TEATRUGârlici– burlac, propietar de bodegăAli Stepârţă - Istoric si critc literarNae Prepuţă – poet cu pretenţiiGhecurcu - poet înfumuratIoan St. Rulă – poet cu pretenţii de geniuMilu Lalitră – poet şi jurnaliastConu Jorj Amir – prozator cunoscutA. Carcalete - jurnalistBrează V. Kil – referent amestecat în lumea culturalăStefan Ianache – autor de carteToi D. Ţui – pasionat de orice.Ghici– vecin cu GârliciReta Curcubea – redactor la Editura „Sus”Măria – femeie de serviciu la bodega lui GârliciActul IScena IGârlici aranjează halbele, apoi feţele de masă... Fluierăprin cârciumă, priveşte când la ceas, când la partea dorsală aMariei, femeia de serviciu care ştergea podeaua, când lacărţile aranjate în rafturile de lângă tejgheaua cu băuturi. Seapropie de ultimul raft, vrea să ia de acolo o carte, dar serăzgândeşte. Îşi pune într-un pahar, cam de un deget, ţuică,îşi clăteşte gura şi o scuipă într-o chiuvetă.Gârlici: Ptiu! Fir-ai a dracu! Poşircă! Cum de-o puteaăştia s-o bea? Cică, alcool cu aromă de ţuică! Un drac!Pufoaică! Pute a rahat de la combinat.Măria: Pentru orbeţi! O să ajungi în fundul iadului! Auchiorât ăştia pe jumătate! ...Şi-au surzit definitiv.Gârlici (se apropie de femeie şi o ciupe de fund): Ştiitu?!Măria (îi îndepărtează mâna lui Gârlici): Păi află căştiu!Gârlici (cu ochii parcă lipiţi de fundul femeii): Ştii?...Păi dacă tot zici că ştii, ia zii, fă ,,cât fac, fă, patru ori trei?”Mărie, că tot te crezi tu deşteapta neamului, ,,care e, fă,capitala Portugaliei?’’Măria (uşor indignată): ,,Însoară-te, mă, Târziule, şi numai lozi aci, cu copiii, că ai şi-nceput să iei culoarea cerii.’’Gârlici: ,,Păi, găseşte-mi tu una care să-mi placă şi sămipupe mâna la comandă, că acum o iau.’’Măria: ,,În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartearece.’’Gârlici (arată spre raftul cu cărţi): Sorescu! Mare! Marede tot!Măria: Cunoaştem! „Rânduieli”! Că doar de-aia ampierdut timpul pe-aci! Moartea însă odată vine! Muiere n-ai,copii, de unde?...Testament nu vrei să-mi faci! Odată închiziochii şi dus eşti... Apoi, praful şi pulberea!!Gârlici: Ai vrea tu! Numai că în mine zace nemurirea. Iauite: trecutul, prezentul, viitorul. Eternitatea, cum s-ar zice,în podul palmei!... Şi pe rafturile din faţă!Măria (se aprobă): E, da! Poate ăia de la Eternity?! Ăiada! N-am ce zice, firmă serioasă! Te aranjează, teîmbălsămează... Sunt pe mână cu popa Ibric... Face ăsta ozeamă de busuioc!... Domnule, minune mare! I-o toarnă înburtă, pe nări, mortului, înainte de-aş da duhul. Cică să-i deamiros ,,de veşnicie”... E, şi să fie primit bine acolo, sus...Gârlici: Cine, fă?Măria: Sufletul! Că dumneata şi ăştia, care trec pe-aci,spurcaţi cum sunteţi, la doi metri şi o ţâră... În pământ de-lgalben. Am auzit, mai nou, că şi ăsta ar vindeca! Am eu obabă pe scară, bea, a dracului, în fiecare seară, câte o oală, şiapoi: ,,muică, asta da busuioacă! Dumneata ce zici?Gârlci: Mărie, baba se drege cu vin de Bohotin!Ia sticla, în fiecare zi, de la mine! Au, au!... Fir-ar a dracu decarte să fie!Măria: Măi domn` Gârlici, am văzut cu ochii mei. Pământde-l galben, luat de la farmacie. ... Dar mai ştii?! A, da!Da, da... Acum îmi vin de-acasă... Să ştii dumneata că dregeamestecul cu popa Ibric. Cu fiertura de la el, vreau să zic...Şi-a dracului, până acum, nu s-a strâmbat neam... Bă, nimic!