Vatra veche 8, 2011, Final

A unei construcţii interioare de atitudine şi asumare, decare acum are nevoie poporul român.Noi am mai trecut prin momente haotice şi nefericite înzbuciumata noastră istorie.Dar dascălii, intelectualii, personalităţile, oameniicuraţi de la munte şi de la câmpie, învăţătorul onest deţară, preotul înţelept de ţară, profesoara de literatură saude matematică, medicul împătimit sau moaşa inimoasătrezită-n toiul nopţii să aducă pe lume un sufleţel, şi alţii,cu miile, ne-au ajutat mereu să ne regăsim.Ne vom regăsi şi acum, Doamne ajută.În spiritul acestei regăsiri de sine, în spiritul apărăriifiinţei naţionale intrinsece, scrie, şi nu scrie în van,Verginia Vedinaş.Cartea începe cu o confesiune şi e una de împătimită aadevărului.Ea spune «Primul lucru pe care aş vrea să-lmărturisesc despre mine este acela că eu nu pot să tac.Să mă complac. Să mă fac că nu observ şi să nureacţionez în niciun fel. Orice, oameni buni, dar nu-micereţi asta. ! »Avem dreptul să gândim, să observăm, să neexprimăm. Dacă vom reîncepe să tăcem şi să mârâim pesub masă, înseamnă că ne merităm soarta.Doamna profesoară, ei bine, nu tace. Iată câtevaexemple care nu o fac deloc simpatică guvernanţilor,puternicilor zilei, dar nu de asta-i arde juristei deexcepţie !În « De-a alba - neagra cu educaţia ! » autoarea punemereu punctul pe i luând la puricat legea educaţieinaţionale, cea declarată neconstituţională de CurteaConstituţională prin decizia publicată în Monitorul oficialnr. 40 la 19 ianuarie 2010. În « Şcoala la răscruce devânturi…politice » din nou educaţia e subiect defrământare, felul autoarei de a se exprima e franc, fărăocolişuri şi de-o savoare anume. « De multe ori mi-ammărturisit, mie şi celor cărora mă adresez, de regulă,studenţii mei, că dacă ar fi să se iniţializeze o competiţiepentru cei care dovedesc cea mai mare imaginaţie în agăsi soluţii ocolitoare faţă de lege, neîndoielnic noi am fifruntaşi. Cum Dumnezeu se face că suntem în fruntenumai la numărul de sinucideri, la cel mai mic nivel detrai şi nu reuşim să dezvăluim şi dimensiunea creatoare apersonalităţii acestui popor? (…) Grav e când şiautorităţile publice, care ar trebui, potrivit competenţeilor, să stăvilească astfel de porniri, le legitimează prinsoluţii care te determină să te întrebi, precum hâtrulMoromete, cine e nebunul. Noi, cei care, puţini câţi maisuntem, ne străduim să gândim şi să acţionăm pozitiv şiconstructiv şi să ne asumăm riscul de a ne lua la luptă cuimpostura, sau ei, care nu au altă preocupare decât săinventeze soluţii prin care să facă să pară normale, legaleşi dacă se poate şi morale acte şi fapte care nu au nici ceamai mică legătură nici cu legea, nici cu buna credinţă şicu atât mai puţin cu seriozitatea profesională ».De remarcat temele de discuţie, nimic nu e decomplezenţă, nimic nu e minor, totul vizează profundul,implicarea, luarea de atitudine, fundamentalul în texte caÎnalţi funcţionari publici sau «în alţi» funcţionari, Un timphidos-Siluirea legii, Angajarea răspunderii Guvernuluiîntre limitele Constituţiei şi limitele bunului simţ,Degringoladă în loc de perfecţionare, Mai avemConstituţie ? Sarabanda « premierilor desemnaţi »,Pseudoreforma constituţională, Batjocorirea limbiiromâne, Astăzi, nici moartea nu mai are reguli, Sistemulde valori nu s-a răsturnat. El nu mai există, Repetenţiidemocraţiei, Nimeni nu ne poate lua demnitatea dacă noinu i-o dăm sau Legiferare cu forcepsul.Să zicem că măsura glasului limpede, asumat, clar, alacestei autoare care este în acelaşi timp o conştiinţă aprezentului, e textul « Integritatea teritoriului-sfânt idealtrădat. » care ia în discuţie abordarea problemeiautonomiei autoproclamatului Ţinut Secuiesc. Textul nu edoar un text bine scris, simţit, înţelept şi dramatic, e oadevărată mărturie a unui timp. Pe care, culmea, îltrăim !Pentru că Virginia Vedinaş scrie de parcă cel careciteşte e cumva atemporal, explicând lucrurile, faptele,situaţia personajelor cu o candoare a rigurozităţii dacăi-aş putea spune aşa !, ca de exemplu.« Liderul reuniunii a fost un preot reformat, cetăţeanromân de naţionalitate maghiară ajuns între timp nunumai parlamentar european, ci şi vicepreşedinte alParlamentului European, înalta demnitate fiind obţinutăcu sprijinul partenerilor de guvernare, a căror colaborarese extinde peste graniţele ţării. Şi care şi-a îngăduit înprezenţa preşedintelui României ,pe teritoriul statuluiromân al cărui cetăţean este şi care l-a făcut parlamentareuropean, să îndemne populaţia maghiară să iasă înstradă pentru a-şi câştiga autonomia, pentru că, dacă laKosovo a fost posibil, de ce nu ar fi posibil ca şi înRomânia o minoritate etnică să-şi dobândeascăautonomia teritorială, desprinzându-se de statul căreiaaparţine. Nu este pentru prima dată când liderii maghiariau astfel de abordări prin care militează la desprindereaunei părţi din teritoriul României şi proclamareaindependenţei teritoriale a acestuia. Grav este faptul căastfel de proiecte se dezbat în prezenţa şefului statuluiromân».Explicate aşa, faptele au o altă consistenţă să zicem,autoarea scrie de parcă cel care citeşte e din Chile săzicem şi încearcă să înţeleagă bizareriile politichieiromâneşti.Cartea e de citit, ce mai încoace şi încolo !Autoarea e şi de excepţie şi excepţională.V-o recomand călduros, fie şi pentru fragmentulreferitor la dezbaterile publice stârnite de hotărâreaConsiliului Suprem de Apărare a Ţării cu privire laaprobarea strategiei de securitate naţională, în care, dupăcum se ştie prea bine, presa figurează ca unul din factoriide risc la adresa securităţii naţionale. Iar autoareapunctează, ca la tenis. « Susţinere care dincolo de aspectulei hilar, este revoltătoare în contextul în care presareprezintă, peste tot în lumea civilizată, câinele de pază aldemocraţiei. Să înţelegem că la noi nu prea are ce săpăzească sau că democraţia este atât de funcţională încâtnu are nevoie de pază ? »Iulie 2011______*prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, Orgii procedurale,Universul Juridic Bucureşti, 201133