Vatra veche 8, 2011, Final

Au asigurat ideea de destin. Ceicare împiedică dezvoltarea României,sub toate aspectele, nu numaicultural-literar, social, sunt nişteoameni bine remuneraţi, care vindintr-un trecut detestabil, acela alvendetismului, fără nicio teamă,dintr-un detestabil depozit almoşierilor troglodiţi care au împuşcatţărani la 1907, al burghezieidetestabile care a vândut România şia strangulat-o prin toate speculaţiileei, şi dintr-o ticăloşie externă deplătiţi să facă jocul periculos al unorţări care ne vor subjugate lor, nunumai ca mentalitate, dar mai ales cazestre economică. Nu sunt uncomunist. Sunt însă un om de stângaşi urăsc tot ceea ce cumularzii de azifac şi depozitează în cămările lor, caobuze împotriva naţiunii române.Toate bogăţiile acumulate prin furt şiticăloşie sunt bombe împotrivapoporului român, cu toate naţionalităţilecare-l compun, vorbesc deetniile maghiară, germană, rromă. Bănuialamea este că noi trecem printr-ocriză acută de demnitate, n-avemcurajul de a spune că suntem o ţarăfurată, suntem o ţară dirijată. N-ar fiprima oară, nici ultima oară. De-alungul destinului nostru am trăitatâtea înfruntări şi atâtea neciopliri,încât mi-e şi silă să le mai numesc.Suntem în continuare o ţară furată şidirijată. Iar cei care se pretindintelectuali de spiţă dreaptă înRomânia şi se cred predestinaţi să neconducă spre viitorul de ei, chipurile,iniţiat, nu ne pot înşela. Cel puţin pemine. Sunt oameni plătiţi ca să neducă pe un drum aşa zis al dreptăţii.Eu cred în destinul poporului român,dacă poporul român va mai aveavreodată ţărani autentici şi clasămuncitoare autentică. Deocamdată,tot ceea ce reprezenta o formulătragică – clasă muncitoare(iertaţi-mi cacofonia,semicacofonia!) şi ţărănimemuncitoare, s-a diluat într-oclasă de semidocţi, depaparude şi de milogi. Termenfoarte dur. Intelectualii,optzeci la sută, dacă nu 92%,au trădat. Ţara Românească epe marginea unei prăpastii cudouă tăişuri: stânga saudreapta? M-aş situa nu ca undiriguitor al oamenilor, spre cesă-i îndrept. Nu ştiu spre ce săiîndrept. I-aş face să aleagăaltă potecă, nu între stânga şidreapta, ci să se uite în vechea noastrăcarte de dor şi de muncă, vecheanoastră carte de neam autentic alCâmpiei Române şi al Carpaţilor, săse uite în cartea noastră de străjeri aicreştinătăţii şi să aleagă între noi,oamenii care slujesc ideea de bine, şiticăloşii care promit marele rai,dincolo de aşteptările noastre. Cred căintelectualitatea aşa numită de frunte,care s-a situat cu bani dinafară înfruntea istoriei noastre contemporane,este trădătoare.Ca un intelectual autentic, învârstă şi de bună credinţă, sper căpoporul meu, poporul nostru, român,cu toate naţionalităţile, va înţelege cătoţi intelectualii şcoliţi, dincolo deape albastre sau dincolo de fluviirăsăritene sau apusene, vor numai săfie bogaţi şi să hălăduiască în marilelocaluri de petrecere ale Apusului.Mi-e dor de revoluţionari de la ’48 şichiar mai dinainte, de la 1821. Nu miedor de Revoluţia din Octombrie, darparcă mi-e dor de o revoluţieautentică, nu ca aceea de la 1989, daruna foarte dură, care să-i îndepărtezepe toţi – pe toţi nu-i va puteaniciodată – ticăloşii moderni.- Ce şanse mai are scriitorulromân într-o astfel de lume? Maipoate supravieţui literatura?- Are o lume fascinantă pe care s-o observe şi despre care să scrie.Acum rămâne să aibă şi puţin norocla bani, ca să-şi creeze o independenţăa scrisului. Dacă înainte se putea scrieca lefegiu, astăzi e imposibil. Îmi parerău pentru scriitorul român în care eucred, şi cred că vor veni după noigenii autentice, e vorba de scriitorulromân care n-are bani să-şi susţinăvisul, un vis, un sprijin real, un visfără arborele autentic nu poate exista.Nu pot înmuguri ramurile fărătrunchiul cu mari rădăcini, mari5valenţe, adâncite în pământul natal.- Fiindcă suntem în locul deunde au pornit spre istoria noastrăcelebrul testament văcărescian„Las vouă moştenire/ Creşterealimbei româneşti/ Ş-a patrieicinstire”, nu pot să nu vă întrebcare e moştenirea pe care a lăsat-oFănuş Neagu pentru „Creşterealimbei româneşti/ Ş-a patrieicinstire”?- Dragostea pentru cuvânt şi spercă ideea că noi vom fi cei carecultivăm cuvântul totdeauna aproapede inima neamului. În afara de asta,superba şi enorma frunză care sezbate pe fiecare arbore, cuvântul dor.- Vorbeaţi astăzi despre, întrunfel, incapacitatea acesteigeneraţii de a avea dezinvoltură şilibertatea de a comunica. Ce îilipseşte acestei generaţii pentru a seputea comunica, pentru a-i putea fiperceput mesajul?- Deocamdată îi lipseşte timpul,trandafirul şi distanţa dintre insultă şiglorie, care poate să dureze trei –patru - cinci vieţi sau trei – patru –cinci veacuri. Dar există o distanţăîntre trandafir şi regina nopţii, care secheamă zi, clipă şi gloria muncii.- Aţi scris proză, teatru,aţi făcut publicistică. În ce fels-au susţinut, cele treigenuri? Care pe care aajutat?- Pe mine m-a ajutat foartemult pictura, civilizaţiaochiului, din păcate prea puţinmuzica, pentru că sunt un afon,şi dragostea neţărmurită pentruîmperecherea cuvintelor. →________Foto: Târgovişte, 28septembrie 2006, FănuşNeagu, Viorica Arghir şiNicolae Băciuţ