cupasiune, şi întâmplări petrecute în realitate. Pentrucompoziţia acestui roman, Dabija ia două personaje,Mihai şi Maria, un profesor de română şi o elevăîndrăgostită de el, adaugă situaţia deportărilor în Siberia acelor nesupuşi regimului stalinist, înfiripă iubirea dintrecei doi, care nu cunoaşte margini.Într-o dimineaţă, tabloul lui Stalin, care se afla pe unperete al clasei, este înlocuit cu cel al lui Eminescu. Cutoate că autorii gestului au fost elevii, profesorul ia asupralui vina şi este arestat, nejudecat, acuzat, deportat înSiberia. Maria, fără să fi mărturisit iubirea ei pentruMihai, nu alege să-l aştepte ca Penelopa, ci porneşte încăutarea lui, ajunge în lagăr, se angajează ca spălătoreasă,plănuieşte o evadare pentru amândoi, se cunună cu Mihaisub clar de lună, cu inele din fire de iarbă. După scurtăvreme, sunt prinşi, readuşi în arest. Maria află că eînsărcinată, mai încearcă o fugă împreună cu Mihai, atâtcât să-l nască pe fiul lor, Mircea, “în libertate”, într-opeşteră, din nou sunt prinşi, întorşi la program. Rezistenţafemeii este slăbită, oricât ar încerca să facă faţă situaţiei,este nevoită să-l dea pe copil într-un orfelinat, nu înaintede a-i scrie numele pe un braţ, şi în scurt timp ea moare.După moartea lui Stalin, deţinuţii sunt trimişi acasă. Mihaio caută pe Maria, află de moartea ei şi porneşte dupăMircea. Îl găseşte, recunoscând numele înscris de mamalui, şi se-ntorc împreună în satul Poiana.Romanul are multe capitole scurte, fiecare întâmplarefiind povestită separat, ceea ce oferă prozei o structurăbine urmărită, clară, limpede, ceea ce dă textuluivioiciune, dar şi vigoare, ceea ce conferă structuriinarative nota de “poveste în poveste” sau de “poveste înramă”. Ideea de piese ale unui joc puse în ordinereprezintă o bună călăuză a romanului - story, cu fir epicbine ţinut în frâu, din aproape în aproape. În frunteafiecărui capitol, scriitorul aşează câte un motto, bine ales,citate din Biblie, din Vieru, din Dostoievski, din Gide, dinMircea Eliade, cu trimitere la adevărurile vieţii. Rolulacestor semne este de-a concentra subiectul dindesfăşurare într-o afirmaţie care comprimă şi exprimă maimult şi mai multe. Poetul Dabija se recunoaşte în acesteconcentraţii de gândire universală. De altfel, pasajeartistice deosebite fac trimitere pe tot parcursul romanuluişi la componenta lui lirică. Imagini precum cea a ploii suntgrăitoare pentru disponibilitatea spre reverie: “m-amaşezat cât mai comod pe pervaz să pot asculta ploaia cumbate în acoperiş ca o chemare la luptă şi să urmăresc desus, de la etaj, cum stropii răpăie grăbiţi prin ogradaorfelinatului nostru cu paşi de soldaţi porniţi la atac”.Naraţiunea are un narator obiectiv, cu excepţiaprimului capitol şi a câtorva inserţii pe parcurs, underelatarea se face la persoana întâi, de către Mircea, copilulcu ochi vii, care, aidoma lui Darie, al lui Zaharia Stancu ,nu trebuie să uite nimic. Aşadar, şi naraţiune cu doinaratori, în sprijinul afirmaţiei din titlu, cum că am fi înfaţa unui roman dublu. Apoi, rareori se-ntâmplă ca unroman să aibă două personaje principale, egale calitativ şicantitativ, cum e cazul aici, prin Mihai Ulmu şi MariaRăzeşu. Ei se completează, îşi oferă unul celuilaltimportanţă în text, se lasă unul pe altul să (se) crească, să(se) dezvolte. Nu întâmplător, acţiunea are două planurisuprapuse, al lui şi al ei, care se intersectează frecvent.Destinul Mariei este curmat prin moarte, după ce i-a datnaştere lui Mircea. Destinul lui Mihai este salvat, pentruca el, la rândul lui, să-şi salveze fiul şi să se întoarcăacasă, lăsând-o pe Maria jertfă a iubirii lor.Există mai multe căi de intrare, de înţelegere şidecodificare a acestui roman, simplu în aparenţă, adânc şibogat în semnificaţii. Păcatul în care ar fi putut cădeaNicolae Dabija ar fi fost acela de-a scrie o proză poeticăsau un roman liric, ceea ce nu ar fi făcut neapărat din texto structură vulnerabilă, ci poate că ar fi potenţat multedintre trăiri, imagini, rămase la nivel de “blitz”. Darnu! El dă forţă şi vigoare textului narativ, ca un adevăratprozator, cu experienţă.Motivul cărţii este o temă dată pentru acasă. De faptsunt două. Una pentru clasă, care trebuie să se pregăteascăla lecţia “A fi om – o artă sau un destin?!” şi una pentruMaria, care trebuie să aducă înapoi cartea de Poezii, deMihai Eminescu, pe care i-a împrumutat-o profesorul. Înziua prezentării temelor, profesorul dispăruse. Maria n-amai avut răbdare şi a plecat după el, cu cartea în ghiozdan.Ceilalţi elevi răspund, după 13 ani ( atât a lipsit MihaiUlmu),cu exemplul personal, cu viaţa lor, cu familiile lor,fiind acum maturi, la casele lor, şi vin la şcoală de îndatăce-au auzit că s-a întors profesorul de română, despre careMaria spunea, căutându-l prin lagăr: “Seamănă cu MihaiEminescu”. Tema pentru acasă, neobişnuită prinînfăptuitul ei, îi urmăreşte pe eroii cărţii, ne urmăreşte şipe noi, generând romanul unei datorii împlinite, altimpului care salvează destine.Pe lângă povestea de iubire, veche şi inedită în egalămăsură, livrescă şi fără şansă, care arde total şi se stingelăsând urme - amintiri, trăieşte şi o poveste a demnităţiiumane, a absurdului vieţii, a forţei staliniste împotrivaintelectualilor, care nu e deloc doar o poveste. Apoi,lumina lui Eminescu, în care profesorul crede, reuşind să-iatragă şi pe elevii lui de partea poeziei eminesciene.Cartea de poezii trece dincolo de marginile romanului, decopertele lui, de lagăr, de condiţii sociale. Ea ocroteşte.Mesajul cărţii este acela că Eminescu reprezintă un simbolnaţional, în care credem şi în care trăim. Drumul spreSiberia e cu întoarcere pentru unii, cu sens unic pentrualţii: “Trenul ducea noaptea cu el. Era o închisoare pe →ELENA M. CÎMPAN13