Şi apoi, trosc, pleosc, bate baba din picior şi-l înjură pe...Gârlici: Te pomeneşti că pe Dumnezeu!Măria: ... Nu, pe Dej! Dumneata trebuie să-l ştii, cică arfi fost bărbatul ei, ăla dintâi...Gârlici: Ba pe dracu! E baba înţepenită-n timp...Măria: Unul care, zice-se, că bătea la ea ca la cui... Nu olăsă până nu intra jumătate în pământ. Numai după aceea oscotea, îi ştergea lacrimile şi o dădea de-a dura. Şi auzi, adracului, să vezi şi dumneata, cică-i plăcea! Acum, spun şi euce aud, că pe vremea aia...Gârlici: Abia te băgase tactu pe ţeavă! De-aia ai prinstimpurile de-acum, tânără! Ce-ţi pasă? Cu bucile ca piatra...Te doare în cot că ăştia de care zici şi-au tocit coatele şi-auscris cărţi.Măria (meditativ, uşor mirată): Au scris?! E, dacă zicidumneata, or fi scris!Gârlici: Au scris, fă, au scris! (arată rafturile cu cărţi).Nu se vede?Măria: Ba da... Iar ţuicile ce nu le-au plătit, aici, perafturi. Acum, de, fiecare cu păsărica lui!Gârlici: A ta acolo, între picioare... Fi-ţi-ar cracii aidracu! Că m-ai băgat în boale! Fă, ştii ce?...Măria: Ştiu, dar nu se poate! La praful de-acum şizgârcenia dumitale...Gârlici ( complimentând): Fir-aş al dracu! Adevărul ecă ţi-a dat Ăl de Sus... Altceva nici că-ţi mai trebuia! La cebună mintea când până şi soarta popoarelor, de când lumea,între picioarele muierilor?!Măria (vulgar, mişcându-şi fundul): ...Şi la umbra unorbuci!Gârlici (privind la ea): Daaa, dar, buci, buci! Să deadracu, că bine zici! E? Până se scoală intelectualitatea, ar maifi de-o tăvăleală, ce zici?Măria: Păi... da, dar vezi dumneata, nici broasca nuorăcăie pe uscat.Gârlici: Fă, fiţi-ar broasca a dracu! Dumnezeu ţi-a dat-os-o dai şi nu să mergi cu ea în rai.. Popa Ibric nu ţi-a spus?Măria: Popa?! Face slujba, tămâie în biserică de jurîmprejur...Gârlici: Se uită la tine-n... Ştiu eu, când te apleci dupălumânările căzute, vrând... nevrând, că de!Măria: S-o fi uitând, numai că spovedeşte pe-ale lui, înpodul clopotniţei. Le ia minţile. Cică acolo ar faceDumnezeu urechea pâlnie. La gura clopotului! Bang! Bang!şi japiţele, cu poalele-n cap. N-ai loc de ălea cu bărbaţii duşide-acasă!Gârlici (incitat): Iauzi, al dracului popă! Mărie, hai, fă!Măria: Păi, hai! Dar e cu preţ!Gârlici (decis): Cât, fă, cât?Măria (iscoditoare): E...! Păi eu ştiu! Aş vrea cam câtpui dumneata, zi de zi, preţ pe dispreţ.Gârlici: Tii, drace! Fă, tu eşti nebună?Măria: Nebună şi nici chiar prea, prea... Acum depindeşi cum vrei dumneata...NICOLAE BĂLAŞA68
Era, dacă-mi aduc bine aminte, prin 2005…Sadovenizând, aş zice că era pe vremea când, lamănăstirea Sf. Fanurie din câmpia Teleormanului, icoanaMaicii Domnului începuse să plângă cu mir, de se-nchinalumea a evlavie! Semn că timpul nu mai avea răbdare cuoamenii ori ce altceva?! Grupuri de pelerini veniţi dedeparte se perindau pe la acea aşezare de călugări, ridicatăpe locul şi chiar în clădirile unei foste unităţi militare,spre a participa, ca în alte vremuri, cu toată fiinţa lor, laun miracol… modul lor de a se apăra, într-un timpzdrumicat, maculat, ameninţat, de-atâta amar, de ceva cese abătea, neîndurat şi neîndurător, asupră-le.După ce autocarul reuşise să străbată, din groapă îngroapă, drumul ce se desprinde din şoseaua de Roşiori,ne-am zis că încă cinci kilometri de hurducăială şizdruncinături nu mai contează. Atât ne despărţea de satullui Marin Preda – Siliştea-Gumeşti, obiectivul