Vatra veche 8, 2011, Final

Jocul acesta magic al culegeriicuvintelor din marii scriitori ai lumiişi ai neamului şi al azvârlirii lor pesteun val, peste un vis, peste un arbore,peste o creangă de lună.- V-aţi implicat în gazetărie, latoate nivelele. Ce înseamnă pentruun scriitor să aibă direcţia uneipublicaţii?- Înseamnă să se lepede de ea latimp. Eu am întârziat de multe ori înjurnalistică şi asta din cauză că eramsărac. Aş dori tuturor scriitorilorautentici din această ţară, poeţi,prozatori, dramaturgi, critici, săîntârzie cât mai puţin în jurnalistică,însemnând să întârzie cât mai puţin capublicist în această meserie. Dar săcitească în fiecare zi douăzeci deziare, pentru că vor găsi acolocândva, nu se ştie când, într-o zi, întroclipă, mari subiecte pentru răsăritulde mâine al României.- Aţi avut, o vreme, direcţiacelui mai important teatru dinRomânia, Teatrul Naţional dinBucureşti. Ce aţi fi vrut să împliniţiîn acest teatru, dar nu aţi reuşit săduceţi la capăt?- N-am reuşit să împlinesc,întrucât timpul s-a dovedit a fi şiscurt, montarea unei piese despreEminescu sau a unor piese închipuitela opera lui Eminescu. Ar fi constituitideea de vrajă a vieţii mele.- Cum priviţi spre trecutul dv.,cu mânie? - ca să invoc titlul uneipiese celebre a lui John Osborne.- Cu încântare. Privesc spre tot cea fost în această ţară cu încântare şicu mare strângere de inimă pentruclipele de cumpănă. Cred că trecutulnostru ne îndreptăţeşte să avem osperanţă, nu o speranţă, o bogăţie, unevantai de speranţă pentru viitor. Suntferm convins că cei ce vor fi după noivor fi de o mie de ori mai deştepţi şimai înţelepţi.- Sunteţi un prozator careşi-a verificat vocaţia prieteniei.Care au fost marii dv.prieteni?- Toţi colegii mei degeneraţie, chiar şi cei tineri, iardintre cei vârstnici aş spune, întotalitate, şi pentru că austrăbătut atâtea decenii tragiceîncât simt şi acum cum sângelelor curge pe marginea istoriei.Au însângerat cu visul lor şi cutragedia lor această viaţă apoporului român, dar au umplutoşi cu speranţă. Noi suntem toţicare am izbutit câte ceva, adevărullor, iar adevărul nostru vor fi copiii demâine.- Aţi avut modele literare?- Sigur că da. Din România,Sadoveanu, Voiculescu, Istrati, G. M.Zamfirescu, practic, toţi clasiciiromâni, vorbesc dintre prozatori, iardin literatura lumii aş spune că nu amtimp să-i enumăr, începând culiteratura franceză, cu cea anglosaxonă.Am uitat, trebuia să încep culiteratura rusă. Nu există mari clasiciai lumii pe care să nu-i invidiez.Plâng de mânie că nu cunosc toatelimbile în care au scris mari scriitori.M-aş fi bucurat enorm dac-aş fi statîn iatacul inimii lor, citindu-i înlimbile în care au scris. Din păcate,am traversat o epocă foarte stupidă, încare am învăţat numai două limbistrăine. Ar fi trebuit să ştiu, săvorbesc curent, vreo zece limbistrăine. Chiar nu mi-ar fi stricat săvorbesc vreo cincisprezece, pentru că,dacă m-aş mai naşte o dată, ceea cenu se va întâmpla, te asigur, m-aşdedica meseriei de filolog, careurmăreşte trecerea unui cuvânt prindouăzeci de limbi. Ce aventurăstranie şi fabuloasă, aventura uneimari culturi, trecerea unui cuvânt dinantichitate până în literaturilemoderne. Cine poate să facă astatrebuie să fie un om bogat nu numaisufleteşte, bogat şi de acasă, cu aurulfamiliei, pentru că este o aventurăgratuită, dar de-o măreţie fără deseamăn.- Aţi trecut şi prin experienţa şcoliide literatură. E posibilă o şcoală deliteratură, se poate învăţa tainelecreaţiei într-o şcoală?- Eu mărturisesc că fără şcoala deliteratură n-aş fi fost Fănuş Neagu deastăzi.Acolo am avut marea revelaţie aculturii, marea revelaţie a literaturii şi6acolo am audiat şi mari profesori. Sepovestesc multe despre Şcoala deliteratură, dar acolo, ţin să vă spun căi-am auzit prima oară pe MihailSadoveanu, pe George Călinescu şiTudor Vianu. Cred că ajunge cadestin să te simţi mândru.- Sunteţi unul dintre scriitoriicare au fost fascinaţi de sport. Nusunt foarte mulţi scriitori care săaibă fascinaţia sportului. De undevine ea la dumneavoastră?- Vreau să vă spun foarte sincer:fascinaţie au avut şi Eugen Barbu şiMirodan şi Radu Cosaşu şi TeodorMazilu. Această fascinaţie a venitdintr-o dorinţă absolut fermecătoareşi omenească: am vrut să călătoresc.Pe acele vremuri nu se putea călătoridecât ca ziarist sportiv. Şi-atunci m-am dedicat ziaristicii sportive şi amfăcut-o timp de patruzeci de ani. Darţin să precizez că după primii doi –trei ani am înţeles că fascinant e săfaci din cronica sportivă cronicalimbii. Eu am făcut mai mult cronicalimbii decât cronică sportivă, crezândcă prin acest mijloc de comunicarefac un mare serviciu limbii române.Mulţumesc lui Dumnezeu căpatruzeci de ani am putut să slujesclimba română prin sport. Am o regalăpornire de a saluta pe toţi sportivii şipe toţi lingviştii.- Pentru că am invocatcuvintele testamentare ale luiIenăchiţă Văcărescu, vă propun săîncheiem testamentar: ce testamentliterar lasă Fănuş Neagu viitorimii?- Întâi că vreau să mai trăiesc.Prin urmare nu vreau să-mi fac încătestamentul.Dar dacă ar fi să fie, fereascăDomnul, cândva, sigur că va fi, aşlăsa oamenilor următoarele cuvinte:ascultaţi şuierul brazilor, freamătulpaltinilor, mirosiţi floarea de salcâmşi fiţi atenţi când vuieşte Dunărea,când bate vântul, când tună şi,mai ales, când inima oamenilorplânge. Să nu vă fie ruşine deoamenii care plâng, pentru căinima vorbeşte mai mult decâtgândul.Târgovişte, 29 septembrie2006______Foto: Nicolae Băciuţ,alături de Nicu Negoiţă,Grădiştea, 21 mai 2010, unautograf pe o carte pentrubiblioteca viitoarei CaseMemoriale „Fănuş Neagu”.