Vatra veche 8, 2011, Final

Scriitoarea Elena M. Cîmpan aduce, prin volumul bilingvromâno-german, „Cel mai frumos poem”, apărut la Ed.Nico, poezii adunate în decursul unui an de gânduri cerăzbat prin sufletul poetului: „E atât de greu să aprinzi oflacără/ Şi când ai reuşit/ Să n-o laşi să se stingă”.Pentru Elena, fiecare vers este parte integrantă a sufletului:„Poemele toate sunt un poem/ Suntem ceea ce scriem”. Întruncontrast al luminilor: „Fiinţă de noapte, noapte albă/Fiinţă de zi, zi neagră”, culorile capătă alte forme, aşezânduseîntr-un cuib în aşteptarea infinitului: „Pentru acestdincolo de mine/ În întuneric aş vrea/ Ca roua să-nflorească”Suntem într-un poem al declaraţiilor de dragoste, în care,precum într-o casă, fiecare vers găzduieşte sentimente,bucurii, tristeţi, iar dincolo de fereastra sufletului este naturarăzvrătită: „Ploaie, vânt, frunze, umbrele rupte”. Atuncicând suntem conştienţi de puterea umană, apare codul dedescifrare al sentimentelor: „Nu sunt decât/ O copertă decarte/ În braţele tale”. Poate că în acest volum, Elena M.Cîmpan are o trăire aparte a fiecărui fior al umanităţii: „Miaiatins sufletul/ Şi el a început să cânte” sau „Dragosteacreşte cu depărtarea/ Trăieşte din amintiri şi speranţe”. Uncânt prelung precum un castel al iubirii în care fiecare îşi arerolul lui de deschizător de frumuseţi. Atunci cândsentimentele se împletesc totul capătă alte trăiri: „Peste casata de lemn/ E casa mea de dor”… sau „Peste poemul tău dezăpadă/ E poemul meu de ghiocel”. Versurile sunt precumculorile aşezate pe pânza albă întru descoperirea actuluiartistic: „Visez că pictez/ Neîndemânatic/ Noaptea seaprinde cât să-mi caut/Culorile”. Timpul este mereuacelaşi în poezia Elenei M.Cîmpan, încremenind întruaşteptareadragostei:„Mângâierea mea/ E gestul de-aîntoarce/ Clepsidra/ La timp”.Dincolo de fiecare vers e temavisului abordată în cele maifelurite moduri: „E visul dedupă noapte/ E dimineaţa dedupă vis/ E tot ce nu am scris”.Poezia este precum unpansament pe rana limbiiromâne: „Ce-ai să faci cu poeziile mele/ Dacă rana va fi maimare decât ele” sau „Ce-ai să faci cu mine/ Ce-ai să te facicu poeziile mele”. Poemul devine boem în momentul în caremanuscrisul construit din şoapte răsună ca un gând alCreatorului pe satul format din biserici: „Aici oameniilocuiesc în altare/ Şi vecinii stau de vorbă la lumânare/ Lafiecare poartă, parcă/ E un sfânt”. Unul dintre motivelepoeziei este cel al biruinţei, astfel încât inclusiv în poemulce dă titlul volumului descoperim că dragostea învinge: „Decel mai frumos poem/ S-a îndrăgostit un alt poem/ O iubireca toate iubirile/ Cu muritori şi muritoare”.Prin traducerea în germană a acestor poezii de cătreprofesoara Elena M. Cîmpan e asigurată pătrunderea volumuluipe piaţa europeană, astfel încât de versuri să se bucurecât mai mulţi cititori care ştiu să aprecieze versul adevărat.MENUŢ MAXIMINIAN_________________________________________________________________________________________________Cunoscută pentruputerea de concentrare peperioade de creaţie scurte,Melania Cuc publică proză,poezie, tablete, recenzii, curitmicitatea profesionisteicare este, fără să aibă vreoreţinere faţă de vreunuldintre domeniile amintite.Citind un text al scriitoarei,lectorul intră în ritmulinsurgent care mobilizează,antrenează, dând viaţă înjur, organizând în modspecific universul din jurulpoemului, povestirii etc.„Via Dolorosa”, recentul volum apărut la Editura“Nico” din Târgu-Mureş, pare venit dintr-o răsuflare, întratâte de unitar stilistic şi ca manieră de transpunere astării de graţie în forma scrisă. Diversitatea temelorabordate convoacă o plajă largă de trăiri ca într-un atlas alstărilor personale naturale sau a celor pe care autoarea leinventează cu o aplicaţie care a scăpat multora până lavolumul prezent, care o reprezintă plenar. Aproape fiecarepoezie are un nucleu generativ epic care devine “centrulde coagulare” al textului şi deopotrivă “osatura”construcţiei poetice. Ajunsă la cel mai înalt punct al epureiperioadei sale de creaţie, autoarea a dat o carte având ceamai importantă coordonată: ineditul, faptul de a fi cu totulproaspătă, fără locuri comune, fără gânduri şi structuriprevizibile.Materia textuală se desfăşoară în poem, a poemelor încarte, cu o continuitate şi dinamicitate amintind de dicteu,de scrierea sub o inspiraţie atât de prodigioasă, încâtpoemul pare transmis autoarei de o voce care poate fi adaimonului sau a îngerului. Fiecare poem povestind cevaaduce în text condiţia umană, astfel că la nivelul întregiicărţi sunt colectate stările umanului cu relevanţă pentruexistenţa adesea nostalgică, insistând asupra tristeţii cusugestii metafizice. “Via Dolorosa” spune: “Despre cum /A înflorit bumbacul / Cântă trubadurii ferecaţi în cuşcabestiei / Cu sângele-n spumă. Arena de luptă este tixită cumame şi / Cu prunci înfăşaţi în flori de hârtie. / Poporulinvocă din rărunchi şi din buze / Dreptul la fericire. / Maideparte-i Păcatul.” Poemele au deopotrivă un inedit, cumde pildă, “Îngerii îmi vând şofran”, şi un firesc (“Bine aivenit, surioară!”), poezia nefiind căutată în formulări cu“ştaif”, prăfuite, ci adesea în cotidian, în firesc. MelaniaCuc caută poezia tocmai în viaţă şi de aici sporul decredibilitate pe care textul îl dobândeşte.Această carte, cea mai bună a Melaniei Cuc,demonstrează capacitatea autoarei de a se reinventa cascriitoare, venind înaintea cititorilor cu o formă total nouăfaţă de cele din cărţile anterioare, puterea de a se schimbade la o carte la alt fiind tocmai marea virtute aadevăratului scriitor.VICTOR ŞTIR26