Vatra veche 8, 2011, Final

pus foarte acut şi lucid problema reificării, a pericolului caomul să fie dominat de către lucrurile, roboţii pe care îiproduce chiar el. Nu, motivul era cu totul altul: pur şisimplu îmi doream să am şi eu o maşină de scris (!)personală, pe care s-o ating, s-o mângâi, s-o folosesc lapropria-mi discreţie, fără a şti că, vreodată, aş pute-o„trăda” în favoarea fascinantului computer [uite, că nu areun nume... feminin...]). Dar oareaceastă „trădare” mică nu eprologul unei vânzări şi mai mari,chiar definitive, pe care o prezice –ba chiar pe care pariază (cu propriaviaţă!) – dnul Bill Gates, căruialumea îi datorează enorm în cepriveşte revoluţia din domeniulcomunicării? Despre ce este vorbase va afla din amplul citat„acceptat”, sper, de liberalismulintertextualităţii, citat fără de care,mi se pare, problema nu că arrămânea neclarificată, ci ar pierdemult din emotivitatea şi revolta cevibrează în extraordinar de dramatica esenţializare dineseul Literatura şi viaţa a lui Mario Vargas Llosa care, la„pariul” creatorului Microsoft, răspunde cu, aproape, oanatemă, scriind: „Bill Gates a afirmat în cadrul uneiconferinţe de presă că nu va muri până nu-şi va îndeplinimarele său obiectiv. Care anume? Eliminarea hârtiei, decişi a cărţilor, mărfuri care în opinia domniei sale sunt dejaîngrozitor de anacronice. Domnul Gates a explicat căecranele calculatoarelor sunt capabile să înlocuiască cusucces hârtia, preluându-i acesteia rolurile îndeplinitepână acum, roluri care, pe lângă faptul că sunt mai puţinoneroase, ocupă şi mai puţin loc şi sunt mai uşor detransportat. Informaţiile şi literatura prezentate pe ecraneşi înlocuind ziarele şi cărţile vor avea avantajul ecologicde a evita devastarea pădurilor, cataclism generat deindustria hârtiei. Fireşte că oamenii vor continua săcitească, a explicat el, dar pe ecrane, şi astfel va fi maimultă clorofilă în mediul înconjurător.Eu nu eram de faţă – ştiu aceste detalii din presă, –dar dacă aş fi fost, l-aş fi huiduit pe domnul Bill Gates,fiindcă şi-a expus acolo, cu atâta neobrăzare, dorinţa de ane lăsa fără obiectul muncii, pe mine şi pe atâţia colegi deaimei, condeieri livreşti. Poate oare ecranul înlocui carteaîn orice condiţii, după cum afirmă creatorul Microsoft?Nu sunt atât de sigur. O spun fără a tăgădui câtuşi de puţinuriaşa revoluţie produsă în domeniul comunicărilor şi alinformaticii... Dar de aici şi până la a admite că ecranulelectronic poate suplini hârtia pentru lecturile literare, ecale lungă. Pur şi simplu nu pot să accept că lecturanefuncţională şi neprogramatică, acea care nu necesită oinformaţie sau o comunicare de utilitate imediată, se poateintegra ecranului unui calculator, păstrând farmecul şibucuria cuvântului şi conferind aceeaşi senzaţie deintimitate, aceeaşi concentrare şi izolare spirituală ca încazul cărţii. Poate că e o prejudecată, rezultând din lipsapracticii, din deja îndelungata mea identificare, înexperienţa literară, cu cărţile de hârtie, dar, deşi navighezcu multă plăcere pe Internet, căutând veşti din lumeaîntreagă, nu mi-ar trece prin cap să recurg la el ca să citescpoemele lui Góngora, un roman de Onetti sau un eseu deOctavio Paz, fiindcă ştiu sigur că efectul acestei lecturi n-ar fi niciodată acelaşi. Am convingerea de nejustificat, căodată cu dispariţia cărţii, literatura va primi o loviturăserioasă, poate chiar mortală. Numele nu va dispărea,fireşte, dar va servi probabil pentru a desemna anumitetexte la fel de diferite de ceea ce înţelegem azi prinliteratură, cum sunt programele de televiziune de scandalşi viaţa mondenă, cu personaje de jet-set sau Big Brother,faţă de tragediile lui Sofocle şi alelui Shakespeare”.Dar, după această alarmantă şi,în egală măsură, incisivă inserţie,să revenim la ceea ce Mario VargasLlosa a numit farmecul şi bucuriacuvântului ce conferă senzaţie deintimitate, prezente chiar şi până laconcentrarea şi „sihăstria”spirituală pe care o cere cartea,senzaţia fiind – cu siguranţă – acutresimţită în timpul bibliomaeuticii,ca să zic aşa; adică, în procesul„naşterii” cărţii. Unii autori resimtdramatic diminuarea farmecului şibucuriei respective, precum i se întâmplase şi lui MirceaEliade din momentul în care se văzuse nevoit să renunţe lamanuscrise din motivul că o necruţătoare artrită îlîmpiedica deja să scrie. Se gândea să-şi "povestească"textele magnetofonului, însă avea spaimă de aceastăunealtă, astfel că, atunci când a fost "să dispară dinorizontul fiinţelor certe" (I. P. Culianu), a luat cu sine şinuvela pe care se gândea să i-o dicteze/încredinţeze benziide celuloid. (Apropo de magnetofon: spre sfârşitulsecolului XIX, cam prin 1888, Vasile Alecsandripresupune nu prea îndepărtata zi în care se va construi unaparat de captare a vocii umane, adică – magnetofonul,reportofonul. Micul aparat va fi purtat în buzunar şi,înregistrând vocile prietenilor, îi va scuti pe aceştia deosteneala de a le transcrie pe hârtie. Vede-se, la aceavreme, genul epistolar încerca deja cele dintâisemnalmente de oboseală...)Şi totuşi, cu mult până la „încăpăţânarea” lorzilor,regretele lui Julien Green sau Jorge Luis Borges, seîntâmplase marea revoluţie (tehnico-culturală?...) care numai ţinea cont nici de pană, nici de scrisul de mână, ştiindcă, după expresia lui Arthur Clark, „odată cu inventareapresei de imprimat tipografice cuvântul tipărit a devenit,de fapt, nemuritor. Manuscrisele, sulurile, papirusurilesunt vulnerabile, putând fi uşor nimicite, în vreme ce de laGutenberg încoace doar foarte puţine opere deinestimabilă valoare au dispărut în neant”. Şi când tegândeşti că, la timpul respectiv, geniala invenţie fusesedeclarată de unii ca „barbară falsificare a cărţii”, anumiţiposesori de manuscrise nedorind să-şi „batjocorească”,ziceau ei, bibliotecile cu lucrări ieşite de sub teascultipografic... Astăzi însă, computerele îngustează mereuaria de răspândire a scrisului de mână...______Foto: Tetraevangheliarul Codex Aureus – coperta Iexecutată din fildeş (reproducere după originalul aflat laVatican; coperta a IV-a se află la Victoria and AlbertMuseum, Londra. Incunabulul a fost lucrat la Lorsh,Germania, în secolul al VIII-lea, la comanda lui Carol celMare; Batthyaneumul are doar evangheliile lui Matei şiMarcu, Vaticanul pe ale lui Luca şi Ioan) (E.Ţarălungă)39