GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

Mircea Eliade şi Jung, două inteligenţe curajoase ale
Estului şi Centrului european, reprezintă cazuri distincte
angajate într-o extrem de întinsă arie de cultură. Dar
dacă diversitatea informaţională a lui Jung se propagă şi
se sfârşeşte într-o radicală convergenţă, enciclopedismul
lui Eliade se sustrage exemplarităţii; demersul său
ştiinţific are o puternică motivaţie psihologică, intimă,
rezultată şi din condiţiona-rea geospirituală a culturii
periferice în care este integrat. Sunt refulări mai mult
sau mai puţin intenţionate ale unor reprezentări stârnite
de prezenţa complexului marginilor. Toate aceste
conţinuturi, care trimit impulsuri ritmice la suprafaţă,
sunt învelite de ceea ce Jung numea inconştient
personal. Cu o menţiune: la Mircea Eliade, aceste
impulsuri (cândva) refulate vor fi asumate lucid.
Apropriate prin forţa analitică a conştienţei. Complexul
balcanic, complexul marginilor va acţiona cu putere de
destin. Nu numai în cercetarea ştiinţifică (unde obsesia
informaţiei “la zi” era traducerea complexelor
terorizante), ci şi în literatura sa. Ca şi articolele
publicate prin periodice, ca şi în viaţa punctată de
ciclice (şi imaginare) întoarceri acasă.