Vatra veche 8, 2011, Final

La Salvadore Quasimodo la Eugenio Montale etc., îiîntâlnim pe cei 144 de confraţi care l-au călăuzit pe poet înanii de formare, iar acum compun „inima” acestei cărţi depoeme, parcurgând împreună spaţii lirice şi temporale, înstil propriu, răpanian. Fiecare primeşte acelaşi spaţiu, ca unavertisment al autorului că fiecare poet îşi are însemnătatede sine stătătoare, care nu poate fi măsurată, ci poate fidoar simţită şi trăită. Nu este vorba de o organizarecronologică sau după un criteriu al apartenenţei la unanumit curent! Nu!Theodor Răpan demonstrează, astfel, că poezia existăşi respiră frumos dincolo de barierele conformismului,dincolo de convenţiile raţionale. Abandonând toate acestelucruri, poezia devine pură libertate, pătrundere în noiînşine şi depăşire a imediatului.Motivul poetic se construieşte ca un dialog: mai întâise citează textul ce îl declanşează, apoi se dă răspunsul. Decele mai multe ori, se remarcă vocativele care creeazăreuniunea dintre opere, interacţiunea lor.Replica se naşte dintr-o necesitate de a imagina şi de arememora stări. Până la urmă, la baza ei stă capacitatea dea intui şi de a identifica atmosfera lirică, apoi de a şi-oasuma, pentru ca, în final, să o poată exprima printr-unfiltru propriu, adăugând memoriei şi afecţiune.Până la un punct, se poate considera că volumul defaţă este un manifest al respectului şi al recunoştinţei, aliubirii faţă de poeţii incluşi. Vocea lirică a creatoruluidepăşeşte omagiul, ea devine ecoul propriei arte, a Poeziei.Ceea ce este surprinzător la Evanghelia cerului esteuşurinţa cu care operează inserţiile, stabilind o realăconexiune ce este resimţită atât la nivel emoţional, cât şiintelectual. Poeziile deja consacrate devin acumprovocările unor poeme originale, sublime.Cei 144 de poeţi ai ,,zodiilor lirice”, toţi universali,sunt prezenţi în carte în sistem reflex.În chip firesc, propun denumirea acestei specii literarepoetice postmoderniste, pe care o cultivă în acest volumpoetul Theodor Răpan, REFLINTEXT (reflex literarintertextual). Îmi asum invenţia sintagmei !Reflintextul devine, astfel, un mod de receptareprofund subiectiv al sentimentelor filtrate liric, înţeles camodalitate de „a fi” a eului, situarea lui în centrul unuiunivers pe care îl reconstruieşte din temelii.Harul şi cultura literară i-au permis poetului TheodorRăpan realizarea unui dialog deschis cu cei 144 de „aleşi”,replica sa pornind din sufletul lor către Poet şi de la Poetcătre cititor.Universul tematic, modalităţile de expresie şiformulele prozodice ale acestui volum relevă din plin oînnoire a formelor poetice cultivate de Răpan. De aceea,recunoaştem în această ipostază inedită gândirea saaforistică: „Toată viaţa e o călătorie prin cărţile altora!’’Acest adevăr stă, de fapt, la baza cărţii de faţă: 144 depoeme, cu 144 de opere grafice de Damian Petrescu! Uncerc perfect, deşi concret el nu poate fi nici văzut şi nicicuantificat! Cum să cântăreşti emoţia, sufletul?...Dependent de stările relevate de vocea nuanţată apoemelor, ilustraţiile se înfăţişează grav, ca nişte martoricare ştiu mai mult şi pot spune infinit mai mult, numai dacăsunt privite aşa cum se cuvine.Orice am face, orice am spune, între Theodor Răpanşi Damian Petrescu există o chimie magică inexplicabilă,benefică Artei lor!Chiar dacă de vârste diferite, chiar dacă trăiesc unuldeparte de altul, există un ,,ceva’’ care îi uneşte: poeziaDeliormanului sfânt! Chiar părăsit şi de unul şi de altul,neuitată, Pădurea Nebună scormone şi vântură în sângele şicarnea inimii lor, cu gheare de foc, complinireaFrumosului!În spatele celor 144 de poeţi sunt sute şi sute de cărţide poezie ale celor 144 de autori, citite, tălmăcite,răstălmăcite. E o provocare inspirată, inteligentă, originală,sensibilă, delicată, la lectură, pe care nimeni nu a maifăcut-o până acum la noi, aşa cum o face Theodor Răpan.Poetul se distinge, eminamente, prin energia creatoare,prin vitalitatea ideilor, prin originalitatea imaginaţiei prinprospeţimea stilului, ca şi prin forţa lirică proprie, creaţia safiind una a simţirii, ca mod de a fi şi de a supravieţui!Lăudabil este, totodată, şi ataşamentul Editurii Semnefaţă de poetul Theodor Răpan, care, iată, îi tipăreşte ceade-a noua carte, neîntrerupt, sub sigla sa!Neîndoielnic, viitorul poeziei sale e scris în stele!„Rasa mea? Vampir!”– un astfel de titlu te intrigăşi te descumpăneşte, cândel se află pe coperta unuidosar cu aproape o mie defile. Deruta e cu atât maimare cu cât „dosarul” ţi-lpune în faţă o tânără cepare de-abia ieşită dinadolescentă, firavă,delicată.Dar şi aici aparenţeleînşeală. „Adolescenta” enăscută la 15 noiembrie1985, la Sibiu, a absolvitLiceul Energetic din Iernut, în anul 2001, an în care sestabileşte în Spania, în localitatea Alcalá de Henares, casoţie, devenită în şase ani mamă a doi copii.Între legănatul pruncilor şi schimbatul scutecelor,Raluca Andreea Chiper a scris. A început să scrie proză dela sfârşitul deceniului trecut, fără să publice nici înRomânia, nici în Spania. Şi fără să se implice în vreun felîn viaţa literară.„Rasa mea? Vampir!”, un roman masiv, constituiedebutul său literar şi el reprezintă căutările autoarei legatede vampirism.E o carte densă, dar cursivă, scrisă din instinct, areritm, personajele sunt bine definite, iar ficţiunea literară,dincolo de titlul derutant, este una care a crescut dinrealităţile cotidiene, din care autoarea şi-a extras substanţanarativă.Povestea e doar la început. Al doilea volum, la fel demasiv, e în pregătire.Dincolo de orice observaţii care pot fi făcutescriitorului (de-o inocenţă cuceritoare) şi naraţiunii, carteatrebuie tratată cu toată atenţia, pentru că ea anunţă unprozator, îndrăzneţ, tenace, care are un cuvânt de spus înproza tânără.N. BĂCIUŢ29