Vatra veche 8, 2011, Final

(II)„Vreau să faci ceea ceface o femeie care vrea să-iplacă numai bărbatului ei.Orice s-ar spune, bărbaţii nuse ţin decât după femeilecare primesc, atraşi dedulcegărie ca muştele lamiere. Femeile cinstite au opurtare care îi pune pegoană.” „În ceea ce măpriveşte, îţi declar că nudoresc să renunţ la lume şisă mă îngrop de vie pentruun bărbat.[....] E minunatăaceastă tiranie a domnilorbărbaţi, care vor să moripentru toate plăcerile, ca să trăieşti numai pentrudumnealor.” - este afirmaţia plină de insolenţă a Angelicăi,infidela soţie. Georges Dandin îl prefigurează pe Jourdaindin Burghezul gentilom, cu deosebirea că Dandinrecunoaşte că a vrut să parvină şi regretă amarnic ceea ce afăcut.Două secole mai târziu, în spaţiul românesc, I. L.Caragiale, cel mai mare dramaturg şi în acelaşi timp unuldintre marii scriitori români, ilustrează şi el în comediilesale problemele legate de relaţiile de infidelitate conjugală,încornoraţi, triunghiuri conjugale. Comediile lui I. L.Caragiale au fost calificate de critici ca fiind lipsite demoralitate, pline de încornoraţi naivi, de amanţi fărăscrupule, de femei cu moravuri uşoare despre care nu artrebui să se vorbească pe scena unui teatru, ci în bâlciurilede la marginea oraşului. Din acest punct de vedere, celemai violente atacuri au fost îndreptate împotrivacomediilor – O noapte furtunoasă şi D-ale Carnavalului,piese în care criticii au văzut doar imoralitate şi trivialităţi.Lipsa de moralitate a eroilor lui Caragiale seamănă foartemult cu lipsa de moralitate a eroilor marilor autori de satireşi comedii – Machiavelli sau Molière. Scrierile luiCaragiale sunt strâns legate de istoria României şi asocietăţii civice a timpului său. Înţelegerea pieselor sale nueste posibilă fără o cunoaştere a trecutului şi a situaţiei deatunci a poporului român, aşa cum nici comediile luiMolière nu pot fi înţelese fără cunoaşterea “preţiozităţilor”din acea vreme sau a luptelor autorului împotrivaTartuffilor epocii sale. Comediile lui Caragiale au devenitde-a lungul anilor adevărate “documente” satirice, socialeşi istorice, ale vremurilor sale.Criticul Ioan Constantinescu spune despre comediilelui Caragiale că eroii acestora, adevărate marionete,dincolo de parodie şi grotesc, trăiesc de fapt o dramă aînstrăinării de propria lor natură, o dramă a incapacităţii dea acţiona prin ei înşişi. Personajele se află într-un spaţiuînchis fără ieşire, la fel cum mai târziu, eroii teatruluiabsurdului trăiesc un comic ce nu oferă nicio ieşire. Apareîn scenă o lume alienată, profetică, de o profeţie burlescă,regăsită la Jarry sau Ionesco, o lume dizarmonică, aproapeanimalică, cu personaje lipsite de o autentică viaţăinterioară, care nu depăşesc frecvent nivelul instinctelorumane şi în acelaşi timp o profundă critică socială.Caragiale se dovedeşte un precursor al literaturiiabsurdului, pentru că tema fundamentală a teatrului săueste aceea a dezorientării omului. Dezorientarea estesemnul unei decăderi fizice, intelectuale şi morale.Dramaturgul pune absurdul în lumina unui comic în caresatira este una radicală. Personajele nu realizeazănonsensul existenţei lor. Veselia inconştientă (totul e binecând se sfârşeşte cu bine) din finalul comediilor estesemnul exterior al deriziunii absurdului.Încornoratul este un tip modern, acţiunile sale suntcomice, dar un comic în care grotescul împrumută nuanţeabsurde. Jupân Dumitrache, Pampon şi Crăcănel suntîncornoraţi “fără ieşire”, ei nu realizează starea loradevărată, sunt victime ale unei alienări simptomatice pecare o determină lumea lor. Jupân Dumitrache este de ostupiditate absolută, stabileşte raporturi deformate cuoamenii şi lucrurile, faptul, evident, că este înşelat deChiriac, nu îi spune nimic.Tipul gratuit al Commediei dell’arte devine laMolière tip esenţial. Comicul lui Caragiale are la rândul luiputernice influenţe franceze, dar pentru naştereaîncornoraţilor săi, I. L. Caragiale a avut, poate, ca model,şi tipurile Commediei dell’arte, mai ales pe Căpitan, peDoctor şi pe Pantalone. Situaţiile prin care trec personajelelui Caragiale, nu pun faţă în faţă tipuri de oameni, cum oface comedia de tipuri psihologice a lui Molière. Oameniilui Caragiale nu sunt neapărat tipuri, în comediile lui nuîntâlnim oameni proşti, ci prostia, nu întâlnim oamenimeschini, ci meschinăria, teatrul său este un teatru cu tipuride vicii, o colecţie de vicii – imbecilitate, imoralitate,automatism, legate de un anume moment istoric, politic, deo anume societate.Jupân Dumitrache este un înşelat care îşi orienteazăbănuielile pe o direcţie falsă, la fel ca şi Sganarelle,încornoratul închipuit, dar spre deosebire de acesta,Dumitrache este un încornorat real, care bănuieşte doar pealtul, într-o comedie în care iluzia şi adevărul, aparenţa şiesenţa se îmbină necontenit. El ignoră sau pare că ignorăadevărul. Gelozia lui turbată este o modalitate de a apărainstituţia burgheză a familiei. El nu este gelosulsentimental şi îndrăgostit, gen Othello, ci apărătorulhotărât al onorabilităţii burgheze. El nu vede pasiuneadintre Veta şi Chiriac, nu o poate vedea, pentru că un astfelde sentiment şi o astfel de manifestare nu intră în felul luide a înţelege mecanismele lumii. Jupân Dumitrache seteme de asaltul bagabonzilor care fac ochi dulci cucoanelorşi care vor să spargă casele negustorilor cinstiţi, dar nu seteme de pasiunile pe care nevestele de negustori le-ar puteacontracta, pentru că nu înţelege un astfel de mecanism.Jupân Dumitrache nu este un mahalagiu în înţelesultopografic al termenului. “Mahala” este un cuvânt turcesc,ce înseamnă cartier, fără conotaţia dobândită ulterior,prezentă şi în dicţionare, de: “persoană cu apucăturivulgare care se ceartă şi bârfeşte”.Asemănător Căpitanului din Commedia dell’ arte,Jupân Dumitrache este un brav căpitan în garda civică.Oricât ar fi fost garda de ironizată în epocă, Jupânul îşiîndeplineşte cu conştiinciozitate obligaţiile funcţiei de→TAMARA CONSTANTINESCU56