Download catalog in format PDF - Brancusi

unei asemenea pudori, manifestată în timpul jocului popular românesc este, din câte ştim,singulară în cadrul atestărilor documentare în acest domeniu al culturii noastre populare.Steube descrie, ca bun observator, desfăşurarea jocului popular românesc dinbanat: „La români dansurile încep în felul următor: când tinerii sunt adunaţi pentru dans,ăşi face apariţia un ţigan cu un cimpoi sau cu ceva ce seamănă a vioară şi începe să cântecum se pricepe mai bine. De îndată doi sau trei băieţi se iau de mână, îl trag pe «virtuoz»în mijlocul lor şi dansează în jurul lor. Treptat, treptat, vin şi alţi flăcăi şi, astfel, cerculdevine tot mai mare. Deoarece, de obicei, fetele nu sunt invitate la dans, ci vin de la sine,ele au cu adevărat avantajul deloc neînsemnat de a-şi alege singure partenerul care leplace cel mai mult. Pe acesta îl iau de mână şi îi oferă batista. Băiatul face pedată loc cumâna cealaltă, pentru ca fata să poată intra mai uşor în cerc. Dansul în sine constă înfaptul că se aşează pe rând piciorul stâng în spatele celui drept şi pe acesta iarăşi înspatele celui stâng, făcându-se în acelaşi timp o mişcare cu partea de sus a corpului, învreme ce dansatorii se rotesc în jurul ţiganului aflat la mijloc. Îndată ce ţiganul îceteazăsă mai cânte, cercul (hora, de altfel, n. Aurel Turcuş) se rupe şi, într-o clipă, fetele suntiarăşi lângă prietenele lor, iar băieţii lângă ortacii lor – aşa cum am mai spus – ei nu seamestecă niciodată laolaltă”.Cărturarul bănăţean Damaschin Bojincă Răspundere dezgurzătoare la cărtireacea de Hale, Buda 1828 (ediţia în limba latină a fost publicată în anul 1927) scrie desprecăluşari pornind de la Colisalii care „săltau în tot anul către luna mai pe muntele acelaunde au ţinut Romulus joc când au răpit romanii femeile sabinilor şi altor neamuri cevenise la privirea jocului şi aceasta se făcea spre aducerea aminte a răpirilor sieşi muieri(...) În cap purtau pălărie sau galeră (sic) şi săltând cântau vechile acele versuri, care petimpul lui Horat abia le putea oarecine înţelege (...). Colisalii aceştia şi până astăzi se maiţim în Ardeal şi prin Bănat şi se cheamă căşuşeri, iară prăste ei mai mare, după a căruirânduială joacă şi fac toate, se numeşte Vătav, adică Vates ”.În „Calendarul Românesc”, Buda, 1929 (p. 38 - 118) a fost publicat Dialogu sauvorbire între învăţătoriu şi şcolariu despre romani şi români, material nesemnat, daratribuit, în mod convingător, lui Damaschin Bojincă (Valeriu Leu, Despre DamaschinBojincă şi martin Opitz) în volumul „Cultură şi societate în epoca modernă”, ediţieîngrijită de Nicolae Bocşan, Nicolae Erdoiu, Aurel Răduţiu, editura „Dacia”, Cluj –Napoca, 1990.În Dialogu ..., autorul consemnează: „Aceşti jucători se numeau, la romani,Colisalii, eară la noi îi nomim Colaşari. Cel mai mare din Colisalii la cei vechi se nomeavates, eară la noi se zice vataf” (Despre tratarea comparată a obiceiurilor romane şiromâneşti vezi lucrarea fundamentală a lui Damaschin Bojincă, Anticile romanilor,apărută la Buda în două tomuri, 1832-1833. Pentru o sinteză privind contribuţiileetnologice ale acestui învăţat: Leontin Ghergariu, Preocupările etnografice şifolclroistice ale lui Damaschin Bojincă, în „Anuarul Muzeului Etnografic alTransilvaniei” pe anii 1959-1961, precum şi I. Taloş, Începuturile interesul pentrufolclorul românesc din Banat, în „Studii de istorie, literatură şi folclor”, 1964).Între manuscrisurile rămase de la Nicolae Stoica de Haţeg s-a găsit consemnareaintitulată De însurăciuni cu nunţile românilor împrejurul Mehadiei, scrisă în anul1830. În anul 1873 Damaschin Mioc a valorificat textul inedit în articolul Elemente deetnografie şi folclor la cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg, publicat în „Revista deetnografie şi folclor” T.18 (1973) p.299-309. Apoi, textul Însurăciuni... a fost publicat dedamaschin Mioc şi Costin Feneşan în volumul Scrieri (Cronica Mehadiei şi BăileHerculane. Poveşti mosăsti scolarilor româneşti. Varia) Editura Facla 1984.30