Vatra veche 8, 2011, Final

în amprente”prin „Fereastra năpădită de strigăt” autoareare o „Foame dureroasă”. Ca „Invocare ” în „Templulorbirii ” se înalţă „Rumoarea clipelor”, un „Semn şi dor”extras din „Furtuna din gând” spre „Legitimareapoetului”.Lumina arderilor sale e convertită astfel în sintagmemetaforice care dezvăluie un triunghi simbolic prin care sescurg timpul, omul, trăirea.VIORICA POPESCUPe bistriţeni îi leagă demarele poet şi jurnalistGheorghe Tomozei amintiridragi. Unicul fiu al acestuia –Maximilian, pe care l-a avutîmpreună cu scriitoareaCleopatra Lorinţiu, s-a născut înurbea noastră, fiind în momentulde faţă unul dintre românii carene reprezintă cu cinste la Paris,fiind un artist fotograf consacrat.Volumul „Fragmentarium –manuscripte, articole (91-93)”, apărut la Editura Tiparg,sub coordonarea scriitorilor Cleopatra Lorinţiu, IonCehiru şi George Baciu, este un omagiu adus unui românadevărat, care şi-a dăruit viaţa culturii. De altfel, cei careau trecut prin biblioteca „Gheorghe Tomozei” dinDomneşti – Argeş, construită la ideea scriitorului ArturSilvestri, au putut remarca activitatea bogată a luiTomozei. El a venit într-o lume scriitoricească, care aapărut imediat după război, jertfindu-se pentru restituireaoperei unor prieteni, amintind aici doar pe Nicolae Labişşi Nichita Stănescu. Despre jurnalistul Tomozei putemspune că şi-a împletit aripile cu poetul Tomozei pentru căfiecare rând din rubricile pe care le-a consacrat – Oracol,Grafitti sau Desene pe asfalt – este plin de literatură,editoriale-proză reunite mai apoi în cărţile „Manuscriselede la Marea Moartă” şi „Plantaţia de fluturi”. Un jurnalistimportant, formator de opinii, care însă a preferat sărămână independent toată viaţa, neimplicându-se nici înpolitică, nici în conducerea unor instituţii culturale. Unadintre ultimele cărţi publicate în timpul vieţii – „Un poetdin Tibet” surprinde puternica amprentă a lui Tomozeiasupra poeziei, vorbind de acum de un curent. A rămas înatenţia a generaţii întregi cu volumul „Moartea unui poet”,în care pentru prima dată îndrăznea să editeze un nou genliterar pentru noi - Ancheta - reconstituind viaţa şimoartea lui Nicolae Labiş. Se implică prin articolele saleîn toate sferele societăţii, trăgând de mânecă autorităţileatunci când nu-şi fac datoria. Toată viaţa va purta cu el oamprentă a singurătăţii, născându-se în anul 1936, ca „uncopil din flori” în leagănul de orfani Sfânta Ecaterina dinBucureşti. Mama, Franţa Stăncescu, este cea care-i va fimereu alături copilului. La 7 ani este înfiat de viitorul soţal mamei, Tomozei, a cărui nume îl va purta mai apoi înscrierile sale, făcându-l celebru. Amintireabombardamentelor din război, a cârciumii în care lucramama, a valului proletar nu l-a oprit pe tânărul Tomozei,talentat la literatură, să urmeze Şcoala „Mihai Eminescu”,cea care îi va pecetlui destinul de scriitor. De la primacarte „Pasărea albastră”, publicată în 1957, au fost editatezeci de volume de poezie şi proză care au conturatportretul unui scriitor puternic. Interesant este faptul că aavut toată viaţa obsesia cărţilor, suferind fizic când vedeao carte ruptă sau aruncată la gunoi.Cartea surprinde câteva dintre textele publicate înpresa vremii sau manuscrise scoase acum în faţa mărieisale, publicul. Fotografiile – document care însoţescscrisul sunt puse la dispoziţie de fiul Maximilian,întregind astfel valoarea de document a cărţii.Un capitol aparte este dedicat psalmilor, pe careautorul dorea să-i editeze: „Aduceţi Domnului cinste şislavă/ Mieii oilor păscând în otavă/ Închinare sfintelorcurţi ale lui/ Închinare sfânt numelui”. Impresionant ni separe versetul: „Şi voi prorocii/ cine ridică în soare/neîncovoiată şiră de spinare/ de sabia ei va muri”.Gheorghe Tomozei este un nume care va trăi întruveşnicie, prin bucuria cărţii, prin frumuseţea lucrărilor pecare le-a lăsat pe pământ.MENUŢ MAXIMINIANOriginar din Târlişua,profesorul Gavril Pompei,decanul Facultăţii deGeografie a UBB Cluj-Napoca, propune, învolumul „Întoarcerea luiDante”, apărut la EdituraPresa Universitară Clujeană,întâlnirea cu lumea dedincolo de lume ca într-ocălătorie întru descoperireavieţii. După cum afirmă înprefaţa cărţii criticul PetruPoantă, Gavril Pompei esteadeptul criteriului poetic al unui neomodernism îmblânzit,recurgând constant la confesiunea mediată şi înscenată.Avem de-a face cu o poezie a ieşirii de sub teroareamorţii, versurile, cu o consistentă vibraţie lirică, ducânduneîn patru etape spre recuperarea luminii. „Întoarcerea luiDante” este făcută din paşi mărunţi, fiind recunoscut înprimul imn teritoriul: „Tu n-ai fost dincolo/ şi n-ai văzut/cum cad catapestesmele / cetăţilor de lut”. În partea a douasuntem deja în această lume iniţiatică: „Şi totuşi tărâmulacesta îmi pare cunoscut/ chipul său dedublat”. Aici aparîntrebările existenţiale: „Dacă acesta nu e purgatoriul/altul asemenea care o fi?” Mai departe, a treia întoarcere,este cea în care se reia drumul iniţial pentru povestea vieţiide dincolo de viaţă, pentru descoperirea tainelor acestuia:„Eu m-am întors să dau de veste/ acelor care se îndoiesc/de tandra zorilor poveste/ şi de tărâmul nelumesc”. Cartease va încheia cu cea din urmă întoarcere, în care lucrurilevor căpăta un alt sens filozofic: „Alături mie creştearmonia/ regina nopţii – amică peste zi/ înmiresmând cubriza ei tăria/ şi hăurile câte vor mai fi”. Concluzia esteuna a revigorării vieţii, fiecare sfârşit având un nouînceput: „Iar peste toate nori cotropitori/ sămânţa aşteaptăsă înspice/ despovărarea dorului în dor”. →23