GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

cunoaşterea sa principială într-un mecanism obstinat de
anatemizări era departe de a se fi încheiat. De altminteri,
nici nu s-a încheiat vreodată. La exact zece ani de la
publicarea Tratatului de istoria religiilor, volum care
atrăsese atenţia lumii ştiinţifice occidentale, Eliade
înfiinţează alături de Ernst Jünger o revistă. Se chema
“Antaios”, nume preluat din mitologia greacă. De fapt,
Antaios este numele unui marginal, al unui exilat în
propria sa condiţie limitativă, în ciuda unei aparenţe
inexpugnabile: un uriaş care, pentru a-şi redobândi
forţele şi a-şi învinge adversarii, se întindea pe pământ.
Contactul direct cu pământul regenerator (mai exact,
contactul cu cea care îl născuse) îi conferea putere
discreţionară; era o reîntoarcere la seva hrănitoare a
maternităţii, la protecţia invincibilă a uterului feminin.
Numai Heracles a reuşit să-l învingă în final pe Antaios,
împiedicându-l să-şi atingă mama şi să-şi recupereze
forţele. Un personaj mitologic periferic, tragic prin
dependenţa sa de un Centru recuperator, dă – aşadar –
numele unei reviste gândite de doi oameni de ştiinţă
care experimentaseră, la rândul lor, crunta cădere din
starea paradisiacă.
Volumul I al revistei a apărut la Stuttgart, în 1959;
“Antaios” şi-a continuat apariţiile până în 1971,
propunând o tematică în principal mitologică (artă
egipteană, mitologie şi iconografie greacă etc.), dar
incluzând şi pagini de cugetări filosofice ori de filosofia
religiei. Semnalăm şi un număr special: volumul 6,
nr.5/6 din 1965 este dedicat aniversării lui Ernst Jünger,
care sărbătorea împlinirea a 70 de ani. La acest număr
aniversar contribuie şi Mircea Eliade cu Notes sur le
journal d’Ernst Jünger 98 , în care găsim o serie de
observaţii cu referire la tradiţia jurnalului francez,