Vatra veche 8, 2011, Final

Ca şi în zona academică, Ioana preluase şi relaţiile cuoficialităţile, cu ambasada română - destul de indolentă,de altfel, după cum am aflat – cu emigraţia românească(măcinată de zâzanii), prin intermediul preoţilor.Organizase, cu succes, câteva evenimente culturale şi înansamblu socot că cei doi ani au fost o reuşită strălucităpentru Ioana ca ambasador al culturii româneşti. Cu cepreţ, asta e altă problemă.La capătul primului an la Los Angeles, am vorbitdestul de puţin cu Ioana, nici n-austat în Cluj pe toată duratavacanţei: au fost la mare pentru ocură necesară Ioanei şi, pentrucâteva zile, la Bucureşti. N-aş fipomenit de asta, dacă ceva maitârziu, când se întorseseră deja lapost, n-aş fi aflat, pornind de lasursa Zaciu, că la Bucureştifăcuseră demersuri pentru încă unstagiu american, de astă dată curoluri schimbate. De întrebat, n-amîntrebat: cu o vorbă veche, nu mi-a plăcut niciodată săispitesc (să descos) fiindcă există întotdeauna un motivpentru care se trec sub tăcere anumite lucruri. Aşa că niciastăzi nu ştiu cu certitudine dacă asemenea demersuri aufost făcute sau e vorba de o simplă speculaţie a lui Zaciu.Ceea ce m-a uimit peste măsură a fost indignarea otrăvităpe care acest demers, dacă el a fost făcut, l-a stârnit întrecolegii de catedră; şi ea nu o viza pe Ioana, ci pe Liviu.Doar faptul că nu fusesem informată asupra lui erainterpretat ca un semn al caracterului îndoielnic alprieteniei Ioanei pentru mine, aşa mi s-a spus. M-a uluitinterpretarea, fiindcă un eventual asemenea demers seputea solda cu un eşec, iar Ioana pentru cât aur e în lumenu l-ar fi expus pe Liviu, chit că motivele insuccesului n-arfi avut absolut nimic comun cu valoarea lui. În hulitul (deunii) Jurnal există o notare cu prilejul decernării unuipremiu academic (sau al Uniunii Scriitorilor? cred că maicurând al Academiei), la care o carte a lui Liviu fusesenominalizată, însă nu-l obţinuse. O lectură atentă a acesteipagini lămureşte cititorul asupra unei probleme extrem dedelicate în relaţiile între soţi, o problemă niciodatăabordată (sunt absolut convinsă) şi în fond inabordabilă:era limita de netrecut a comunicării dintre ei, aîmpărtăşirii, cheia armoniei cuplului. Şi dacă demersulamintit a fost făcut, insuccesul lui trebuie să fi avut unecou negativ asupra stării de spirit a lui Liviu. Presupunînsă că eforturile unui mod de viaţă deosebit de cel deacasă, cu numeroase întâlniri şi vizite, pe fundalul stresuluitimpului prea scurt rămas pentru lectură ca şi alcheltuielilor necesare pentru aceste numeroase party-uri,cheltuieli ce trebuiau reduse la minimum fără ca acestlucru să fie vizibil pentru invitaţi, n-au rămas fără ecou înrelaţiile cuplului. Obişnuinţa tonului ridicat despre carevorbeşte Ioana în jurnal se poate prea bine să se fi exersatîn astfel de împrejurări.La întoarcerea definitivă din State, n-au existat preamulte semne vizibile ale vreunei modificări importante înviaţa cotidiană a cuplului. Şi totuşi! Cea mai neaşteptatăpentru mine a fost dorinţa lor de a găsi un copil de suflet.Prima încercare a avut în vedere chiar o înfiere, o rudăîndepărtată a tatălui sau a mamei lui Liviu, nu ştiu sigur.Era vorba despre o fetiţă de vreo 9-10 ani de prinBucureşti, a cărei istorie nu mi-o aduc bine aminte. Amreţinut doar că era dintr-o familie nevoiaşă şi cu problemeşi că se deprinsese, în felul ei, să se descurce şi chiar să-şiajute familia. S-a pus la cale, printr-o corespondenţă activăa părinţilor lui Liviu cu acele rude bucureştene, o vacanţă afetiţei în Cluj spre a se vedea dacă se poate acomoda cutraiul celor ce ar fi devenit părinţii ei adoptivi. Cu multînainte de venirea ei, cei doi se bucurau de aceastăperspectivă şi păreau destul de sigurică în puţină vreme locuinţa lor vaprinde viaţă prin prezenţa acesteivirtuale fiice pline de energie, dupăcum se spunea. Când evenimentul s-a produs, încântarea n-a scăzut şiamândoi se aşteptau la o menţinerea legăturii cu fetiţa prin scrisori şi lao eventuală vacanţă mare petrecutăîmpreună: părinţii lui Liviu erauîncântaţi de perspectiva de acontribui în calitate de bunici înspecial la organizarea ei. A urmat însă o mare decepţie,previzibilă dacă priveşti lucrurile din perspectiva diferenţeiuriaşe dintre mediul cu care era obişnuită ea şi cel în careurma să fie transplantată. Ceea ce a îndurerat cel mai multa fost absenţa oricărui semn de viaţă din partea fetiţei caren-a dat un telefon, n-a scris o ilustrată, i-a ignorat, i-a ştersdin minte. O vreme, un unchi sau o mătuşă a ei le-a maiscris părinţilor lui Liviu, invocând ceva motive familialepentru amânarea proiectului. S-ar putea să fi sperat să oconvingă pe fetiţă să accepte şansa ce i s-a oferit, nu ştiu.Cert este însă că proiectul - utopic după părerea mea – acăzut. Tăcerea fetiţei a avut darul să i-o înstrăineze total,cel puţin Ioanei. Ştiu asta de la ea. Nu-şi reproşa nimic, amavut chiar impresia că-i displăcuseră multe dintreapucăturile musafirei care fusese destul de diferită deimaginea construită prin corespondenţă; însă faptul că,întoarsă la Bucureşti, aceasta nu găsise un cuvânt demulţumire pentru gazdele primitoare, pentru numeroaselecadouri pe care i le făcuseră (bănuiesc că o îmbrăcaseră dincap până în picioare) o făcuse să creadă că fetiţa venise dela început cu gândul de a lua ce-i de luat şi cu asta, gata.Aproape nu-i băgase în seamă pe cei care fuseseră atât dedispuşi să o iubească. Nu ştiu care a fost reacţia lui Liviuîn faţa acestui eşec şi nici nu ştiu dacă măcar l-au discutat.Cert este însă că o altă tentativă de adoptare a unui copil n-a mai fost făcută. Au existat însă tentative de adopţiespirituală, ca să spun aşa, ceva ce ar fi însemnat o alegere aunui moştenitor. Dintr-o asemenea intenţie trebuie săfi plecat apropierea de o nepoată, fiică a unuia dintre veriiprimari ai Ioanei. N-am nicio idee despre felul în care l-adescoperit Ioana pe acesta şi nici nu-mi aduc aminte în ceîmprejurare a început să vorbească despre el. Desprefamilia tatălui ei ştiam câte ceva de pe vremea studenţiei,nu multe, fiindcă pe atunci nici nu cred că existau relaţii cuea. Aflasem doar că profesorul fusese mezinul între maimulţi fraţi (trei? patru?) şi că mama, preoteasa văduvă,hotărâse ca el să rămână în gospodărie. →ELENA NEAGOE54