GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

Ierusalimul ceresc al Evreilor din captivitate: cetate nu
mai puţin reală ca celălalt Ierusalim terestru, dar de o cu
totul altă natură.” 87
Această altă natură cuprinde şi dezvăluie toate
tainele universale. Le poţi descoperi doar în Centru,
într-o enigmatică osmoză cu elementele care îl animă.
Ceea ce încearcă să clarifice Mircea Eliade este o
variantă a eternei reîntoarceri. O dialectică esenţială, o
reversibilitate ignorată. Căzuţi în Istorie, ne putem salva
doar dacă ne redescoperim şi ne valorificăm
centralitatea. Fixaţi în Centru, vom transgresa Istoria.
Arderea spirituală fără răgaz ar fi procesul alchimic ce
are ca efect eternitatea. Ieşirea din timp; ieşirea din
Istorie. Exilaţi în timp, sau exilaţi în noi înşine, avem o
singură alternativă, precum naufragiaţii în spaţiu. Etica
supravieţuirii este etica reîntoarcerii la forţa uitată a
spiritului. Etica genezei perpetue, a naşterii din nou.
4.11. Acest stil de rezistenţă politică prin cultură şi
etica supravieţuirii prin spirit sunt, amândouă, foarte
îndepărtate de perimatele capete de acuzare: indiferenţă,
eschivare, lipsă de voinţă. Apărarea culturii şi a
spiritualităţii umane devine prima urgenţă, atunci când
dictatura se înscăunează sub forma unei dialectici.
Destul de puţini au fost însă aceia care au acţionat în
numele renaşterii, cu aceeaşi spontaneitate vitală ca a lui
Mircea Eliade. A da un răspuns, şi încă a-l da repede,
devenise obsedantul ecou translucid ce trebuia propagat
pretutindeni. Teroarea istoriei îşi croia tot mai îndârjit
calea: ipocrită, perfidă, tentaculară. Guvernarea Răului
mascat într-o soluţie salvatoare deja începuse, iar reacţia
trebuia să se producă imediat, înainte ca acesteia să îi
izbutească penetrarea absolută în straturile adânci ale