GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

spirituală, aspectul suprapolitic al generaţiei” 4 , cuvinte
la care subscriau toţi cei ce erau în preajma lui Eliade
până în 1944.
Se poate afirma că scrisul său învăluie o dialectică a
recuperării. O neobosită recuperare a identităţii, a
spaţiului şi a timpului consacrat; este, la urma urmei,
încercarea de a recupera starea amniotică. Întoarcerea la
origini probează capacitatea de redefinire a eului.
Despre această încercare de re-definire a eului va fi
vorba în demersul pe care l-am iniţiat – o circumscriere
cam largă, nu din excesivă precauţie sau dintr-o pornire
apodictică, ci dintr-un resort cu scuzabilă tentă
persuasivă.
2. O chestiune de metodă
Poate că orice demers critic este o reprezentare, în
particular, a orizontului de aşteptare propus de Jauss.
Este, mai exact spus, o hermeneutică a raportului
bipolar între operă şi metoda care i se aplică în cadrul
demersului exegetic. Legătură dintre critică şi operă nu
se manifestă într-o singură direcţie. Nu doar abordarea
critică se răsfrânge şi îşi impune grila asupra operei, ci
şi opera condiţionează, prin însăşi existenţa ei,
principiile excursului exegetic, îi precizează şi îi
rafinează obiectul şi instrumentarul. Cu cât discursul
exegezei se apropie mai mult de rigoarea ştiinţifică, cu
atât posibilitatea unor deraieri interpretative este
eliminată sau redusă la minim. Drumul spre esenţa unei
opere este presărat cu capcane. Entuziasmul şi
retractarea cititorului (criticului, hermeneutului) în faţa
textului îşi schimbă adeseori sensul şi portanţa. De
aceea, impresia trebuie în permanenţă dublată de