viziteinoastre. Sat anonim de câmpie, cu case mici şi căzute, opopulaţie îmbătrânită, ca-n atâtea alte locuri, încât îţivenea foarte greu să accepţi că acestea sunt meleagurile,atât de vii în paginile romanului, unde s-a născut un mareprozator, că aceia sunt urmaşii ori au fost contemporaniiMoromeţilor, că acolo s-adesfăşurat o dramă umană deproporţii!! O bănuială, aşa, ca omusculiţă sâcâitoare pe care înzadar încerci s-o alungi, începusă-mi bâzâie în minte: nu cumvaşi Marin avea ciudatul dar de avedea lucruri care lor le scăpau,pe care nu le vedeau? Era parcă,în aerul acela de primăvară ce seîndrepta spre vară, o stânjeneală,o jenă că, iată, o comunăoarecare a fost înfiptă, fără voiaei, ca un gândac, într-un insectarde unde nu mai poate scăpa. (Situaţie pe care autorităţilelocale încearcă din răsputeri s-o anihileze prin nepăsare,sperând probabil în ajutorul dat de uitare – gândeam, învreme ce autocarul bâjbâia drumul, în lipsa oricăruiindicator.)De îndată ce vehiculul şi-a făcut intrarea în sat (i-aşzice chiar triumfală, sigură că nu exagerez cu nimic dupăînduratul calvar al gropilor) şi a apucat drumul spre casalui Moromete, oarece foială i-a cuprins pe cei câţivalocalnici aflaţi pe la porţi, pe „şanţ” ori prin propriilecurţi. Obişnuiţi, probabil, cu grupurile de vizitatori, aflaţiîn trecere prin satul lor celebru (oare de ce?, se maiîntrebau destui), oamenii locului deprinseseră o nouăîndeletnicire – făceau pe ghizii! Un sătean, ce n-aduceanici cu Ţugurlan, dar nici cu Dumitru lui Nae, mersul,înfăţişarea îl apropiau oarecum de Ilie Moromete,împuţinat de trecerea anilor (evident, cel plăsmuit deimaginaţia mea de cititor împătimit al operei lui M.Preda!), aşadar, un Moromete contemporan a început săne dea târcoale, împins şi de curiozitate, dar şi deconştiinţa „datoriei” de ghid, ce trebuia îndeplinită. Încele din urmă, acesta s-a apropiat, cu paşi hotărâţi, degrupul ce se înşirase de-a lungul gardului. Casa era, şi sevedea asta de la o poştă, nelocuită. Părăsită şi tristă.Ultimul ei locuitor murisede puţin timp, iar locuinţaarăta – fără stăpân –stingheră în inutilitatea ei.Semnul de doliu – oplăcuţă inscripţionată cunumele celui care lăsaseaceastă lume în căutareaalteia, mai bune – era fixatpe peretele dinspre stradă.Intraţi, intraţi – ne-aîndemnat ghidul nostru ad-hoc, deschizându-ne poarta.Invitaţia se limita, fireşte, la curtea pe care, tot dinimaginaţia mea de cititor, o „ştiam” mult mai mare. Ampăşit în bătătură. Curtea nu se întindea prea departe îninterior, în fundul ei nu se zărea nicio vâlcea tăiată pemijloc de un şanţ, aşa că m-am întors spre săteanulbinevoitor şi am întrebat: Da' salcâmul unde era? Binedocumentat şi probabil obişnuit cu această întrebare,„ghidul” ne-a indicat, imediat după casă, locul salcâmuluicare, dacă ar mai fi „trăit”, pesemne că ar fi dislocat curădăcinile lui întreaga temelie a casei – atât era de aproapede zidul construcţiei. Ceea ce fusese cândva prispa pe carenumeroasa familie moromeţiană se aduna la masă (şidinspre care nasul meu încerca în zadar să prindă unmiros de mămăligă pusă la fiert) era acum „modernizată”,închisă cu nişte geamlâcuri mici,prinse în rame negre, cauciucate,ca nişte ochi trişti, neputincioşi şistinşi scufundaţi îniremediabilele lor cearcăne.