GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

multe ignorate de cititori la vremea publicării lor.
Manifestată, în unele locuri, cu violenţă, problematizarea
se lasă alteori ghicită abia în adâncimea
subtextului. Punctul de referinţă al hermeneuticii
moderne este că orice obiect, pus în discuţie de autor,
face obiectul cunoaşterii. Orice problemă pe care şi-o
pune Celălalt (“autorul”) va fi descoperită şi discutată
de hermeneut. Nimic din congenialitatea interpretului cu
autorul – aşa cum o vedeau Friedrich Daniel
Schleiermacher şi Wilhelm Dilthey – nimic legat de
divinaţie; între text-autor-cititor se intercalează o
problemă a cărei tratare provoacă interesul lectorului.
Această punere în discuţie subliniază caracterul istoric
inevitabil al oricărei înţelegeri, ca şi caracterul istoric al
oricărui text, deoarece distanţa temporală, istorică dintre
cititor-text-autor nu va putea fi depăşită şi anulată, câtă
vreme interpretul se vede neputincios în faţa unei
eventuale încercări de penetrare în identitatea
psihologică a autorului. Cercul interpretării nu este, ca
atare, un cerc vicios, aşa cum se manifestă acesta în
sensul dat de Schleiermacher; în realitate, procesul
interpretării se dispune pe mai multe cercuri concentrice
care explodează într-o fuziune de focalizări, într-o serie
de orizonturi descoperite unul după altul în investigaţia
textuală.
Se mai iveşte o întrebare. Cum de s-a ales această
metodă de lectură şi nu s-a preferat o inter-pretare mai...
“obiectivă”, independentă de relaţia autor/lector?
Motivele sunt două şi e necesar să le prezentăm. Primul
ar fi criza prin care încă trec viziunile obiectivante,
începând cu structuralismul, o criză pusă în atenţie,
printre alţii, şi de Gilbert Durand 10 care, în defavoarea
acestor tentative “pur” ştiinţifice, dovedite restrictive,