GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

găsi mereu şi fără efort în Centrul Lumii, în inima
realităţii şi, pe scurt, de a depăşi firesc condiţia umană şi
a redobândi condiţia divină – un creştin ar spune: starea
de dinainte de căderea în păcat.” 36
Pătrunderea în universul misterelor şi reinstaurarea
omului sacru ar putea fi echivalate cu o cunoaştere
gordianică 37 . Cheia care deschide întâia uşă este
întrebarea justă – unica întrebare, formulată în termenii
unui limbaj ritualic. Întrebare pe care, în particular,
Parsifal i-a adresat-o Regelui Pescar. Despre “întrebarea
justă” şi legenda Sfântului Graal, provenită din
ezoterismul Evului Mediu, glosase Mircea Eliade în
articolul Un amănunt din Parsi-fal. 38 Interesul pentru
funcţionalitatea regenerativă a întrebării juste va reveni
în Noaptea de Sânziene, unde Ştefan Viziru îi vorbeşte
lui Anisie despre existenţa unei astfel de interogaţii.
Marcel Tolcea îi reproşează 39 lui Eliade insuficientul
comentariu al acestei probleme de ontologie a
cuvântului, remarcând că întrebarea lui Parsifal ignorase
epifenomenul în favoarea esenţei, fapt ce trebuia
explicat mai clar. Un reproş valabil, e adevărat, dacă
vrem să condiţionăm comentariul de exprimarea
concisă, prăbuşită uneori într-un imperativ deranjant.
Am reluat articolul cu pricina şi am găsit suficiente date
care conduc cititorul spre ceea ce a înţeles (corect,
desigur) Marcel Tolcea.“... Întrebările celorlalţi se
născuseră din mirare sau politeţă. Ele nu porneau din
nevoia urgentă a cunoaşterii adevărului şi mântuirii –
pentru că asta simboliza, pentru lumea medievală,
potirul Sfântului Graal: adevărul şi mântuirea. Dar
Parsifal, care venise la castel ca să afle Graalul, pune o
singură întrebare: întrebarea justă. Şi observaţi că
rostirea ei nu îl lămureşte numai pe Parsifal. Înainte