Organe de masini si mecanisme, vol.2

Organe pentru circulaţia fluidelor 173
- să prezinte rezistenţă hidrodinamică locală mică;
- să aibă rezistenţă mecanică;
- să fie rezistente la coroziune şi la variaţiile de temperatură;
- să aibă posibilităţi de montaj şi manevrabilitate;
- să respecte standardele.
Închiderea circulaţiei fluidelor se realizează cu ajutorul robinetelor
(armăturilor) prin varierea secţiunii de trecere a fluidului cu ajutorul unui
element mobil, denumit şi obturator.
In funcţie de direcţia de deplasare a elementului mobil acesta poartă
denumirea de:
1) ventil – dacă
direcţia de deplasare coincide
cu cea a fluidului. Ventilul
poate fi cu suprafaţa de
contact: conică, plană
(fig.11.9 a) sau sferică
2) sertar – dacă
direcţia de deplasare este
perpendiculară pe cea a
fluidului (fig.11.9b)
Fig.11.9
3) cep – dacă
elementul mobil are o mişcare de rotaţie în jurul axei lui geometrice
(fig.11.9e)
4) clapetă – dacă elementul mobil se roteşte în jurul unei axe
paralelă cu suprafaţa de etanşat. Clapeta poate fi articulată la un capăt în
cazul clapetei – valvă (fig.11.c.) sau articulată la mijloc, în cazul clapetei –
fluture (fig.11.9 d).
Robinetele cu ventil (fig.11.10) sunt cele mai răspândite deoarece:
au o construcţie simplă, etanşare bună (suprafaţa de etanşare este plană sau
conică şi se rectifică uşor). dezavantajul lor este că prezintă rezistenţă
hidraulică mare.
Robinetele cu sertar - denumite şi vane (fig.11.11) prezintă o
rezistenţă hidraulică mai mică decât cele cu ventil, etanşare bună au însă
gabarit mare şi prelucrarea înclinată a suprafeţelor de etanşare este dificilă.