Vatra veche 8, 2011, Final

AlphaÎnainte de a discuta despre moarte aşa cum este eaprezentată în viziunea filozofului Emil Cioran trebuie săprecizez că tema morţii este o temă frecvent întâlnită atâtîn filozofie, cât şi în literatură, religie, pictură, muzică.Încă din antichitate, omul şi-a pus problema morţii şia existenţialităţii sale pe acest pământ, dovadă cultulmorţii la egipteni.Omul simplu din popor înţelege şi acceptă moartea cape un final firesc al vieţii. Dovadă în acest sens avembalada populară Mioriţa. Balada Mioriţa abordează temafilozofică a morţii prin atitudinea ciobanului moldovean înfaţa acesteia. El nu fuge de moarte, o acceptă ca pe unfinal firesc al vieţii, ba mai mult o vede ca pe o nuntă,motivul alegoriei moarte – nuntă, la care participă toateelementele naturii, cele cosmice având ranguri mai înalte,soarele şi luna, naşi, cele terestre, brazi, păltinaşi, desimpli nuntaşi, păsărelele lăutari.Scriitorii sunt mereu preocupaţi de tema morţii şi măopresc ca exemplu asupra operei poetului GeorgeBacovia. El este un poet simbolist, iar poeţii simboliştifolosesc în operele lor simbolurile printr-un limbajsugestiv, prin muzicalitatea cuvintelor, prin tonulemoţional, repetiţii, ritm, versul alb. Bacovia cultivăsimbolul ca modalitate de surprindere a corespondenteloreului liric cu lumea, natura, universul. El este un poetpesimist şi din această cauză se opreşte în opera lui asupratemei morţii. În opera sa totul are culoarea cenuşie aplumbului, oamenii, decorul, în suflet predominăoboseala, peste tot domină tristeţea, dezgustul faţă de olume stăpânită de forţe obscure, descompunerea.Religia vede moartea ca pe un prag, ştiinţa ca pe unportal, între viaţa aceasta trecătoare, plină de boală şisuferinţă şi viaţa viitoare, o viaţă a fericirii veşnice.Filozoful Emil Cioran îşi doreşte moartea ca pe odizolvare imaterială a omului în infinit „Umbre suntem, şijocul nostru supremă amăgire este. Din timp purcedem; înel ne mişcăm şi lui ne închinăm.“ 1 , „Moartea ca dizolvareimaterială în infinit, ca un salt eteric, moartea ca vis şi capoezie a materiei, ca ilustrare a legilor fireşti, ca fatalitatea naturii.“ 2 .Dacă reflectăm puţin asupra acestei idei, amputea observa că asemenea filozofului şi ciobanul mioriticvede moartea o contopire cu natura, iar natura pentru eleste veşnică, o unire cu tot universul, cu tot ce a iubit.Diferenţa între cei doi este că unul, ciobănelulmioritic, vede moartea ca pe o contopire cu universulveşnic, pe când filozoful Emil Cioran îşi doreşte camoartea să fie o contopire cu universul, fiind revoltatasupra felului în care oamenii mor: „Scârboase suntcadavrele, scârboasă este moartea şi scârbos este felul de amuri ol oamenilor. Din atâtea feluri de a muri, de ce a alesviaţa forma cea mai dezgustătoare? De ce ea încetează larece? Concep o moarte rezultată în tristeţe, într-un mediude iluzii [...] în care ne-am dizolva în spaţiu, sub presiunea1 Cioran, Emil, Cartea amăgirilor, ed. Humanitas, Bucureşti,2008, p. 1092 Idem. Ibidem, pag. 132unei febre infinite, şi ampluti risipiţi în eter, caaburi ai fiinţei. […] Aşacum murim noi toţi,oameni, animale, flori,constituie o conspiraţie amateriei împotrivanoastră.“ 3 „Nu mă revoltcontra morţii, ci contrafelului de a muri.“ 4 Felulîn care moare omul estedin punct de vedere iudeo– creştin o plată apăcatului originar. Omultrebuie să plătească prin suferinţă, apoi prin moarteastricăcioasă a trupului păcatul, pentru a se putea bucura defericirea unei vieţi plină de culoare aş putea spune.Tocmai această pedeapsă îl revoltă pe filozoful EmilCioran. Nu înţelege cum Dumnezeu, care este iubire, afost atât de rănit de creaţia lui prin păcatul neascultării,încât să-i dea această pedeapsă monstruoasă. Acest lucru egreu de înţeles de orice fiinţă umană. Biblic timpul nu semăsoară ca la noi, în acest paradis terestru, căci laDumnezeu o mie de ani pot să fie ca o zi, aşadar omulpoate are de plătit doar o clipă din infinitul existenţei luipăcatul prin moarte, dar acest lucru e greu de înţelespentru fiinţa lui mărginită din cauza poverii păcatului ceaşteaptă ispăşirea prin moarte şi înviere.Filozoful Emil Cioran, cugetând asupra morţii, priveşteşi la opiniile carnalilor Pascal şi Tolstoi: „Să teapleci asupra morţii sau să-ţi fie groază de ea, să o descoperiprin spirit sau prin fiziologie. Cu instinctele tocite,Pascal îşi biruie îngrijorările, în vreme ce Tolstoi, mâniosla gândul morţii, evocă un elefant rătăcind spăimântat, ojunglă călcată în picioare. Nu mai stai să cugeţi când teafli în ţinuturile ecuatoriale ale sângelui.“ 5 Prin urmare,toată natura acestui paradis terestru îşi apără această viaţă,aşa adâncită în suferinţă şi boală şi pândită de moarte.Nimeni nu vrea să părăsească această viaţă spre o izbăvireprin moarte, spre o contopire cu absolutul. Fiecare areconştiinţa propriului său eu, aşa că luptă să dobândeascăindividual veşnicia, nu contopiţi cu marele Eu.„Când îţi începi viaţa cu sentimentul morţii, ajungisă-ţi pară înaintarea în timp un drum spre naştere. Este caun proces de recâştigare şi de refacere a etapelor vieţii.Mori, trăieşti, suferi şi te naşti ar fi momentele acesteievoluţii răsturnante. Sau este o altă viaţă care se naşte peruinele morţii? Să simţi adică nevoia să iubeşti, să suferi şisă înviezi, după ce ai cunoscut moartea în tine. Nu existăaltă viaţă decât după ce ai trecut prin moarte. De aceeasunt transfigurările atât de rare.“ 6 Etapele acestei vieţi,după cum le observă filozoful Emil Cioran, se termină cunaşterea, căci prin moarte de fapt ne naştem pentru o nouăviaţă, o viaţă menită să se bucure de Absolut, o viaţă, →ROXANA-IONELA TURNEA,studentă, anul III, Univ. de Vest Timişoara3 Idem, Ibidem, pag. 132, 1334 Idem, Ibidem, pag. 1335 Idem, Silogismele amărăciunii, ed. Humanitas, Bucureşti,2008, p. 1146 Idem, Lacrimi şi sfinţi, ed. Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 16,1730