Modul de formare-Managementul resurselor financiare - uefiscdi

cercetare şi microproducţie a unităţilor de învăţământ şi, o parte nesemnificativă, de la
comitetele cetăţeneşti de părinţi şi din activităţi culturale.
Criza economică gravă în care s-a aflat România în anii de după 1989, gradul de sărăcie a
populaţiei, pierderile realizate la cele mai multe din marile întreprinderi şi slaba organizare în
plan economic a organelor puterii locale, au făcut ca, practic, sursele de finanţare a
învăţământului să se micşoreze continuu.
Reducerea surselor de finanţare a fost însoţită de fenomenele risipei, corupţiei şi indisciplinei
economico-financiare, generate de înţelegerea greşită a democraţiei în actul de conducere şi
autonomiei în administrarea fondurilor, de scăderea autorităţii organelor ierarhice superioare şi
de control financiar, de prea desele schimbări operate în conducerea unităţilor de învăţământ şi,
nu în ultimul rand, de lipsa unor acţiuni energice, coerente de modernizare a sistemului
legislativ economico-financiar şi de conducere a învăţământului.
În primii 5-6 ani ai perioadei de după 1990 constatăm că, pe de o parte, s-a renunţat la finanţarea
unităţilor de învăţământ superior de la bugetele locale şi ale ministerelor, iar pe de altă parte, s-
au extins sursele de finanţare din afara bugetului prin activităţi de microproducţie şi servicii,
introducerea sistemului de taxe, cercetare ştiinţifică, credite externe etc.
Cu toată diversificarea surselor extrabugetare de venituri, ponderea acestora în bugetele de
venituri şi cheltuieli a scăzut datorită, în primul rând, diminuării activităţii de microproducţie şi
cercetare dar şi datorită lipsei de control asupra evidenţei şi modului de cheltuire a acestor
venituri. În termeni reali, volumul creditelor bugetare a scăzut şi el cu un efect negativ,
concretizat în evoluţia costurilor medii pe student.
Modificările care au avut loc la nivelul sistemului de finanţare a învăţământului românesc, în
totalitatea sa, au fost puternic influenţate şi de creşterea numărului de instituţii de învăţământ
superior şi, implicit, al numărului de studenţi.
Numărul instituţiilor de învăţământ superior sunt de 2,9 ori mai multe în anul 2009, faţă de anul
1990, iar numărul studenţilor s-a triplat.
Între anii 1997-2000 s-a elaborat un program de reformă pentru a încheia tranziţia, a lega
învăţământul de nevoile şi tradiţiile României şi a-l compatibiliza cu reperele europene. Ca
rezultat, la sfârşitul anului 2000, România prezintă legislaţie, instituţii şi politici educaţionale
concordante cu cele din Europa Comunitară.
Pe lângă numeroasele demersuri realizate prin reorganizarea impusă de reforma învăţământului,
de asemenea, modalitatea de finanţare precum şi contabilizarea acesteia a suferit modificări.
În anul 1999 s-a trecut la finanţarea globală a universităţilor, ceea ce a atras autonomia
financiară a acestora şi racordarea la sistemul internaţional. Managementul administrativ şi
managementul academic au fost delimitate în sens modern. S-a trecut la finanţarea din resurse
multiple a universităţilor în acord cu tendinţele europene.
Noul sistem de finanţare a învăţământului superior a fost conturat de Legea Învăţământului 13 cu
modificările şi completările ulterioare, Legea finanţelor publice 14 şi de alte acte normative.
Modernizarea, armonizarea şi competitivitatea învăţământului superior românesc la standardele
inernaţionale sunt procese durabile care presupun realizarea unor obiective strategice care
vizează:
îmbunătăţirea sistemului legislativ economico-financiar care să stimuleze autonomia
instituţiilor de învăţământ superior;
multiplicarea şi diversificarea surselor de finanţare a învăţământului superior;
un sistem eficient de alocare a resurselor şi de management economico-financiar al
instituţiilor de învăţământ superior.
13 Legea Învăţământului nr. 84/1995 publicată în M.O. nr. 167 / 31.07.1995 cu modificările ulterioare.
14 Legea finanţelor publice nr. 500/2002, publicată în M.O.nr. 597 / 13.08.2002.
17