Vatra veche 8, 2011, Final

Pictura şi fotografia, două artesurori, născute totuşi la milenii distanţă,au fost dintotdeauna forme de comunicarestrict umane. Prin urmare, evoluţia lor întimp are, în mod firesc, asemănări dar şiunele deosebiri. Astfel pictura apărutăîncă din zorii umanităţii posedă încă de laînceput valenţe simbolice dar şiinformaţie vizuală (picturile rupestre) apoireproduc figuri şi peisaje, narează prindesen diferite texte şi învăţăturile aferentepentru o populaţie analfabetă, dar caretrebuie să cunoască scripturile (picturareligioasă), ceva mai târziu ajungând lamodalităţi non figurative de transmitere aunor emoţii sau sentimente. În tot acesttimp, să nu uităm, pictura evoluează şispre pictogramă sau ideogramă, devenindastfel principalul vector de comunicare înscris, practic fundamentul culturii umane.Avem chiar exemple de scris care nici nupare şi probabil nici nu şi-a propus să se desprindă foartehotărât de ceea ce înţelegem noi acum prin pictură (ex.enigmaticele scrieri ale vechilor culturi amerindiene).Prin comparaţie, fotografia, interpunând întreexecutant şi subiect un aparat, prin urmare un mecanism, nuputea fi decât un mijloc de a reproduce cât mai fidel oanumită secvenţă din realitatea înconjurătoare. Şi, pentruînceputurile sale, chiar asta a şi fost ceea ce nu-i micşoreazăcu nimic meritele în documentarea ilustrată a diferitelorperioade istorice. Numai că omul are întotdeauna tentaţiadepăşirii limitelor şi foarte repede ochiul fotografului esteînlocuit cu ochiul artistului şi fotografia, fără a-şi depăşilimitele tehnice, devine artă. Va reuşi astfel, precum pictura,să transmită emoţii, să stârnească dispute sau dezbateri, să seînscrie foarte repede în circuitul valorilor artistice, făcândunesă ne gândim la anticul Protagoras cel care a spus că omuleste măsura tuturor lucrurilor.Sub aceste faste auspicii privesc fotografiile primite,parcă exact atunci când am nevoie de ele, de la NatalieSchor, un artist fotograf confirmat nu numai de premiileobţinute ci şi de succesul real pe care îl are în spaţiul public,prin ilustrarea, în ultimii ani, a mai multor publicaţii derenume.Felul ei de a surprinde secvenţe din viaţaînconjurătoare are, ori cel puţin aşa îmi place să cred, cevamistic pentru că este greu să-i priveşti fotografiile şi să nuîncepi a te întreba despre rosturile existenţei, sau despretainele vârstelor. Asta deoarece, eu unul, atunci când amprivit câteva fotografii cu chipuri de copii, am simţit nevoiade a mă reîntoarce (cu gândul chiar am făcut-o!) la vârstaaceea în care lipsa dinţilor din faţă nu era, în niciun caz, otragedie, sau pentru a revedea cum lumina soarelui se dizolvăîn părul blond al unui băieţel care se joacă destul deindiferent la faptul că ochiul magic al fotografului îl face săsemene cu un înger. Sau, cine ştie, chiar ne relevă aceastăipostază pe care noi, prinşi în cotidian, nu o mai putemobserva.De multe ori am privit însă fotografiile unor oameni învârstă, surprinse în acelaşi numit banal cotidian de cătreNatalie Schor şi am rămas pe gânduri deşi nu mai aveam defăcut efortul translării în timp. Sau poate tocmai din aceastăcauză. Vârstnicii ei sunt ceea ce numim oameni obişnuiţi,deloc impunători sau falnici şi nici fotografia în sine nu-şipropune exerciţiul admiraţiei cu accentetriumfaliste pentru viitorime. Ei sunt, camla fel cu noi toţi, dintre aceia care în modsigur nu au câştigat la loteria vieţii, iarasta ni-i face apropiaţi şi chiar dragi,pentru că-i înţelegem, iar Natalie are unfel special de a trata subiectele cu oincredibilă duioşie şi căldură pe carereuşeşte să ne-o transmită aproapeinstantaneu, imediat ce privim fotografia.Sigur nu mă voi întreba niciodatădespre cum foloseşte ea tehnica subtilă alclar-obscurului, efectele de blur sau camcâte sute de fotografii a făcut pentru cauna dintre acestea să incite la reflecţii. Lerămâne asta specialiştilor şi ei o vor face,sunt convins, cu asupra de măsură. Pentrumine, important este rezultatul, faptul căprivesc o imagine, aş spune comună, dacănu aş cunoaşte abilitatea cu care NatalieSchor ştie să surprindă un „ceva” care sămă conducă spre necesitatea unei aprofundări. Seamănă înfelul acesta cu acei filozofi, tot din antichitate, despre care sespune că, printr-o singură întrebare reuşeau să creeze curentede opinii în rândul discipolilor şi, nu de puţine ori, acestedezbateri durau zile întregi. Ştim povestea cu Alcibiade care,atunci când îi reproşează lui Socrate că el nu face decât săpună întrebări, a primit răspunsul: Da, ai dreptate, dar ştii câtde greu este să pui o întrebare înţeleaptă?Cam în acest fel sunt şi fotografiile bătrânilor surprinşide ochiul artistei şi nemuriţi în memoria camerei foto. Oimpresionantă sursă de întrebări înţelepte.Primită de curând, fotografia de mai sus poartă titlul:Privind spre viaţa de dincolo. Ca de obicei pare ceva absolutbanal. O femeie în vârstă părând a duce cu ea toate bunurileacestei vieţi priveşte pe fereastra vehiculului cu carecălătoreşte. Ar fi simplu dacă am rămâne la acest nivelignorând uriaşele capacităţi ale artistei de a juca inteligent şicu profunzime potenţele de interpretare ale instantaneului. Şine putem întreba: Ce o fi sugerând oare prezenţa unui omvârstnic într-un vehicul? O călătorie dinspre un trecut cătreun viitor greu de anticipat printr-un prezent vădit frustrant?Este oare calmul cu care personajul priveşte pe fereastră doaraparent, sau este chiar acea detaşare faţă de lucruri, îngeneral, pe care, la un moment dat, toţi o vom avea? Iarpeisajul văzut prin fereastră, mult mai colorat decât restul,reprezintă oare o speranţă cu care ne motivăm pentru aceldincolo? Dacă este aşa ce bine face Natalie că pune acealumină, cea mai puternică din toată fotografia, în cadrulferestrei spre dincolo, dând astfel sens întregii călătorii. Deşi,uite, mă întreb dacă toate acestea nu sunt decât în minteamea. Dar chiar dacă este doar aşa, nu pot să nu remarc, oare acâta oară, că Natalie Schor are un fel special de a te face săgândeşti cu implicare la bucuriile şi tristeţile acestei vieţi. Iarlucrul acesta se numeşte talent, deşi eu, asumându-mi toaterăspunderile, aş spune că este un har. Unul dintre aceleaîngăduite doar celor aleşi.MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ85