GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

Excrescenţele sale sunt întinse pretutindeni în opera sa
teoretică; dar zona capilară s-ar putea să fie ascunsă
undeva în parataxa de care aminteam. O parataxă a cărei
sincronicitate secvenţială face ca diagnoza să nu fie
niciodată de domeniul exhaustivului.
Spiritul românesc? Dacă ar trebui definit printr-un
singur termen, atributul ce şi-ar anunţa imediat prezenţa
ar fi “sintetic”. Pentru el, orice existenţă e un naufragiu,
încât dorinţa de a regăsi ţărmul, insula este aproape o
fatalitate. Însă o fatalitate de care trebuie să te bucuri,
să-i trăieşti cu intensitate par-curgerea. Cu deplină
conştienţă, să-i observi etapele şi să le ajustezi pe
propria-ţi măsură.
2. Ortodoxie şi/sau erezie
2.1. La prima vedere, definirea spaţiului răsăritean
ar putea începe de la ortodoxie. O întreagă istorie, laică
şi bisericească, urmează drumurile indicate de Părinţii
ortodocşi. Cea mai importantă suită a culturii române
vechi şi medii a fost canalizată de spiritul creştin al
Răsăritului. Poporul român se naşte ortodox de milenii –
un postulat cu irizări clişeistice, la care se apelează cu
fervoare. Sau o monocromie mult prea complicată
pentru a fi tratată în sentinţe categorice. Şi în această
privinţă, demitizarea prin reevaluare şi resuscitare
corectă a nuanţelor (aşa cum o promovează Lucian Boia
şi grupul său de cercetători) poate aduce o sistematizare
lucidă a datelor, necesară.
Cititorul obişnuit al operei lui Eliade remarcă, de
multe ori, o anume distanţă între autor şi ortodoxie. Cât
de mare este însă această distanţă şi, în primul rând, cât
de adâncă este separarea dintre paradigma ortodoxă şi