Vatra veche 8, 2011, Final

cinic sentinţa conform căreia şmecheria e să te scoţi tu,băgându-i pe ceilalţi la apă prin parazitarea unor formuledemocratoide: „Bă, nouă să ne fie bine! Restul, dă-i…încolo!” (sau chiar cu alte trimiteri, în funcţie de urmelede sânge rămase în… alcool!). Astfel de formule au avutultimelor două secole chiar şi fixări în spaţiul cultural, aşacum este cazul cu proverbul izvodit la începutul secoluluial XIX-lea şi cules de Alexandru Filimon în Ciocoii vechişi noi (fără a mai vorbi de noi şi de ciocoii de astăzi): „Făteom de lume nouă / Să furi cloţa dupe ouă!”, cudiagnosticul eminescian al motorului social… gripat:„Câştigul fără muncă, iată singura pornire…” (ScrisoareaIII), sau cu crezul ciumetelui de cartier, aşa cum l-asurprins textierul de la Timpuri Noi : „… sunt un erounegativ / Şi să mă schimb în bine nu am niciun motiv”(Helga – De regiune superior)…Rezistenţa notabilă faţă de acest proces pervers depromovare a loazelor a constituit-o perioada de inventarea României moderne sub presiunea burgheziei francofoneşi sub un sceptru germanic, proces culminând cuIndependenţa, Marii clasici şi formarea României Mari.Valorile constituite atunci prin impunerea fie şi timidă aunei meritocraţii au constituit apoi ţintele de atac parazitarde-a lungul a trei perioade nefaste. Total diferite ca şialcătuire, ele sunt unite prin acelaşi proces de înjumătăţirea timpului în desfăşurare a evenimentelor. Adică descurtarea în proporţie cel puţin aritmetică a timpului întredouă spirale complete ale procesului de degradare.La început a fost nevoie de aproape un secol pentru caţara să fie atât de slăbită, izolată şi trădată din interior şiexterior, încât să cadă pradă facilă ciumei brune şi, apoi,celei roşii. După aceea nu a trecut decât o jumătate desecol pentru epuizarea sângeroasă a experimentuluirepublicii comuniste iniţiat la umbra tancurilor sovietice,pentru ca apoi să abereze neaoş… Iar din 1989 până înultimii ani, cu precădere, nu a fost nevoie de niciun sfertde veac pentru ca valorile democraţiei Europei Unite săajungă în conştiinţa populară din mari idealuri doar lanivelul unor noţiuni golite de sens de către clasa noastră(im)politică. Aceasta a confiscat şi transformat tot maiaccelerat idealurile colective în averi private aducătoarede maximă bogăţie şi forţă discreţionară, contribuinddecisiv la împăierea democraţiei, la stârpirea clasei demijloc, la depopularea teritoriului şi la sărăcirea ţării (atâteconomic, dar mai ales de caractere, perspective şi dechef de viaţă, cu mama ei cu tot…).Aşa că, în încheiere, vă pup frumos pe portofel de aicide departe, unde ştiu că stau la scuteală de „ai noştri” carenu ne consideră „ai lor” decât atunci când au de luat,ştiind prea bine că nu vor avea de dat nimic, nici măcar…socoteală_______Biblioteca Batthyaneum. Codex Aureus. Abrahamaşezat în centrul Lumii, cu cele patru punctecardinale aşezate la capetele unei cruci simbolice, pelungimea unui cerc planetar. Foto EcaterinaŢarălungă_____________________________________________________________________________________________ASTERISCFragmentul 303 începe astfel:Lumea este a celor care nu simtnimic. Condiţia esenţială ca să fii ompractic e absenţa sensibilităţii.Întâmplarea face să-l citesc în ultimazi a lui ianuarie care – zic psihologii(dar câte nu mai zic!…) – ar fi ceamai fericită zi a anului, şi teîndeamnă să zâmbeşti… Amîncercat, dar pe frigul acela mi-aîngheţat zâmbetul pe buze. Îl recitescacum la început de iulie, cândexamenele mai ţin părinţii şi copiiipe-acasă… Iulie cu iz de septembrie,examene cu ecouri deinterogatoriu… Fraze banale, aşacum ar părea şi cele de la început,dacă nu le-ar fi scris Pessoa. Şidemonstrat pe două pagini cu câtevaargumente: cei care conduc auvoinţă, dar masa vagă şi amorfă, nu.Sau poate aşa, din când în când, vezirevoltele din 1989 din ţările esteuropene, cele recente din Algeria şiEgipt… Omul practic îşi proiecteazăpersonalitatea asupra lumiiexterioare, care devine un teatru deacţiune, o tablă de şah. Exemplul celmai reuşit al omului practic – scriePessoa – este strategul pentru caretoată viaţa nu-i decât un război.Cum ar putea duce acest război dacăs-ar gândi, dacă ar simţi dramafiecărui individ sacrificat în acestdemers? Şi noi am avut un marestrateg, cel mai iubit, celmai…Acum ne întrebăm dacă el s-agândit pe-atunci – aşa cum se clama– la fiecare copil, tânăr, cetăţean…Chiar dacă întrebarea (retorică, altfelcum?) se referă la fiecare, răspunsul72nu poate fi individualizat; se va figândit la toţi şoimii, pionierii,uteciştii…, dar la fiecare în parte…Dacă eşti sensibil e greu săguvernezi: Orice guvernarepresupune insensibilitate. Dar seguvernează peste lucruri şi oameni!!Poate tocmai de-aceea… Aşadarguvernează cineva care e vesel.Guvernanţii noştri sunt veseli.Culmea e că poporul nu secontaminează de veselia guvernului!Nici în ianuarie, nici în iulie. Cerul,tot gri, la munte mai ninge, preţurilecresc, recoltele scad… Poporul etrist, iar principala cauză nu poate fialta decât cea identificată de Pessoa:pentru a fi trist, e nevoie desimţire…(F. Pessoa, Cartea neliniştirii,Humanitas, 2009)I. POPEAN