Vatra veche 8, 2011, Final

LANSARE DE CARTEFERICITA CĂLĂTOAREDe n-ar fi amintirea o urmă de cenuşă,Cum am găsi cărarea întoarcerii înnoi?(V.Voiculescu)Este început de vară. Anul 2011. Deundeva depeste mări şi ţări trebuie să vinăun mesager de suflet românesc să ne arate şinouă, celor rămaşi la vatra veche a graiului,cât de însetat de luminişuri este sufletul maiales când trecem printre oameni cu ochiiînchişi, care au uitat să vadă.Mesagerul cu fidelitate de pasărecălătoare care se întoarce cu fiecareprimăvara la cuibul ştiut de sub cer, a venit.Se numeste ELENA BUICĂ şi estepurtătoare de lumină. Noua sa carteLUMINIŞURI este un paşaport de careuniversul fără margini (de cel din gândulomenesc vorbesc) trebuie să ţină seama înbabilonia de gânduri de pe pământuloamenilor, fiindca este glasul inconfundabilal iubirii de toate câte sunt.Coperta cărţii îşi etalează marca denobleţe - Luminiş de pădurice – de NicolaeGrigorescu. Este ca şi cum invitaţia de adescoperi noi luminişuri ni se relevă firesc şinoi chiar asta facem. Cu fiecare pagină,autoarea ne poartă din Canada, din noua eilume, cea a ordinii, a eleganţeicomportamentale, a amabilităţii ca măsurăfirească a relaţiilor interumane, până înlumea satului românesc, acel axis mundicare rămâne pentru scriitoarea Elena BuicăŢigăneştii cei de Teleorman.Ceea ce mi-a atras atenţia a fost bucuriacu care autoarea retrăieşte (relatându-lepentru noi prietenii ştiuţi şi neştiuţi dinpatria limbii române) întâmplări din lumeaca o scenă prin care trece mereu cu zâmbetulpe buze. (Îmi amintesc de o fiinţă fericită peal cărui chip zâmbetul uitase să mai apunăşi, care într-o zi, în faţa aparatului foto de lao instituţie care nu prea ştie de zâmbet, i s-asugerat să nu mai zâmbească. ,,Dar acestaeste chipul meu de când am înţeles că viaţaeste un miracol”, a răspuns zâmbind şi mailuminos făptura aceea solară).Cine să fie de vină că în crângul luminilorsunt şi întunecimi, nu doar luminişuri! Cinesă fie de vină ca unii oameni de-ai noştri parsă fi stat prea mult în pădure, fie să fi ieşitprea curând!Elena Buică este o fiinţă fericită care neinvită să luăm lecţii de fericire din chiarminunea de a trăi, înnobilând zestrea degând cu un senin de suflet.Nu mi-am propus să prezint cartea, eatrebuie citită, nu povestită. Este un dar preala îndemână ca să ni-l refuzăm. Este oinvitaţie la călătorie spre a ne întoarce în noimai bogaţi cu încă o lumină. Este un semnde prietenie, o mână întinsă peste spaţii cândtimpul creşte în urma noastră întregindu-ne.Editura ANAMAROL din Bucureşti esteportul de taină la care se opreste iar şi iarautoarea ,,Luminişurilor”, înainte de aajunge acasă, într-un anume acasă care estefiecare cititor al scrierilor sale.Fie ca fericita călătoare Elena Buică să nurătăcească niciodată cărarea întoarcerii înnoi în această fascinantă călătorie care estechiar o viaţă de om.PAULA ROMANESCU________________________________________________________________________________________________Oraşul care l-a dat literaturii române pe poetul IonMircea, unul dintre primii echinoxişti, a rămas multă vremecu orgoliul acesta al “prorpietăţii” poetului.De câţiva ani, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată,începând cu o recuperare de onoare, cea a esteticianuluiLiviu Rusu, nu doar revendicat, ci şi recuperat, acestaînnobilând cu numele său Biblioteca Orăşenească.Semnalul reconsiderării atitudinii faţă de carte l-a datchiar bibliotecara, Dinuca Burian, autoarea unei lucrărimonografice despre Sărmaşu, lucrare revizuită apoi,îmbunătăţită substanţial.Au început să apară şi autorii de literatură beletristică:Maria Belean, Katalin Cadar, Costel Neacşu, MarcelDumitrescu, iar pr. prot. Ilie Bucur s-a antrenat într-olucrare din care a tipărit deja 4 volume, “1001 cugetări”.E mult, e puţin? Într-un orăşel ca Sărmaşu, care nu demultşi-a scos capul din cochilia sa „comunală”, e foarte mult.Mai ales că gesturile acesteaeditoriale nu sunt singulare, ele seînscriu într-o dinamică culturalădemnă de toată lauda.Am văzut şi la ultima ediţie aZilelor Sărmăşene, când oraşul şi-agătit de sărbătoare cel maiimportant monument cu care şi-aîmbogăţit cu câţiva ani în urmăzestrea, lucrarea „Femeia simbol”,realizată de Ion Vlasiu.Corul „Belcanto”, condus depreotul Daniel Camară, şi-acâştigat un binemeritat prerstigiu la nivel naţional. Cum denotorietate e şi numele sopranei Balázs Borbála.Sărmaşu nu duce lipsă de talente, dar nici de o gândireadministrativă deschisă spre fenomenul cultural, gestionatăde primarul Ioan Mocean.Cu siguranţă că proiectul Primăriei de a da numele„Ovidiu Iuliu Moldovan” viitoarei Case de Cultură, căcifostul Cinematograf are acest viitor, se va materializa câtmai curând. Strălucirea în bronzul statuii îl va readuce peOvidiu Iuliu Moldovan, originar din Vişinelu, acasă, pentrua se oferi în model de încredere în cultură, în talent, înşansele fiecăruia de a împlini un destin cultural.În plus, Sărmaşu şi-a sporit zestrea în ultimii ani şi cucâţiva oameni de cultură mureşeni, parteneri ai multoracţiuni culturale din oraş, distinşi cu titlul de „Cetăţean deonoare”: Melinte Şerban, Dimitrie Poptămaş, NicolaeBăciuţ, Lazăr Lădariu, Valentin Marica...În colecţia “Poeţii oraşului”, au fist tipărite până acumcărţi de poezie semnate de Lazăr Lădariu, Valentin Marica,Nicolae Băciuţ, şi o carte despredestinul bibliotecii, al lecturii,avându-l ca autor pe DimitriePoptămaş.Şi, într-o continuitate firească afaptului de cultură de substanţă, înacest august, esteticianului şiprofesorului Liviu Rusu i-a fostacordat titlul de “Cetăţean deonoare postmortem”, gestdeopotrivă onorant pentru oraş şipentru memoria unuia dintre fiiisăi de vază.NICOLAE BĂCIUŢ78