Vatra veche 8, 2011, Final

DOMNEŞTE-MĂ, DOAMNE!Domneşte-mă, Doamne, c-un sufletde fată,Domneşte-mă, Doamne, cu iarba demăr,Mai pune un cântec pe foaia de platăŞi floarea albastră ascunde-i-o-n păr.Domneşte-mă, Doamne, c-un alt cerde stele,Domneşte-mă, Doamne, cu iarba dinmiei,Aruncă pe masă din oasele meleŞi cruţă vioara din sufletul ei.Domneşte-mă, Doamne, cu trei saucu nouă,Domneşte-mă, Doamne, c-un altadevăr,Dar lasă-mă singur în boaba de rouă,Alături de fată şi floarea de măr.NOAPTENoaptea parcă e de carne,când mi te sărut pe gleznă,timpul doarme-n risipire,atârnat pe-un colţ de beznă.Verbul ne sărută pasul,zuruind pe-al ierbii sân,gustul meu se simte-n tine,ca un clandestin păgân.Luna seamănă c-o barcă,aţipind pe-al apei chip,cu mirajul humei tale,răstignirea mi-nfirip.Şi-ntr-o dimineaţă şuie,pitulată-ntr-un stejar,mi te-oi cuibări în coastă,de din tine să răsar.DOARĂ MUCHIADoară muchia-ţi mă sunăfloare tristă, floare lună.Doară muchia-ţi mă plânge,floare tristă, floare sânge.Doară muchia-ţi mi-e strană,floare tristă, floare ranăNumai tu, din flori făcută,îmi eşi nai şi alăută.Peste ochiul meu, privitul,ce-ţi deşiră nefinitul.ŞI LATRĂ VISCOLULŞi latră viscolul prin mine,În haită vorbele-ţi mă rup,Te-ating c-un ochi de-a curmezişul,Să-ţi pipăi iernile din trup.Tu stai pe-un colţ de dimineaţă,Suspină felinaru-n port,Şi-ntr-un haihui zvârli-voi lutul,Să mor un pic, să mor de tot.Şi latră viscolul prin mine,În ochi e numai nins deplin.Pe-o muchie de mângâiere,Tresare moartea clandestin.EŞTI O FRUNZĂEşti o frunză care plângeToamna trunchiului ce sunt.Mâna te suspină-n genecând pe degete te cânt.Osul gândului te sună,Clinchetind ca un amurg,Înlăuntrul rădăciniiMi te viscol, mi te curg.Peste umăr creanga bate,Poarta gurii care-ai fost,Eşti o frunză care plânge,Sunt copacul fără rost.MĂ PRIVEA SPERIATĂMă privea speriată,ca un foşnet neştiut,strigăt despuiat şi mut,menhir, sub luna inelată.Mă privea speriată,cu trupul rupt de sărut,în colţul dinspre urât,ţopăit pe frumosu-i de fată.Mă privea speriată,prelinsă în mine, tăcut,s-o miros pe surâs, aş fi vrut.dar era amară toată,trup de umbră atârnată,rună scrisă pe crucea de lut.EU O IUBEAMEu o iubeam ca pe o pasăre albastră,născută-n lehuzia pleoapelor nopţii,sub felinarul răzimat lângă fereastră,ca un amant lovit de somn sub tâmplaporţii.Dinspre cuvinte curge o fântână,mai inundând vremea atârnată-n trup,pe ninsoarea plânsului de mânămi-a scris psalmul dinainte să o-ntrup.Ea mă iubea ca pe-un incestduminical,când Dumnezeu era plecat să moară,eu o iubeam într-un apus carnal,în Raiul ce-şi lătra sfinţeniile - afară.FIINDCĂFiindcă aveai umbre la inimă,lăsasem sufletul în odaie,aşezat pe sânii ferestrei cu cotulproptitîn ceafa teiului de lână cer.M-ai privit ca pe o aripă de vânt,desenându-mi conturul pe silabasfârculuişi visau stelele sub ceaşca nopţii,şi se căţărau lupii pe spinarea păduriide dincolo de gura dealului…Ţi-am mângâiat melancolia păruluişi-am dus degetul la gurăca nu cumva cuvintele să te iubească.SUNT COPACUL DIN DEALSunt copacul din deal obosit depăsări,despuiat de târziul murit somnambul.Cu tăcerea în pumni trec toamnelelehuze,înspre dimineaţa abia ieşită din lăzi.Mai tremură asfaltul pe artera dinsprecălcâi,şi întunericul îşi rupe mâna printrepietrelecu tâmple bandajate de singurătăţi,sub cerul ce fumează insomnii.Sunt copacul din deal, cu cicatrici pemâinişi butoniere cât o felie de cer.În fântâna din rădăcină stau mâhniteînţelesurile lucrurilor în sine.GEORGE BACIU59