Vatra veche 8, 2011, Final

după cum însuşi mărturiseşte, născută pe ruinele morţii.Moartea trebuie să fie o etapă foarte importantă în viaţaomului, fiindcă prin ea renaşti în absolut, de aceeafilozoful Cioran o leagă de iubire, iubirea fiind singuracare nu moare, ea poate învinge şi frica de moarte, poateînvinge şi moartea: „Moartea n-are sens decât la oameniicare iubesc pasionant viaţa. Să mori, fără să ai de ce să tesepari?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii.Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nueste decât un alt cuvânt pentru frică. Numai bogaţii simtmoartea; săracii o aşteaptă; niciun cerşetor n-a murit.Numai proprietarii mor. Agonia săracilor este un pat cuflori, faţă de cea a bogaţilor. Dacă ar aduna cineva în sinetoate temerile şi agoniile palatelor, acea persoană ar fiMoartea. A muri în lux înseamnă a muri de nenumărateori. Cerşetorii nu se sting în pat şi de aceea nu mor. Nu semoare decât orizontal, în acea îndelungată percepere încare moartea se prelinge la viaţă. […] Rătăcitorii lasuprafaţa vieţii, ei rămân vagabonzi la suprafaţa morţii.“ 7Prin aceste cuvinte, filozoful afirmă că înainte de a muritrebuie să înveţi să mori, căci să mori oricum, asemeneacelor ce au tot în această lume trecătoare e o pierdere asensului Absolutului şi o gustare a suferinţei, a muri e oîntreagă artă, săracii prin simplitatea lor o înţeleg primii,căci ei aşteaptă prin moarte să obţină acea bogată fericireveşnică promisă de Divinitate. Dar în toată această artă dea muri, filozoful, contrar moralei creştine, e adeptulorgoliului, păcat ce a dus la căderea unor îngeri ce au vrutlocul Divinităţii şi mai apoi a omului, afirmând că „Lipsade orgoliu compromite moartea“ 8 , opunându-se doctrineicreştine ce ne învaţă să acceptăm moartea ca plată apăcatului, pentru a dobândi fericirea „Creştinismul, sau nuştiu cine, ne-a învăţat să închidem ochii, să avem ochiiplecaţi, ca moartea să ne găsească paşnici şi supuşi. Oeducaţie de două milenii ne-a obişnuit cu o moartecuminte şi aşezată, modestă şi sigură. Murim în jos. Şiastfel nu avem curajul să ne pironim în clipele din urmăochii în soare.“ 9 Filozoful visează însă la „o moarteindiscretă, în văzul întinderilor şi al depărtărilor.“ 10 . El nuşidoreşte să moară în jos, umil, resemnat cu soartaumanului, el vrea o moarte care să-l unească cu cerul.Filozoful nu e de acord nici cu oamenii care depreciazămoartea: „Defectul tuturor oamenilor care cred în cevaconsistă în a deprecia moartea.“ 11 . Indiferent de motiv, fiecă sunt creştini sau nu, oamenii ar trebui să înveţe sămoară, pentru că altfel nu-şi vor reveni niciodată din acestblestem, din această închisoare, din acest război între viaţăşi moarte: „Îşi va reveni vreodată în fire omul dupălovitura de moarte pe care i-a dat-o vieţii?