Vatra veche 8, 2011, Final

Intruşii şi sclavii lorM-am trezit azi dimineaţă cu osenzaţie ciudată: visasem un telefoncare făcea instrucţie cu mine. Îmizicea „Culcat” şi eu mă executam.„Drepţi”, zicea el cu o voce tunătoare,iar eu stăteam smirnă, încordat, gatasă sar la execuţia următoarei comenzi.M-am ridicat din pat şi mi-amzis: ce ţi-e şi cu visurile acestea,deşi ultimul avea nuanţă decoşmar. M-am îmbărbătat şi miamzis: a fost doar un vis. Eu n-am probleme cu telefonul,relaţiile sunt clare, eu suntstăpânul lui şi el execută ce îispun eu.Înainte de a merge să îmi fachigiena de dimineaţă, mă uittotuşi pe telefonul meu carepoate recepţiona şi emailuri.Totul este doar la o atingere dedeget... nu era aceasta viziuneaunei firme care până nu demultpropaga sloganul „information atyour fingertip”? Întrebarea este însă:este orice email o informaţie... saudoar o bruiere care se luptă pentru a-mi capta atenţia?Viagra virtualăCâteva emailuri... câteva foartecriptice de la cunoscuţi care îşiînchipuie că mă interesează ce auprimit şi ei de la alţii... hmmm, nuseamănă acest comportament cusistemul acela piramidal care a făcutravagii financiare în România acumcâţiva ani? Ei, să nu exagerăm... mădojenesc singur în faţa oglinzii întimp ce îmi spăl dinţii. Internetul,suportul care înlesneşte şi răspândireaemailurilor nu cunoaşte graniţegeografice, ceea ce desigur, este unavantaj, când este vorba deinformarea lumii despre evenimentepolitice importante în sisteme politiceînchise, precum cel din Libia, darpoate fi şi o plagă când „spam”-iştimă bombardează cu oferte de Viagra,inclusiv pe partenera mea de viaţă,care chiar că n-ar avea nevoie de aşaceva.În fine, îmi zic, este vina mea cămă uit prea des la telefon să văd dacăau sosit emailuri. E vorba dedisciplină. Poate că ar trebui să verificdacă au sosit emailuri de trei ori pe zi,câte mese pe zi avem... ce m-arîmpiedica? Dacă ceva este într-adevărurgent, atunci expeditorul va găsi ocale să mă sune, sau să mă cautepersonal. Zis şi făcut! Nu mă mai uitsă văd dacă am emailuri sau sms-uridecât deseară. Iau micul dejun şipornesc la serviciu.Dreptul tău, dreptul altoraCele mai productive ore ale melesunt dimineaţa. De aceea îmi protejezaceste ore cum pot mai bine... dacă n-ar fi intruşi. Un fel de intrus este deexemplu firma la care am celularul,care mă sună să mă întrebe dacă suntmulţumiţi cu ei. Le răspund că nu,fiindcă tocmai mă deranjează. Îi rog,destul de enervat să îşi noteze că numai doresc să fiu deranjat în timpulorelor de serviciu. „Se face domnul,voi nota!”. Sunt sceptic, nu ştiu dece... Acum, după câteva zile, ştiu dece. Am fost sunat din nou, deşireţinând numărul de telefon nurăspundeam. Compania este însăfoarte tenace... mă chiar întrebam...chiar are răbdare cineva să sune de10-15 ori la diferite ore şi să nu selase până nu răspund la telefon? Ei,îmi zic, de aceea sunt plătiţi săderanjeze. Cândva, după a nu ştiu acâta oară, după ce am comutatmelodia telefonului pe „mut”, adicănici una, şi când credeam că în sfârşitau renunţat, m-au sunat seara...Răspund indignat. Întreb dacă nu augăsit în sistemele lor informatice,faptul că am rugat să se consemnezecă nu mai vreau să mai fiu sunat. Cuce drept îi întreb? Aşteptam o reacţie63conciliantă. Când colo, o voce debărbat enervată. „Aveţi ghinion, neaţidat dreptul să vă sunăm...”. „Cândv-am dat acest drept? Vocea dinaparat îmi spune: „Păi mai uitaţi-văîncă odată pe contractul semnat cunoi...”. „Domnule, n-am timp să măuit pe contract, fiindcă nu v-am rugatsă mă sunaţi. V-aţi luat acest drept pecare acum vreau să-l revoc. Pot să ofac la Dvs.?”. „Nu, pentru aceastatrebuie să sunaţi la alt număr”. „Eilasă-mă, îi zic, aceasta este o şicană...că să îmi îngreunaţi revocarea acestuidrept. Dar aveţi Dvs. ghinion,pentru că o să sun la număruldat de Dvs.! La ne-revedere!” îispun şi îi închid telefonul înnas... mai precis în ureche... uşase închide în nas nu-i aşa... darindividul n-a intrat pe uşă... nicinu are nevoie de aşa ceva.Intruşi cunoscuţii ... şinecuvincioşiAm totuşi noroc... nu maisunt deranjat, de când amrevocat acest drept... Mă bucurcă acum pot lucra liniştit. Dar într-ozi, uit să comut telefonul pe „mut” şisună. „Nr. de telefon necunoscut”citesc... alţi specialişti, îmi zic, carenu vor să fie recunoscuţi. Azi suntculant şi răspund, doar cu intenţia dea-i „educa” şi pe aceşti intruşi, cădacă este vorba de o convorbireprivată, nu doresc să fiu deranjat între9:00 şi 18:00. Nu era o persoananecunoscută, vreun head hunter saumai ştiu eu cine... era o cunoştinţăcare a început imediat aşa: „Halo,sunt eu L., te sun de pe skype şi nuştiu cum e calitatea... ah dacă ai ştiiprin ce situaţii grele trec, fostul meubărbat m-a lăsat în sapă de lemn, numai vrea să îşi plătească datoriilefinanciare faţă de mine...” O întrerupbrusc, fiindcă ştiu că nu se va opri celpuţin un sfert de oră. Îi spun „L.,deranjezi, sunt la serviciu!” Şi foartenepoliticos, îi închid telefonul, dedata aceasta nici în nas, nici înureche, ci ... în ceruri. Aşa ca să seînveţe minte!ALEXANDRU DRĂGHICI_______Arcada de intrare în SalaIncunabulelor (peste 450) de laBiblioteca Batthyaneum. FotoEcaterina Ţarălungă