GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

al suprafeţelor ce aşteaptă a fi dezvăluite. Tentaţia pare
că e păstrată de exilat, aşa cum o manifestă şi cel de
acasă. Individual. Desacralizată, puterea politică îşi
menţine magia în ochii mulţimilor. Acestea nu înţeleg
că politica este o artă a construcţiei vieţii comunitare şi
o dizolvă în fragmente insignifiante, într-un continuu
joc al truismelor savurate la nivelul fiecărui individ în
parte. Relaţia individ-politică, în Balcani şi în general în
Centrul şi Estul Europei, s-a întemeiat pe un paradox.
Dictaturile instaurate de Istorie au augmentat spiritul de
masă într-un mod care, treptat, a acaparat şi a înlocuit
răspunderea personală. Tocmai acest spirit de masă ar fi
putut să trezească undeva, în profunzimile conştiinţei
umane, ideea că politica depăşeşte individualismul: e
comunitară, nu personală. Efectul uniformizării a fost
însă altul.
Şi seria defectelor poate continua. Totuşi, de ce nu
s-ar aplica aceeaşi grilă negativistă Occidentului? (Aşa
cum prejudecata acestuia a echivalat mult timp, rând pe
rând, toate civilizaţiile din afara Europei cu
primitivismul ce se cerea... “civilizat”.) Sau de ce să nu
se aibă în vedere un raport complementar Est-Vest?
Dacă perfecţiunea rămâne un ideal intangibil, dacă
teoretizarea pură este apanajul zeilor, de ce folosirea
asiduă a modelului ideal pentru definirea unui spaţiu al
umanului? Un spaţiu care, în fapt, a dezvoltat un spiritsinteză
a cărui originalitate şi bogăţie de nuanţe nu pot
fi puse la îndoială. Obligativitatea perspectivei
complementare a fost demonstrată de Alexandru Duţu 1
în Ideea de Europa şi evoluţia conştiinţei europene,
unde analizează contribuţiile celor două toposuri (Est,
Vest) la civilizaţia Europei. Alexandru Duţu remarcă o
distanţă între cele două spaţii la nivelul relaţiei public-