“ 12 .Filozoful ne vorbeşte despre teama de moarte, carepersistă atâta timp cât nu înţelegi moartea, atâta timp câtnu înveţi să mori în sus, să mori spre cer şi porneşte aprezenta această teamă a morţii, de când omul e în floareavârstei, de când el ar dori ca tot universul să fie a ei, să fie7 Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, ed. Humanitas, Bucureşti, 2008,pag. 19, 208 Idem, Ibidem, pag. 459 Idem, Ibidem, pag. 4510 Idem, Ibidem, pag. 4511 Cioran, Emil, Amurgul Gândurilor, ed. Humanitas, Bucureşti,2008, pag. 19212 Idem, Silogismele amărăciunii, ed. Humanitas, Bucureşti,2008, pag. 105mereu tânără, frumoasă şi veşnică: „Adolescent,perspectiva morţii îmi trezea o spaimă cumplită, ca săscap, dădeam fuga la bordel sau îi chemam în ajutor peîngeri. Dar cu vremea ne obişnuim cu propriile temeri […]Şi dacă o vreme îi invidiam pe schimnicii din Egipt care-şisăpau mormântul spre a-şi picura apoi în el lacrimile,acum, de mi l-aş săpa pe al meu, n-aş lăsa să cadă în eldecât mucuri de ţigară.“ 13 Atât de plictisit de tot ceînsemnă viaţă, filozoful Cioran în locul lacrimilor vieţii nuar putea pune decât mucuri de ţigară, mucuri cesimbolizează de fapt toate încercările lui de a înţelegeviaţa, încercări arse în neînţelesul Absolutului ascuns înmoarte.Dornic de a descoperi ceva frumos în moarte,filozoful ar substitui-o veşniciei, dar nu o poate percepedecât ca pe ceva rece, ca pe ceva sinistru: „Moartea estenegaţia totală a esteticului, ca şi suferinţa sau tristeţea.Moartea şi frumuseţea! Două noţiuni care se resping înmod absolut. Căci nu cunosc nimic mai scârbos decâtmoartea, nimic mai grav, mai sinistru! Cum au putut fipoeţi care să găsească moartea mai frumoasă [...] Moarteaeste suprema realitate în ordinea negativă. Ironia este că tetemi de ea [...] cu cât o admiri [...] negativitatea morţii îmiinspiră admiraţie. Dar este singurul lucru pe care îl potadmira fără să îl iubesc. Grandoarea şi infinitatea morţiimi se impun. Dar disperarea mea e atât de mare, încât n-am nici speranţa morţii. Cum aş putea-o deci iubi? Despremoarte nu se poate scrie decât în contradicţii absolute.Cine va spune că are o idee precisă despre moartedovedeşte că nici nu o presimte, deşi o poartă în el. Şifiecare om poartă nu numai viaţa, dar şi moartea sa.“ 14Viziunea filozofului Emil Cioran asupra morţii,conform celor prezentate în textul de mai sus, este unaplină de ambiguitate. El trece moartea de la admiraţie lacea mai mare negativitate, de la cel mai scârbos şi sinistrulucru la un firesc al destinului uman, constatând că omulde când are în el prima scânteie de viaţă, are şi amprentamorţii. Moartea îl aşteaptă răbdătoare şi tăcută ca el să-şiplătească tributul că a îndrăznit să guste viaţa.Moartea va rămâne mereu cea mai mare enigmăpentru umanitate, nimeni nu a putut să o înţeleagă pedeplin, religia i-a găsit sens în viaţa veşnică, literatura aîncercat să-i îndulcească amărăciunea, muzica să-iascundă durerea în armonie, pictura să o încuie în simbol,iar filozofia să-i caute esenţa în puterea fiecărei fiinţe, aşacum a făcut şi filozoful Emil Cioran lovindu-se mereu decontradicţiile ei absolute.Bibliografie:1. Bacovia, George, Opera poetică, ed. Cartier, Chişinău, 20072. Cioran, Emil, Amurgul Gândurilor, ed. Humanitas,Bucureşti, 20083. Cioran, Emil, Silogismele amărăciunii, ed. Humanitas,Bucureşti, 20084. Cioran, Emil, Pe culmile disperării, ed. Humanitas,Bucureşti, 20085. Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, ed. Humanitas, Bucureşti,20086. Culegere de Balade populare – Mioriţa – ed. Herra, 200713 Idem, Ibidem, pag. 11714 Idem, Pe culmile disperării, ed. Humanitas, Bucureşti,2008, pag. 4831