Închipuirea mea încerca în zadarsă vadă pragul de pe careMoromete, stând parcă deasupratuturor, stăpânea cu privirea pefiecare.Am înţeles, din relatărilebătrânului, că locuinţa devenisechiar o povară pentru restulfamiliei, risipiţi care încotro, prinBucureşti ori prin alte locuri din ţară.Am mai aruncat o privire spre fundul grădinii, amîncercat să o zăresc prin ocol pe Bisisica, am căutat loculunde ar fi putut fi grădiniţa cu flori a fetelor, am maiprivit o dată casa, apoi am ieşit în drum. Bătrânul „ghid”parcă aştepta: ştia că mai urmează o întrebare la care erapregătit să răspundă, dar pe care eu întârziam a i-o pune.Îl simţeam nedumerit şi descumpănit – oare vizitatoareaasta nu ştie? Deodată mă întorc spre el şi-l întreb, cuglasul, recunosc abia acum, plin de speranţa că măcaracest ultim loc se va mula peste acela din imaginaţia mea.Da' fierăria lui Iocan, poiana fierăriei, mai este? Undeeste? Dintr-odată parcă destins, ca un arc din care a pornitdeja săgeata, omul îmi răspunde satisfăcut: Sigur, taică!Este, duceţi-vă s-o vedeţi! E… – şi braţul îmi indicădirecţia – acum e acolo… discoteca! Şi ultimul cuvânt îlrosteşte ca şi cum ar anunţa o mare victorie.Mă îndrept decisă spre autocar. Am renunţat să maivăd… poiana-discotecă!!RODICA LĂZĂRESCU____Foto: Siliştea Gumeşti. Casa în care s-a născutMarin Preda69
- Page 4 and 5:
„Nu pot înmuguri ramurilefără
- Page 6 and 7:
Jocul acesta magic al culegeriicuvi
- Page 8 and 9:
OCHEAN ÎNTORS(II)Şi, ajuns aici,
- Page 10 and 11:
Marile personalităţi istorice, pr
- Page 12 and 13:
Păşim, în sfârşit, în minunat
- Page 14:
oţi, care nu oprea în gări decâ
- Page 17 and 18: Incantaţia poetică primeşte înc
- Page 19 and 20: Nu s-a remarcat, precumpănind, ca
- Page 21 and 22: Veronica Ştir, Mugur de iarnă, po
- Page 23 and 24: în amprente”prin „Fereastra n
- Page 25 and 26: Victoria Fătu Nalaţiu revine pe p
- Page 27 and 28: ,,Am să te îmbrac în aurFinlando
- Page 29 and 30: La Salvadore Quasimodo la Eugenio M
- Page 31 and 32: după cum însuşi mărturiseşte,
- Page 33 and 34: A unei construcţii interioare de a
- Page 35 and 36: “Ştiu instinctiv că anumite sub
- Page 37 and 38: un colectiv condus de un om de paie
- Page 39 and 40: pus foarte acut şi lucid problema
- Page 41 and 42: îndrăzneala. Dar aceasta nu se va
- Page 43 and 44: Ca să-ţi probez că nu suntstins,
- Page 45 and 46: Dimineţi fără glorieMOMENTDeci u
- Page 47 and 48: CUANTE INEGALEDe câte ori îţi ad
- Page 49 and 50: El spunea: până când armata şi
- Page 51 and 52: descifreze cu argumente ale vieţii
- Page 53 and 54: Cele optsprezece basme aleantologie
- Page 55 and 56: Cum asta nu se întâmplase, decizi
- Page 57 and 58: căpitan, inspectează posturile, f
- Page 59: DOMNEŞTE-MĂ, DOAMNE!Domneşte-mă
- Page 62 and 63: (SUA)Gloria Mindock este directoare
- Page 64 and 65: Mă răcoresc un pic şi amremuşc
- Page 66 and 67: - Fac tot ce mi se spune.- Dar, cre
- Page 70 and 71: Cu ceva vreme în urmă(cam multă,
- Page 72 and 73: cinic sentinţa conform căreia şm
- Page 74 and 75: Lipseşti dintre lumine,Dar nu lips
- Page 76 and 77: La Biblioteca OnisiforGhibu din Chi
- Page 78 and 79: LANSARE DE CARTEFERICITA CĂLĂTOAR
- Page 80 and 81: CurierVă felicit,Andras F. Balogh
- Page 82 and 83: P.S. Aştept cu interes şi numerel
- Page 84 and 85: Cunoaştem cu toţii proverbul “C
- Page 86 and 87: La 74 de ani (s-anăscut în 1937,
- Page 88: Pagini din Codex Aureus____________