Vatra veche 8, 2011, Final

Mă răcoresc un pic şi amremuşcări. Va trebui să mă explic.Bun zic eu. Mai las să treacă o zi şiapoi îi scriu. Un email, ca să aibăşansa să reflecteze la cele spuse.„Dragă L., îmi cer scuze pentru celeîntâmplate ieri. Pe de altă parte, te rogsă înţelegi că mă deranjează de multăvreme următoarele lucruri:1. că nu saluţi când mă suni;2. că nu întrebi dacă deranjezi;3. că îmi descarci tot sacul tău cuprobleme private, deşi nu fac partedin familie..”Nu trimit emailul... mă maigândesc. Mă întreb, de ce să nu spunceea ce simt? Da, îmi zic, pentrudiscuţii emoţionale, emailul nu esteaproape deloc potrivit, fiindcă nuauzi, nu simţi cum va recepţionacelălalt, cele ce vrei să comunici cuadevărat. Dar dacă o sun, din câte oştiu, va continua de unde s-a întreruptultima oară... şi-apoi de ce să mă portaşa cu mănuşi cu ea, dacă ea arată cănu-i pasă dacă deranjează? O voceîmi spune că mă cert de fapt cu mineîn gând... nu trimit email-ul. Săvedem ce va face L., ce va crede ea căeste de cuviinţă să facă. Poate ca îmiva scrie şi se va scuza....Întâlnirea de afaceri cu unBlackberryÎntr-una din zile, trebuie săcălătoresc în interes de serviciu. Învagon mulţi alţi oameni carecălătoresc în slujba firmei şi aclienţilor actuali şi viitori. Nu ştiu ceare acest aparat, dar majoritatea celorcare vorbesc la telefon vorbesc maitare decât dacă ar vorbi cu aceeaşipersoană, dacă aceasta ar fi faţă înfaţă. Probabil că există aşa un mit, cădacă vorbeşti mai tare îl poţi aduce pecelălalt în faţa ta... poate că ar trebuisă încerc şi eu. Nu, nu pot! Maidegrabă, în speranţa că ceea ce fac euva fi urmat drept model, comuttelefonul pe „mut” şi dacă totuşiaştept un telefon urgent sau trebuie sătelefonez, ca să anunţ de exemplu cătrenul întârzie o jumătate de oră şi nuajung la timp, ies în hol. Exemplulmeu nu găseşte ecou... mai degrabăsunt eu ecoul a 3-4 convorbiritelefonice, pe diferite teme, la diferitevolume... hhm, mă decid să mă izolezşi îmi pun căştile pe urechi şi ascultmuzică...Ajung într-un sfârşit, cu întârzierela client. Şedinţa începe. Imediat sunăun telefon şi cineva iese spunând...este important. Eu parcă aud... „esteimportant să ai telefon”... mă iausingur peste picior şi îmi spun căîncep să aiurez. Mă concentrez pecele spuse de un interlocutor. În salade şedinţă mai „şed” alţi bărbaţi, lafel de importanţi, căci iată,Blackberry-urile şi iPhon-urile lecomandă fără întrerupere să le acordeatenţie, să răspundă la sms-uri sauemailuri... căci aceste instrumentesunt formidabile, au atâteafuncţionalităţi. Mă întreb dacă n-amvenit degeaba. Când îmi va venirândul să iau cuvântul, oare va ficineva doritor să mă asculte?N-a fost o şedinţă reuşită. Laîntrebarea mea dacă oferta este ceeace au aşteptat s-a mormăit ceva... degenul că se mai gândesc...Redefiniţia cuvântului prietenÎn altă zi, mai spre seară, mă apucădorul de fiica mea, studentă, caretrăieşte în alt oraş. O sun şi ea îmirăspunde indignată: de ce nu trimiţi şitu un sms, să mă întrebi când potvorbi cu tine la telefon?”. Ammustrări de conştiinţă. Închei imediatconvorbirea şi o rog să îmi trimită unsms... Dezamăgit şi timorat, pornesccalculatorul şi intru pe facebook. Peecran stă scris: M, adică fiica mea,care a făcut greşeala să mă invite încercul ei de prieteni, chat-uieşte cucineva... Da, îmi zic, nu sunt la fel deimportant, ceea ce este în ordine. Măuit şi eu pe lista mea de „prieteni” depe acest site... şi mă întreb...câţi dinaceşti oameni îmi sunt cu adevăratprieteni. Căci facebook amestecăcunoscuţi, amici, prieteni, rude şichiar necunoscuţi şi îi pune în aceeaşioală, numindu-i pe toţi prieteni... Ei,aceasta este o pervertire acuvântului”.Şi decât un chat sau un telefon,prefer o întâlnire cu un prietenadevărat, cu care discut despre o cartesau ultimul film vizionat...De cine ne ascundem?Reflectez în timp ce mă plimbsingur prin parc, fiindcă telefonul,emailul, internetul, facebook-ul m-aufăcut tot mai nesigur... şi realizez cătoate reduc distanţele geografice, darîn acelaşi timp, îi seduc pe oameni săstea în faţa unui aparat, creânddistanţe geografice şi sufleteşti maimari decât cele reale. Mă aşez pe obancă. Privesc suprafaţa unui lac... peluciul apei văd cum tehnologii nedictează tot mai mult cum să trăim.Înstrăinarea creşte, îndrăgostiţii sedespart pentru totdeauna printr-unsms, un prieten are în internet, dupămărturisirile proprii, 5 avataruri, ofemeie de 35 de ani în căutare deaventuri sexuale, deşi el este binetrecut de 50 de ani, un adolescent careîşi urăşte părinţii, un moşneag carevisează la salvarea de moarteainevitabilă prin participarea la discuţiifoarte adânci despre reîncarnare... şiîncă vreo două, de care nu mai miaducaminte. Ce efect are acest jocde-a v-aţi ascunselea? Nu se ascundeel oare de el însuşi?Trist că dă dreptul acestortehnologii să ne comande viaţa dupăbunul lor plac. Intruşi tehnologici sauumani de tot felul ne dau ziua pestecap... cu ce drept?Suntem prizonierii unor „gadget”-uri (cuvântul englezesc pentru aparat,dar şi jucărie tehnică) precum telefoncelular, PDA (Personal DigitalAssistant, în traducere liberă,asistentul personal digital), email,sms, chat etc. Ne ţin închişi în cuştilelor şi noi nu ne mai putem închipuiviaţa fără ele.Şi totuşi, toate tehnologiile suntdoar mijloace de a „umbla prin viaţă”,nicidecum viaţa în sine. Şi cum nedăm seama că viaţa nu înseamnătehnologie? Un răspuns l-a dat JaronLanier: "What makes somethingreal is that it is impossible torepresent it to completion" (Ceea ceface ceva real este faptul că esteimposibil să îl reprezinţi încompletitudinea lui). Tehnologiilesunt o parte din realitate, dar nurealitatea însăşi. Înstrăinarea faţă denoi înşine şi faţă de alţi oameni are unnou aliat: tehnologiile moderne!______Codex Aureus – detaliu.Foto Ecaterina Ţarălungă64