GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

Deasupra destinului, deasupra Istoriei constrângătoare,
în afara disciplinei reificante (marxiste ori capitaliste),
trona creaţia. Ameninţarea monştrilor, fie că venea
dinspre Răsăritul mortificat, fie că se profila în umbrele
Vestului eliberator, dar cinic, suspicios şi pregătit să
culpabilizeze pe oricine, nu putea fi anihilată decât prin
păstrarea integrală a libertăţii interioare. Prin
valorificarea potenţialului creator.
3.8. S-a subliniat 96 că abilitatea şi necesitatea
comunicării cu “geniul” sau “spiritul locului” este parte
integrantă a metodologiei lui Mircea Eliade. Aplicând o
cercetare de tip inductiv, el studiază asiduu o zonă bine
circumscrisă, pentru a obţine apoi generalizarea.
Investigaţia erudită a mitului are la bază o cercetare
regională, marginală, indiferent că este vorba de
folclorul românesc sau de spiritualitatea indiană.
Studiile sale dovedesc constant interesul eflorescent
pentru orice particularitate regională şi, implicit, pentru
paradigmele caracteristice miturilor. Spre deosebire de
Mircea Eliade, Carl Gustav Jung, de pildă, se aruncă în
teritoriul care neagă determinările etnice: din
inconştientul colec-tiv, Jung deduce modul specific în
care o conştiinţă anume îl reflectă. Conform tradiţiei
central-europene, Jung îşi fundamentează teoria pe
terenul lax al universalului. Oricât respect ar fi avut
pentru Jung, Eliade întrupa mai mult decât o simplă
idiosincrazie: “născut la margine de imperii, ştie că
există, la periferie, o intuiţie a centrului pe nedrept
neglijată de absolutismul cunoaşterii «metropolitane».” 97
Inexistenţa acestui orgoliu l-a aşezat pe tânărul
Eliade sub dominanta enciclopedismului pitoresc,
agresiv, dar şi difuz. Trăieşte clipa, în cunoaştere, până