Modul de formare-Managementul resurselor financiare - uefiscdi

Din 1998 a fost introdusă cerinţa de a se furniza date privind transparenţa costurilor la nivel
instituţional. Nucleul dur al sistemului de revizuire transparentă a costurilor este colectarea
datelor privind modul de utilizare a timpului de către personal, pentru că personalul este o
resursă importantă la nivel instituţional. Cheltuielile cu personalul reprezintă o alocare
semnificativă în universităţi şi anume, mai mult de 50%. Rezultatele unui studiu efectuat pentru
2004-5 şi 2005-6 asupra a opt universităţi din UK arată acest fapt. Se estimează astfel, că pe
întreg sectorul de învăţământ superior, costurile de personal sunt cuprinse între 60-70% din
venituri totale.
În baza noii abordări de transparenţă privind costurile (transparent approach to costing-TRAC)
prin raportări financiare auditate, universităţile din UK colectează costurile pe următoarele
centre de costuri:
învăţământ cu finanţare publică;
învăţământ cu finanţare nepublică/privată;
cercetare cu finanţare publică;
cercetare cu finanţare nepublică/privată;
alte activităţi instituţionale.
Începând cu anul 2005, universităţilor li s-a solicitat să folosească metodologia prescrisă de a
calcula costul total din punct de vedere economic al fiecărui proiect de cercetare.
Din 2006, structura de bază a alocării costurilor a fost extinsă aşa încât instituţiile de învăţământ
superior sunt obligate să raporteze financiar surplusul sau deficitul pe fiecare din cele cinci
categorii de activităţi menţionate mai sus.
Teoriile şi practica de alocare a resurselor iau în considerare două elemente: nevoia de agreere
internă a obiectivelor organizaţionale şi faptul că resursele sunt mereu limitate, aşa încât
cererea depăşeşte în mod normal posibilitatea de finanţare. Modelul perfect de alocare a
resurselor, se consideră a fi acela prin care se obţine cea mai mare satisfacţie generală privind
îndeplinirea obiectivelor în condiţii simultane de constrângere privind utilizarea resurselor
întocmai cu destinaţiile pentru care au fost puse la dispoziţie 31 .
O decizie cheie în alocarea resurselor este opţiunea managementului de top privind alocarea
veniturilor brute sau a veniturilor nete. În mod normal şi formal, veniturile sunt destinate în
totalitate pentru scopul pentru care au fost primite (educaţie, adică învăţământ, cercetare şi
altele). Alternativa alocării pe aceste destinaţii numai a veniturilor nete înceamnă că top
managementul deduce o cotă de cheltuieli pentru acoperirea costurilor administrative la nivel
central, înainte de a transfera veniturile către departamentele academice. În definitiv, cele două
abordări pot atinge aceleaşi rezultate nete în condiţiile în care banii sunt disponibili pentru uzul
academic, dar ele reflectă diferenţa în atitudine faţă de controlul exercitat de la centru, bugetarea
veniturilor şi cheltuieli şi transparenţa internă.
Prowle şi Morgan (autori citaţi de Margaret Woods) au identificat modele diferite cu abordări
diferite de alocare internă a resurselor financiare de la cele simple (Tipul A) până la cele relativ
sofisticate precum Activity Based Costing (ABC). Se pare că toate modelele şi toate
universităţile se confruntă cu problema contribuţiei la nivel central prin deducerea din veniturile
totale a unei proporţii pentru acoperirea activităţilor administrative.
Modelul Tip A, este cel prin care bugetele de susţinere a departamentelor şi a proiectelor
specifice strategice sunt determinate la nivel central iar veniturile agregate la nivel de
universităţi sunt repartizate (top-sliced) pentru acoperirea acestor costuri. Astfel, se repartizează
pe unităţi academice (facultăţi) deşi forma de prezentare a bugetelor acestora poate fi alta. În
unele cazuri, costurile de susţinere a aparatului central nu sunt explicite şi detaliate în totalitate,
31 Prowle şi Morgan citaţi de Margaret Woods în The Theory, History and Practice of Resource Allocation Models
in UK Universities
51