Vatra veche 8, 2011, Final

PAMFLETCred şi eu că e greu de înghiţit hapul din scrisoareaanterioară! Auzi acolo! Cum adică să fii milionaroccidental şi să-ţi creşti copilul în spiritul munciidisciplinate şi eficiente, punându-l în faţa „crudului”adevăr abia când a terminat pe merit universitatea?! Bun,dar nici atunci să nu-l laşi ca pe găina oarbă în boabe şisă-l pui în schimb să facă o carieră de succes pe piaţaliberă?... Pentru ca abia mai târziu să-l aduci încet, încet lamierea-fierea afacerilor de tradiţie seculară în respectivulfamilion tipic pentru Franţaprofundă (o dinastie burghezăneaoşă, fondată pe vremea luiNapoleon de un căpitan alsacianasistat de o ordonanţă italiană înmariajul cu o contesă răpită dinRusia!!!). O astfel de atitudinespartană – fie ea pe cale dedispariţie astăzi – ar fi prea detot, e de părere chiar şifranţuzoaica de nevastă-mea, iarpentru voi cei din ţară e efectivde necrezut…De ce? Pentru că pe aicitradiţia burgheză a început să sescorojească pe la crăpăturiledintre libertate şi înstrăinare, pe când la noi vopseauablazoanelor de pe portierele trăsurilor sau a limuzinelor afost mereu… crudă, de pe vremea ciumei lui Caragea şi a„ciumelor” din comediile lui Caragiale încoace. Cu toatăaceastă convergenţă perversă privind erodarea fibreiumane sub acţiunea materialismului de diferite extracţii,există totuşi nişte diferenţe majore. Şi asta nu pentru că ardiferi calitatea umană a celor două societăţi…Forţate de regulile uneori inumane ale concurenţei realedin Occident, familiile responsabile pentru dăinuirea lorgenetică şi socio-economică au dezvoltat aici şi o „culturăa banului”. Adică, o educaţie pe mulţi bani pentru şi maimulţi bani. Obiectul acestei „dresuri” castratoare va fi fostmereu junele destinat a deveni Administratorul care vamunci cu modestie pentru a preda generaţiei următoare uncapital sensibil îmbogăţit. Pentru mize mai mici, darpăstrându-se un nivel similar de pretenţii, aceeaşi „reţetă”a fost aplicată conştient (sau doar indusă de mediu) şi lanivelul societăţii de mijloc, adică al micii burghezii şichiar al muncitorimii stângiste… Moştenitori dezaxaţi şirisipitori şi-au permis să prolifereze eventual doar cerculhiperbogaţilor care aşezau în spatele fiecărui prea-răsfăţatzănatic al sorţii un consorţiu de funcţionari ce administraude fapt afacerile. În orice alt caz, astfel de ipochimeniajunşi accidental la cârma unor mari averi s-au ruinat şi auruinat familia respectivă, creând fenomenul scăpătării (înspecial la familiile nobiliare)…În acest timp, noi eram în Est printre stabilopozii laadăpostul cărora Tanti Europa îşi vedea de sedimentăriletradiţiilor, fără teama de a fi tulburată de undele de şoc aleunei istorii redactate parcă de un autor asiatic obsedat delogo-ul publicitar: „Go West!” Această fortuită vocaţie asacrificatului de serviciu (mai tot timpul) „ne-a făcut să neîngropăm faraonii în folclor”, aşa cum bine ziceaSorescul, şi să ne lăsăm copleşiţi prin complicitate demoravurile aproximative ale scursurilor de prin Levant şiîncă mai de departe, ori mai de mult… Fără a avearăgazul fizic necesar de a construi ample arhitecturiconcrete, am fost mereu o lume în fugă şi pe fugă…Fanariotismul, balcanismul, miticismul şi cleptocraţia nuau fost şi nu ne sunt decât simptome ale lipsei sistematicede timp necesare maturizării psiho-sociale. Penuriaobiectivă a timpului de sedimentare nu ne poate fi însă ocircumstanţă atenuantă. O astfel de realitate geo-istoricăar fi trebuit să ne conducă la necesitatea unei autodepăşiriprin realizarea mai rapidă a sintezelor civilizaţionale. Unastfel de efort ar fi însemnat de fapt o activare pe bază deargumente a conştiinţei căbinele tău nu se poate realizadecât prin propăşireacolectivităţii. Este exact ceeace s-a şi întâmplat şi în unelemomente izolate de graţie alefiinţării noastre moderne, elealternând însă cu evuri deascensiune moftologică aneoîmbogăţiţilor puţini peseama neîmbogăţiţilor mulţi,totul pe fondul instaurăriiaproape metafizice aprincipiului Selecţiei negativea valorilor. Cu cât mai sus pescara socială se constituie decianumite avantaje, sinecuri şi mecanisme cleptocrtatice, cuatât indivizii „selectaţi negativ” pentru a le ocupa suntmai aproape de nulitatea şi impostura absolute.Modelarea literară cea mai cunoscută a acestei situaţiide anti-basm o identificăm în conflictul din O scrisoarepierdută de I.L. Caragiale: în lupta electorală dintreprostia lui Farfuridi şi nemernicia lui Caţavencu vaînvinge Agamemnon Dandanache care le însumeazădefectele, la care va mai adăuga: ramolismentul,exprimarea peltică şi gândirea saşie… Desigur, urmând caciclul să se tot repete până al apocaliptic, pentru că, nu-iaşa, Zoe îl consolează pe Caţavencu prin: „Nu-i asta ceadin urma cameră” (cu sens de alegeri pentru CameraDeputaţilor)...Conştiinţa alterării bunăstării de mai multe ori pe ogeneraţie, împreună cu aceea a ineficienţei induse ainstituţiilor Statului degeaba, a condus la un arivismhulpav şi generalizat. Neliniştea sa existenţială a fostsintetizată în mod divers la nivelul mentalului comun şiimund. Din el se degajă „înţelepciunea” de-a-ndoaseleaenunţată de obicei la momentul de dezabuzare a câte unuichef grosier de ţoape (între timp parvenite), care râgâie →HYDRA N. T._____Biblioteca Batthyaneum. Codex Aureus. Paginafinală, autobiografică, a Atlasului lui Ortelius, unde edescris drumul lui către Ţara Sfântă şi scene din viaţacelor întâlniţi pe drum. Foto Ecaterina Ţarălungă71