GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

neaşezări? Sau să încercăm a valorifica pulsaţiile atât de
vii, de clocotitoare, care dinamizează seismic pământul
Balcanilor? Istoria va îndrăzni, de-sigur, un răspuns. Un
răspuns care să menţină flexibilitatea, incandescenţa,
ritmul contradictoriu. Căci nu te împaci cu tine însuţi
sau cu lumea decât pentru a te retrage dincolo de
moarte. În uniformitatea eternităţii. Poate ar trebui să
cugetăm mai atent la ceea ce susţinea atât de ferm
Miguel de Unamuno 70 : unitatea intimă a vieţii noastre
răsare din contradicţiile noastre interioare şi nimic
altceva nu uneşte mai mult oamenii între ei decât
discordiile lor.
Prima menţionare a termenului Balkan a fost făcută
într-un memorandum din secolul al XV-lea al
umanistului şi diplomatului italian Filippo Buonaccorsi
Callimaco. Acesta precizează că localnicii desemnează
prin Balkan un munte sau lanţ muntos. Noţiunea a
întâmpinat multe rezerve, printre care cea a lui Victor
Papacostea 71 ; Balkan ar fi o denu-mire injustă, pe motiv
că aceia din care s-a sedimentat filosofia lui Platon sau
teatrul antic grecesc, aceia care l-au îmbrăţişat pe Sf.
Pavel şi care au dat Romei atâţia împăraţi nu ar reuşi să
înţeleagă cum ţinuturile lor sunt denumite printr-un
cuvânt turcesc ce defineşte un munte fără mare
importanţă. Atitudinea critică a lui Papacostea nu îl
opreşte să admită că o schimbare de nume este practic
aproape imposibilă.
În ceea ce priveşte fixarea perimetrului balcanic,
problema nu a fost niciodată definitivată. Conceptul de
Balcani a fost utilizat uneori ca sinonim cu Europa de
Sud-Est, alteori într-un sens mult mai restrâns. Izolarea
cartografică a Balcanilor a presupus o serie de criterii
geografice, politice, istorice, etnice, culturale, religioase