GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

lipsa de încredere în sine şi fatalismul – acestea ar fi
cuvintele de ordine ce definesc un popor mult prea
preocupat de păstrarea aparenţelor, în de-favoarea
entuziasmului vital.
Trebuie remarcat că Dumitru Drăghicescu a fost
primul care a susţinut ideea potrivit căreia poporul
român ar fi alcătuit din două neamuri diferite, boierii
(artefactele vechilor cuceritori) şi ţăranii (masă sedentară,
obtuză, inferioară şi dependentă de voinţa
celorlalţi). Caracterului eterogen al poporului român i se
adaugă hegemonia superstiţiilor, izvorâtă din lipsa de
intensitate a sentimentului religios. “Românii sunt dintre
toate naţiunile creştine de orice rit, poporul cel mai ateu,
cel mai sceptic, cel mai puţin credincios.” 2 Panorama
slăbiciunilor proprii nu îl opreşte pe român de la
criticismul violent cu care întâmpină orice intru-ziune
ameninţătoare pentru nepăsarea lui fatalistă.
Complacerea în pasivitate şi în mecanica gesturilor
mărunte – la aceasta s-ar reduce atitudinea poporului
român, în opinia lui Dumitru Drăghicescu.
Situat cronologic între volumul lui Dumitru
Drăghicescu şi cel al lui Mircea Vulcănescu, Fenomenul
românesc 3 publicat de Mihai Ralea în “Viaţa
românească” se situează pe o poziţie mediană interesantă,
cu accentul pus asupra studiului discursurilor
despre identitatea naţională şi presupusele trăsături ale
etnicului românesc. Înainte de a recapitula concluziile
lui Mihai Ralea, să amintim că dezbaterile despre
specificul naţional din perioada interbelică au primit
adesea o virulenţă spasmodică. Catherine Durandin 4
compara scindarea vizibilă printre spiritele reformatoare
ale României dintre cele două războaie mondiale cu
divizarea între ruşii promotori ai occidentalizării: în