GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

interpenetrare (auto)modelatoare organizează o dublă
racordare a personalităţii lui Mircea Eliade la spaţiul
european, pe de-o parte, şi la toposul sud-estic, pe de
alta. Desigur, este de neconceput omiterea interesului
lui Eliade pentru civilizaţia şi mentalitatea orientală.
Răscrucea de drumuri care trasează spaţiul românesc
precum şi manifestarea simultană a diferitelor tipuri de
mentalitate 29 au acţionat cu mare forţă asupra
exponenţilor spirituali ai acestui teritoriu. În prima şi
ultima parte a vieţii sale, Dimitrie Cantemir îşi întorsese
ochii spre Orient şi al său model contemplativ. La un
interval de secole, Mihai Eminescu nu-şi va ascunde
niciodată afinitatea pentru gândirea şi cultura orientală.
Dar Eliade a fost tentat să refacă “pe viu” profilul
contemplativ al orientului, centrat pe a fi , în dauna lui a
avea sau a face. Călătoria în India sau, mai exact,
experienţa de la Rishikesh 30 este o probă indubitabilă a
ispitei contemplative. Se vede astfel că o individualitate
puternic conturată, percepută de mulţi contemporani ca
fiind covârşitoare, devine ea însăşi, ca persoană – şi nu
ca individ ce se percepe doar pe sine ca eu, ceilalţi
rămânând inofensive non-euri – un liant între lumi,
coagulând în spirit şi materie organică relaţia
antinomică Orient/Occident.
Trebuie să amintim că latura răsăriteană a structurii
lui Mircea Eliade a fost detectată şi de cercetători care
nu pot fi bănuiţi de implicare subiectivă. Se pot reproşa
premisa şi metoda, dar nu alinierea la o pledoarie prodomo.
Citat de Andrei Pleşu 31 , de pildă, profesorul R. J.
Zwi Werblowsky (titularul cursului de Istoria religiilor
la Universitatea din Ierusalim) delimitează trăsăturile
spiritualităţii sud-est europene, ascunse în configuraţia