Vatra veche 8, 2011, Final

Literatura copilăriei,copilăria literaturii(Vacanţa de vară)În aşteptarea vacanţeiA sosit vacanţa cea mult aşteptată.Mi-am luat rămas bun de la doamnadirigintă şi de la colegii de clasă.Visam cu ochii deschişi la tot ceîmi dorem de la această vacanţă.Zilele treceau, iar eu nu mai avemrăbdare până la duminica programatăplecării.Prima zi la buniciSosi şi dimineaţa de duminică. Cuinima plină de bucurie, am plecatîmpreună cu familia la bunici. Acolotoţi ne aşteptau cu aceeaşi nerăbdareca a mea. Nu ne mai văzusem de multtimp.Dincolo de grădina bunicii, dominaînălţimea pădurilor. Văzduhul eraplin de mireasma florilor de vară. Măplimbam prin curte, curioasă să vădce păsări şi animale mai au buniciimei.Tocmai atunci intră pe poartăAdelin, verişorul meu, ducând ocăldare în mână. Lui Adelin nu-iplăcea să se ducă la fântână după apă,dar astăzi era de altă părere. Îşi amintică veneam noi. Sărea într-un picior,cu chipul plin de voioşie, încercândsă-mi mai arate cine ştie cegiumbuşluc de-al lui. Începusem săne facem planuri pentru următoarelezile, când deodată se auzi glasul tăiosal mătuşei mele. Adelin dădu fuga lafântână şi plecă cu găleata jumătategoală. L-am însoţit cu speranţa că larevederea mea, mătuşa nu o să-lpedepsească.Aşa a şi fost. Am plecat ţopăind cuinima plină de speranţe mari, pentruzilele ce urmau să vină.Seara se lăsa peste sat, iar eu şi soramea le povesteam bunicilor desprerezultatele obţinute la şcoală. Apoi,ascultam cu mare atenţie ce planuriaveau părinţii şi bunicii mei pentru adoua zi. Noi luasem deja o hotărâre,împreună cu Adelin, dar nu ştiamcum să le spunem acestora.Plănuisem să urcăm pe dealul dinapropiere, pentru a căuta vizuineleveveriţelor şi vulpilor.Pe Dealul BălciiDimineaţa nu ne-am trezit aşadevreme cum stabilisem şi ratasemplecarea. Am găsit pe masă un biletlăsat de mama. Ne înştiinţa că sunt cutoţii pe deal, la vie. L-am întâlnit şi peAdelin, care se frământa că e preatârziu pentru a vedea veveriţe sauvulpi.Am urcat cu mare iuţeală cărareadintre vii. Ne-am arătat părinţilor,cerându-le permisiunea să urcămdealul. Într-un târziu, ni s-a aprobat,dar cu o singură condiţie: să nu neîndepărtăm prea mult.Zis şi făcut. Dar mai bine nefăcut,deoarece am colindat tot dealul pentrua vedea o veveriţă.Obosiţi şi în acelaşi timpdezamăgiţi, ne-am aşezat pe covorulde iarbă proaspăt înmiresmată. Darsurpriză! Ce să vezi?! Pe ramura unuialun stătea o veveriţă. Parcă ar fi vrutsă strige: „Ce mai aşteptaţi? Prindeţimă!”Ne-am ridicat prudenţi, urmărind-ocum ţopăie din creangă în creangă.Pentru că era deja târziu şi Ştefaniazicea că-l auzise pe tata strigându-ne,am coborât bucuroşi că văzusemveveriţa. Acum îl credeam cuadevărat pe bunicul. În acea păduricevăzuse şi el veveriţe, vulpi, căprioare,iepuri şi chiar mistreţi.Îmi venise o idee straşnică! Ideeade a compune o poezie.Le-am propus tovarăşilor mei dedrum să venim şi altă dată pentru avedea şi alte minunăţii.Ajunşi la vie, am povestit tuturorde ce întârziasem, scuzându-ne întrunfel, pentru a nu primi pedeapsă dela mama, care era foarte furioasă. Am79calmat-o, spunându-i că am compuso poezie. Curioasă m-a ascultat cumare atenţie.„ Într-o poieniţă,Am zărit o veveriţă.Jucăuşă şi zglobie,Tare dragă mi-a fost mie.Din ram în ram ea ţopăia,Nuci şi alune căuta.Dar văzându-mă pe mine,Se ascundea prin vizuine.M-am pitit, atunci şi euDupă o tufă, nu ştiu, zău,Ca s-apară iar, zglobia,Şi să-nceapă veselia.”Zi monotonăZiua următoare a fost monotonă şimohorâtă din cauza ploii, dar şi apedepsei. Am stat toată ziua în casă şiam citit. Într-o pauză de citit, amînduplecat-o pe mama să-mi dea voiela calculator.Furioasă pe vreme, dar şi pe mama,am continuat să citesc. Seara, înaintede culcare, făuream planuri măreţe.Însă, eram hotărâtă să le cer părereapărinţilor. Noi am fi vrut să mergemla pescuit, dar tata ne-a promis că o sămeargă în altă zi cu noi, pentru a nune lăsa singuri. I-am înţelesîngrijorarea şi în acelaşi timp măgândeam ce o să mai fac în ziuaurmătoare. Mama ne-a promis că o sămergem cu ei la vie, dacă nu plouă.La vieNorii s-au risipit şi atmosfera era cutotul alta.Până după prânz, am lucrat cu toţiiîn vie. Bunicii s-au arătat mulţumiţide noi.Soarele încălzea pământul reavăn,proaspăt săpat. Mă lăsam învăluită deadierea caldă a vântului. Fluturiigingaşi şi multicolori îmi d[deautârcoale, făcându-mi munca maiuşoară.La asfinţit, când ne-am adunat cutoţii la masă, am realizat că şi noiputem să le fim de ajutor părinţilor şibunicilor. Acest lucru m-a bucuratmult şi m-a făcut să fiu mulţumită deceea ce realizasem în acea zi.BIANCA ANDREEA POPESCU13 ani, Constanţa_____Biblioteca Batthyanem. CodexAureus. despre ocupaţiiletradiţionale în Galia. Foto :Ecaterina Ţarălungă